Barba intunecata

A fost odata un barbat care avea o barba lunga, lunga, lunga, atunci cand dormea ii ajungea pana sub pat. Deranja monstrii de acolo si-i gadila la nas, facandu-i sa stranute si sa sperie copiii care dormeau un etaj mai jos. Barba lui nu era atat lunga, cat foarte, foarte, foarte adanca. Aruncai o furculita acolo, nu mai aveai sanse sa o gasesti. Iar fluturii de noapte care se strangeau noaptea in jurul lampii nu venea de afara, pe geam, ci din intunecimea barbii. 

Desi avea o barba fantastica, barbatul se simtea insa trist si singur si impovarat. Zeci de femei pe care le iubise se pierdusera in barba lui si duse fusesera. Uneori, atunci cand era liniste, televizorul inchis si masinile nu treceau pe bulevard, le putea auzi cum iau masa departe, in hatisul barbii lui, folosind furculitele pierdute. Se grabea atunci sa le arunce o scara dar in afara de un controlor de bilete alb ca varul si speriat, nimeni altcineva nu-si mai gasise drumul inapoi prin barba.