Mergeam dimineata spre serviciu asa, in dorul lelii, si ma uitam in jur dupa lucruri la care sa ma pot gandi in liniste, tot restul drumului. Am vazut niste smoala pe o casa si mi-am zis ca imi place cum arata smoala. Aruncata pe un zid pare a fi facuta din spinari zburlite de caini negri si uzi. Pe trotuar te ameninta sa-ti imobilizeze pantofii si sa-ti inghita picioarele. Este ca un tribunal, o sala a pasilor pierduti. Pe bloc devine atat de fierbinte incat te astepti sa se prelinga pe ferestre in jos si sa te sufoce in casa. In smoala poti sa vezi desenate mii de figuri, mai ales figuri triste. Probabil multe din petele de smoala din lume sunt mici portaluri catre iad, de care cei damnati isi lipesc nasurile si ofteaza privind inapoi. De aceea smoala este intotdeauna melancolica, dar o melancolie diferita de cea a unei dimineti suedeze.
Si pentru toti cei care au nevoie sa inchida uneori ferestrele din cauza zgomotului, ca sa poata gandi in liniste:
the quietest place on the web
3 comments:
intr-adevar, e liniste acolo...si nici macar nu simti mirosul inecacios de smoala :)
da fulgii? fulgii lu pidjin de pilda, dumnezeu crestin sa-l ierte, care se lipeste de smoala cu care s-acopera necredinciosii aceluiasi dumnezeu. ne scrii si despre smoala ca instrument de tortura?
despre smoala ca instrument de tortura intr-un post viitor numai despre instrumente de tortura. alt post care e in pregatire si nu reusesc sa-l termin :-<
Post a Comment