Stateam in pat si ma uitam la un gandac de faina cum incerca sa urce pe marginea draperiei albe. Era mic, maro si hotarat. Sau asa parea de la distanta. A pornit cu dreptul sau cu stangul, nu mai tin minte. Timpul lui era diferit de al meu. La fiecare 10 secunde se oprea si se ridica un pic, uitandu-se in susul drumului. Parea ca face niste calcule mentale. Sau ca face un popas pe marginea drumului. Poate in astea 10 secunde soarele apunea pentru el de vreo doua ori. Poate voia sa ajunga la mare. Poate spera sa gaseasca acolo sus pe cineva venit din orez.
Dupa vreo cinci minute parcursese cam jumatate din tivul draperiei. Parea la fel de hotarat ca la inceput. Dar a ajuns la o bucla de ata. Era o bucla de roller-coaster. Asa ca, pornind cu acelasi pas egal, gandacul a inceput sa se invarta in bucla de ata crem. Chiar stand si cu capul in jos, echilibrul lui era de invidiat. S-a invartit de vreo doua ori si apoi a luat-o inapoi. Asta m-a frustrat foarte tare. Cum adica, a ajuns pana acolo si acum o amarata de ata il pacaleste si-l intoarce din drum? Gandacule, lasa ca te ajut eu! Iti arat eu calea cea dreapta de la care asa usor te-ai abatut! Din lene insa, l-am lasat in pace.
Oricum ce-l astepta sus? O galerie si niste clesti. Un tavan. Ajuns sus oricum ar fi trebuit sa porneasca in jos si alte poteci nu pareau mai interesante decat perdeaua. De ce exista obsesia asta pentru terminat lucruri, mers pana la capat, pus piciorul victorios pe un punct si strigat "Am ajuns intr-o fundatura! Nu mai am unde sa merg mai departe!"?
Gandacul mi-a multumit telepatic ca l-am lasat in pace sa se intoarca din drum. El nu vrusese probabil decat sa se duca la iarmaroc, la roller-coaster.
La sfarsit am vrut sa-i fac o poza. Intr-un mod ciudat gandacul nu a iesit in nici o poza.
7 comments:
superb post:)
Mi-ai amintit de greierasul meu aproape imaginar...Am citit cand eram mica despre un greieras care locuia intr-o cutie de bomboane si i-am pregatit de-atunci culcusuri de toate formele si culorile,parfumate cu gust molipsitor de ciocolata.A decis totusi sa nu vina...Poate ca se incurcase si el cu o nenorocita de bucla(urasc buclele,fie ele din ata, par ,spatiu sauconversatii),poate ca nu eram eu suficient de copila ca sa-l am. Au trecut ani si mintea mea de copil s-a copt in sfarsit! De vreo 2 luni, nepoata mea are un prieten(cum altfel decat imaginar?!?),pe Tupai,greierasul. Ghcici ce? Numai noi doua il vedem cu adevarat!Si asta numai pentru ca eu m-am incapatanat sa-l ajut sa ajunga la tiv s-apoi sa treaca senin de el...Dincolo de orice tiv e un copil trist care isi asteapta prietenul!
Blogul tau mi se pare interesant.
Vrei sa facem schimb de linkuri?
multumesc, gigix
anonymous: mie imi plac buclele. sunt ca niste statii de autobuz complicat construite. :)
marius multumesc dar sa stii ca eu o sa renunt curand la blogroll, o sa pun toate linkurile pe del.icio.us. blogrollul meu este mult prea lung ca sa mai invite pe cineva sa dea click pe vreun link :)
Gandacul a fost trimis de mine...era un test sa vedem cat rezista viu la tine in camera :))
S-ar putea sa mai urmeze niste teste...un soarece sub pat, pentru verificarea calitatilor de bodyguard a pisicii si un cor de tantari pentru placerea urechilor lenese...
the god of small things
Superb ai descris. Poate pentru altii noi suntem ca acel gandacel. La fel de mici, la fel de neinsemnati si la fel de determinati. Fiecare cu lumea lui.
Post a Comment