Eu, zilele astea

Propozitia "ce bine e sa mananci mere!" ma reprezinta cel mai bine zilele astea.
Merg pe jos in fiecare dimineata si in fiecare seara cam trei sferturi de ora. De fiecare data lumina soarelui e alta si de fiecare data adidasii ma bat altfel. Dar asta nu ma opreste sa merg mult si incet si sa ma uit la garduri. Daca vreo 2 luni am avut o obsesie cu uitatul la acoperisurile caselor, acum am o obsesie legata de garduri. Sunt unele cu capete de lei ruginiti foarte frumoase. Sau cu lalele ucigase. Sau cu pasari-musca ( pasarile-musca trebuie sa se duca tocmai pana in infern ca sa-si spele aripile, dar nu si le usuca tot acolo)
Cand am fost la expozitia de fotografie 'New York - repere arhitecturale celebre" (incantator nume!) am aflat ca: exista un prim comisar pentru parcuri, abolitionisti si horticultori, ca exista un magazin special pentru sticla, argintarie, ceasuri si candelabre ( cine are ceas e musai sa aiba si un candelabru), ca new yorkezii aveau un custode al rezervorului, ca in anii '30 parasutismul civil era foarte popular de aceea s-a construit un turn pentru salturile cu parasuta si ca Lois Lane a trait in aceeasi casa cu Antoine de Saint-Exupéry ( apartamentul de pe 240 Central Park South).
Tot weekend-ul mi s-a plimbat prin minte ce zicea Rabelais "daca o himera leganandu-se in gol, poate manca intentii ascunse". Ieri am vazut pe soldul unei doamne, acoperit cu o fusta din stofa neagra, o scama in forma de himera. Scama avea un capat care atarna in gol.
Si duminica am aflat ca orice organism viu, in afara de fiinta umana, poate fi brevetat.