Thursday, December 18, 2008

Eu si nimicul meu aferent

Mama mi-a zis ca exista oameni care nu aud ceasul dimineata asa ca si-l pun intr-o farfurie, langa o lingurita, ca sa faca zgomot mare. Eu stiam ca linguritele fac zgomot mic. Daca oamenii astia ar dormi intr-o pestera, ar pune ceasul printre lilieci.
Eu nu mi-am pus deloc ceasul sa sune anul asta asa ca am dormit mereu pana tarziu si am avut timp pentru toate intamplarile care au avut chef sa apara. Dar nici asta n-a fost prea bine pentru ca intre asteptarea intamplarii 1 si asteptarea intamplarii 47 m-am cam plictisit.
Ma gandesc sa devin mai disciplinata cu dorintele mele. Ca n-am avut nici dorinte, nici rezolutii anul asta, am zis sa plutesc asa, la voia intamplarii. Nimic mi-am dorit, nimic mi s-a intamplat, nimicul sa fie binecuvantat! Iar acum bomban. Ca uite ala ce are si ce a facut si cum sta sub bradul frumos luminat si mananca turta dulce iar eu privesc la el din frig. Dar eu oricum am mereu ceva de bombanit, asa ca in general e bine. Atat de putine mi s-au intamplat in exterior si atat de multe in interior. Am rafturile pline cu dulceturi de toate felurile.
Asa ca dati-mi voie sa preamaresc nimicul acesta. E o liniste ca atunci cand cineva iti pune mainile pe urechi si totul se aude infundat si de undeva, din capul tau, se aude o cascada dar n-ai chef sa calatoresti pana acolo. E ca odihna dupa ce ai alergat vreo 3 statii. E ca statul in copac, cumva comod, cumva incomod si ca somnul dupa ce maseaua a incetat sa te mai doara. E ca atunci cand esti atat de linistit si molesit, cufundat in pat, incat trebuie sa-ti pui mana pe piept ca sa fii sigur ca inima iti mai bate. Nimicul nu te zdruncina, nu te trimite in al noulea cer dar nici in al minus noulea subpamant, nu-ti da amintiri extraordinare dar iti pune geamantul in mana si te asigura ca dupa el clar o sa vina ceva mult mai colorat asa ca mai asteapta un pic, o sa-ti fie dor de el la un moment dat.
In 2009 vreau 137 de lucruri!

12 comments:

WhistlingInTheGrass said...

intre 1 si 47 e blazaj ;)

WanderWoman said...

deja imi lipseste nimicul...poate am parte de el la anul...ca anul asta [ care inca nu s-a terminat ] e destul de aglomerat...:(

Antoaneta said...

Pai cand vor navali intamplarile peste tine poti sa arunci in ele cu borcane de dulceata, din sumedenia acumulata si sa le indulcesti oricum ar fi.

1307 said...

e cel mai bine sa nu-ti doresti nimic!
pt ca orice lucru pozitiv care ti se va intampla il vei aprecia ca pe o minune...si ce poate fi mai frumos decat bucuriile mici si dese? :)

laura s. said...

mie mi-a placut zgomotul mic al linguritei :))

GenovevaBreaz said...

Lucrurile interioare sunt cu adevarat valoroase, numai ca ele se nasc si datorita celor exterioare.
Ce-ar fi daca ne-am preamari "nimicul", ca sa ne validam intamplarile de-afara?
De fapt asta facem, fara sa ne dam seama... :)

Anonymous said...

mai ai ceas deshteptator din ala care suna ca nebunul cu cling-clinguri??!wow!ce mishto!deoarece ceasul desteptator vs mobile phone cu alarma e ca pick-up vsi-pod!si de ce oare prefer pick-up?!

Eugen said...

Nimicul asta era in vizita la mine de ceva timp. Asa ca i-am spus ca se face tirziu, ca nu mai putem sta de vorba, si l-am invitat sa mai pofteasca si alta data.

Iar de atunci, dorintele mele au ajuns ca o gramada de lingurite: multe si marunte. Acum as vrea sa am ceva mai multe borcane cu dulceata pentru toate linguritele astea. Dar poate ma mai indulceste cineva pe parcurs (cu alte cuvinte, poate voi putea fura dulceata altcuiva)

Oricum, 137 mi se pare destul de putin, sunt sigur ca nu vrei doar atit :)

sultana said...

meriti sa fii in top, ca steluta de pe cea mai inalta creanga a bradului sub care unii dintre noi maninca turta dulce. blogul tau e si momentul nostru, cel putin al meu, de liniste. aici nu se varsa, nu se arde, si nu mi-e teama ca vorbele mele pot fi intelese gresit. e ca in povestea pe care mi-o imaginez pentru copilul meu, in care nu se fura, nu se pedepseste, nu se sperie si nu moare nimeni. felicitari !

Iren said...

eugen: 137 e un numar bun pentru mine, eu sunt modesta si ma multumesc cu putin

bp: multumesc :). ce frumos ai zis. imi pare bine ca nu numai eu ma simt asa aici.

KingSnake said...

Nimicul il vei tine minte pana la urma si te vei bucura de el si peste timp la fel ca si acum. Cat despre restul lucrurilor marunte ce le-ai fi putut avea, ori nu ti le-ai dorit cu adevarat ori nu era inca momentul si vor fi parte din ele in cele 137.

Deme said...

Din 137 de dorinţe, dacă vei reuşi să îndeplineşti măcar 10, înseamnă că anul 2009 va fi mai realizat decât 2008, aşa că tot e bine :) Ţinteşte sus şi vei obţine exact ceea ce aveai nevoie :)

Crăciun Fericit!