Wednesday, April 15, 2009

Robotelul care nu cerea niciodata indicatii

Un proiect foarte interesant.
Tweenbots sunt robotei ce calatoresc prin oras, bazandu-se pe ajutorul oamenilor de pe strada. Destinatia lor e scrisa pe steag, ei stiu sa mearga doar inainte, in linie dreapta, dar pana acum nu s-a impotmolit niciunul in vreo groapa.
Experimentul asta artistic ma face sa mi-l imaginez intr-un mod foarte optimist in Bucuresti. Imi si imaginez un robotel din asta mergand vitejeste prin zona pietei Obor. Cineva i-ar vinde un telefon mobil, o precupeata i-ar da un mar asa, doar pentru ca e dragut, cineva l-ar salva de niste caini nemanierati, altcineva i-ar da indicatiile corecte la metrou, la Victoriei, unde e foarte complicat, poate chiar l-ar conduce pana afara, la suprafata.
Si cand ma gandesc ca robotelul ar ajunge neatins la destinatie, ma bazez si pe o alta intamplare. Am vazut acum putina vreme un caine mic, care sigur avea stapan, ce facea cumparaturile pentru cineva si ducea un pachet nou-nout de biscuiti in gura. Pe care nu a incercat nimeni sa i-l fure.

8 comments:

ixtab said...

Si dupa ce ajung la destinatie ce se intampla cu roboteii?
Si daca pot merge numai in linie dreapta cum iau viraje?

Iren said...

ixtab: nu iau viraje, aici intervin oamenii.
cand ajung la destinatie, se odihnesc si apoi pornesc pe alta ruta probabil.

explorish said...

fain experimentul. si eu mi-l imaginez functionand in bucuresti. pentru ca bucurestenii de pe stradă se întâmplă să mai aibă un ochi (ureche) pentru artă.

Iren said...

incerc sa tin blogul asta departe de nikite, becali, parlamentari si alte lighioane. precum si de afirmatii gen "romanii/oamenii e rai, prosti etc". asa ca sterg comentariile care se refera la asa ceva fara nicio parere de rau.

ionuţ said...

Apropo de catelul ocupat, acum mai multe ierni am vazut din tramvai un ciine care alerga c-un bulgare de zapada in gura dupa prietena lui. Cei mai isteti gasesc, iata, si timp pentru ei:-)

Antoaneta said...

On topic - as prefera un catel in loc de robotel. Care sa-mi aduca biscuiti. M-am îndragostit de unul în w-e, arata cam asa, dar mai cret: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/32/Female_Mini_Schnauzer.JPG

Off-topic - linkul exploriciului m-a îndemnat la scris pe marginea experimentului care gaghila urechea în mod placut.

beze said...

In anul 1 de faculta, pe la 19 ani, am mers la teatru, impachetat in multe straturi de haine: tricouri, pulovar, caciula, geaca 1, geaca 2, .., mama grijulie, ce mai :). Ies, platesc bacsis la doamna cu zambet senin de la garderoba, si-mi pun portofelul in buzunarul de la piept. Asa credeam eu, caci, de fapt, l-am introdus intre pulovar si tricou.

Am iesit in strada si l-am pierdut. Aveam in el toate cele: buletin, permis, pasaport (pentru o emigrare neasteptata & urgenta, ma gandeam eu), bani, poze unicat...(iubiri din tinerete:)

Peste 2 saptamani ma suna o doamna si-mi zice ca are portofelul meu. Il primise de la fiica ei, prieten cu un baiat, a carei mama a gasit portofelul langa teatru. A trecut deci prin patru maini necunoscute, doar ca sa ma gaseasca pe mine.

Acesta a fost primul mei comentariu! :)

Iren said...

beze: bine ai comentat pentru prima oara atunci :)