Hai sa ne vedem la un somn

In ultima vreme dorm foarte mult si dorm cu placerea omului care a mers cu trenul o saptamana si n-a putut sa inchida un ochi. Parca n-as dormi, parca as manca prajituri cu fragi la aer curat de munte. Nu numai din cauza oboselii pentru ca muncesc foarte mult, ci si pentru ca imi place sa dorm. Visez extrem de mult si nu am foarte des visuri urate, asa ca somnul e un loc destul de sigur pentru mine.
Si uite-asa, pentru ca sunt foarte ocupata si mai degraba as dormi decat sa ies sa ma vad cu oameni, mi-ar placea foarte mult sa ma duc acasa la oameni, sa luam loc pe o canapea si sa dormim un pic impreuna. Ce sa mai bem bere, sa vorbim de una, de alta? Mai bine dormim si ne trezim dupa o ora, doua, proaspeti si fara cearcane. Somn de dupa-amiaza, nu de noapte, ca ala de noapte duce pe alte carari, la alte lucruri si nu vrem asta.Vorbim de intalniri cuminti aici. Si uite asa ne si vedem, ne si odihnim si ne si binedispunem. In plus, toata lumea e sincera cand doarme asa ca putem fi sigur ca am avut cea mai onesta intalnire. Prietenii trebuie sa-si imparta si patura si perna si sforaiturile daca vor ca prietenia lor sa tina multa vreme.

Muzul de pe coridor

Din cand in cand intalnesc pe cineva pe care-l pot considera muza. Pentru ca, nu stiu cum, de cate ori vorbesc cu muza ( muz in acest caz) imi piere orice urma de plictiseala, imi vin idei pe banda rulanta si blocajele se duc pe apa sambetei ( pe apa sambetei plutesc ghetari de duminici pe care stau ursi lunari ce pescuiesc aceste blocaje oribile si inutile, dar extrem de bune la gust pentru ei). Muzul nu spune niciodata "nu" unei conversatii fara scop precis, este intotdeauna dornic sa faca lucruri cu tine si sa vorbeasca cu tine si iti transmite mereu felicitari si complimente. Cel mai important, un muz nu te va judeca niciodata, nu se va uita niciodata la tine de sus, chiar daca sta undeva de unde poate vedea casa poporului. Un muz iti va face mici cadouri, care si ele te vor inspira si va rade la glumele tale, fara sa se prefaca. E un om pasnic, cu care te simti in siguranta pentru ca stii ca daca vei ramane blocata cu el la un moment dat intr-un lift, el nu va deveni canibal.
Un muz e un prieten care-ti devine prieten foarte, foarte repede, de la primele propozitii.
Eu cred ca exista coridoare ascunse pe care esti nevoit sa mergi de multe ori singur pentru ca nu gasesti prea des parteneri de calatorie. Dar si cand ii gasesti, mersul pe coridor devine o placere.

Padurile oamenilor defecti

Mi-ar placea sa stiu de la prima vedere care sunt oamenii aia care te plac doar cand arati bine, esti sanatos, bun si marinimos, ii faci sa rada, spui lucruri interesante, ii scoti din ale lor, le oferi ce au ei nevoie. Cand esti urat, bolnav, plictisitor, vaicaret, suparat sau mult prea tacut, oamenii astia isi inchid obloanele si declara "inchis". Nu le-ai facut rau, pur si simplu nu te-ai mai ridicat la nivelul asteptarilor lor de "mai mult ca perfect". Oamenii astia sunt ca o padure care dispare peste noapte si te lasa singur, intr-un mare camp ars, in cea mai vulnerabila stare a ta. Apoi apar din nou, dupa ce s-au asigurat ca ai evadat din campie si esti din nou frumos si sclipitor, gata sa spui povesti cu final fericit. 
Noroc cu cealalta padure, cu copaci mai rari e drept, care nu dispare aproape niciodata si care apare oriunde si oricand ai nevoie de ea.

Am foarte multa treaba chiar si atunci cand n-am treaba deloc. Pana si lenea e tratata de mine cu toata seriozitatea. Si-mi place cand in sfarsit sar seara in pijama si sting lumina sa ma uit la copacii din fata ferestrei si la gastile de pescarusi scandalagii care trec deasupra lor si sa ma gandesc ca in ziua aia am lasat ceva din mine. Ca si cum timpul ar fi o usa, mi-a prins rochia si o fasie a ramas prinsa in balama. Ma bucur cand n-am chef si fac namcheful bine, ma bucur cand plang ca o femeie slaba de inger si fac praf o suta de servetele, cand am doar 3 dorinte dar nu ma las pana nu le indeplinesc si parca numai imaginatul lor ma face sa ma simt ca si cum le am, ma bucur in mare parte sa fiu si sa ma bucur de lamai, haine noi, iesit la plimbare, dus in vizita, pozat prostii, scris mailuri, citit carti neserioase. Cam tot ce fac in general toti oamenii cand sunt nemultumiti de viata lor si li se pare ca ar putea sa faca mai mult. Sa fii sanatos, linistit si cu chef de viata e deja extrem de mult asa ca eu nu am de gand sa mai comentez. Si am de gand sa fiu in continuare foarte, de-a binelea, extraordinar de ocupata cu nefacutul nimic. Important e sa-l fac cu tot entuziasmul de care sunt in stare.

Zilele in care nu puteai pune degetul pe un lucru rau

Ma consider foarte norocoasa si sunt recunoscatoare pentru toate intamplarile si oamenii care-mi ajung in drum, desi uneori nu fac mare lucru sa le atrag sau sa le intampin. Uneori nici nu le doresc. Si cu toate astea ele vin cuminti si ma iau cu lopata, pentru ca eu nu-s niciodata gata pentru tot ceea ce mi se intampla bun si nedorit.
Imi sunt recunoscatoare pentru ca apreciez din ce in ce mai mult lucrurile simple si nu-mi doresc putere, comori sau cine stie ce alte lucruri abstracte si datatoare de dureri de cap si orgoliu umflat.
Sunt recunoscatoarele pentru muscaturile de paianjen de pe maini si picioare pentru ca imi aduc aminte sa ma uit la pielea mea si sa vad ca e inca intinsa si alba ( si-mi mai aduc aminte sa fac curatenie in plante si sa mut paianjenii in tufanelele de pe balcon)
Pentru zilele care se scurg aparent la fel si par ca au trecut degeaba, dar sunt atat de importante pentru ca aduc liniste si sentimentul de siguranta.
Pentru oamenii care nu ma judeca si nu ma schimba si cu care pot sa ma rasfat. Care-mi vindeca nervii si ma fac sa surad si sa nu ma plictisesc de mine. Si care se tot inmultesc, uneori am impresia ca am cazut intr-o fantana nesfarsita cu oameni buni.
Pentru cele 6 kilograme in plus care ma fac rotunda si optimista, cum nu speram sa fiu vreodata atunci cand aratam ca o mina de creion 05 si eram mereu pesimista si depresiva. Am inceput sa am obraji si asta e un mare lucru pentru mine :))
Pentru faptul ca in toate pozele am inceput sa ma stramb si sa arat caraghios si asta-mi aduce aminte ca, daca o las, vanitatea mea creste ca o buruiana si asta ma face sa am caracter de diva antipatic.
Pentru neseriozitatea de care dau dovada mult mai mult in ultima vreme si ma fereste de fire de par alb in plus si de suferinte inutile.
Si pentru o gramada de lucruri din trecut care se tot intorceau sa ma hartuiasca pe care le-am ascultat, le-am pus cizmele in brate si le-am trimis la plimbare in sfarsit.
Si pentru ca m-am prins ca sunt un mare controlor ( nu unul mic, asa cum credeam eu) si incerc sa ies la pensie cat sunt inca tanara si fara griji.

Amintiri din copilarie

Unul din cele mai caraghioase si neapetisante cuvinte este cuvantul "iahnie". Cand eram mica citeam o poveste cu un erou pierdut intr-o imparatie in care domneau pisicile. Pisicile aveau mare grija de dumnealui (si pentru ca imparateasa lor era indragostita de el) si-i dadeau sa manance foarte bine, numai tocanita de pitigoi si iahnie de soricei.
De aceea eu sunt convinsa si in ziua de azi ca in iahnie pot fi gasite mustati si codite.

Un punct de cotitura pe saptamana

Ma tot gandesc la blogul asta si-i tot zic in gand " ce sa fac , ma, amaratule, cu tine? " Cu mult entuziasm a ajuns sa faca din Iren un personaj unidimensional si asta nu-mi convine. Ce, sunt personaj de telenovela? Cred ca am ajuns intr-un punct de cotitura, un punct de cotitura foarte placut in care am obosit sa fiu un lenes care scrie metaforic. Am chef sa fac mult mai mult :)

Un ceai care nu se mai gaseste in magazine

De vreo 2 ani am o relatie de iubire-ura cu propriul blog si cu internetul dar zilele astea mi-am dat seama ca e mai degraba de iubire decat de ura. Pentru ca mi-a adus mai multe lucruri bune si oameni dragi si m-a ajutat sa-mi aranjez camerele din mine.
Am inceput sa ma port din ce in ce mai urat cu blogul si sa-l vorbesc de rau; pe masura ce devenea mai citit cu atat imi era mai putin drag. Pentru ca nu e un blog de literatura, nici macar un jurnal nu este, este un loc in care am incercat sa pastrez o Iren de care uneori uit, pe care uneori o ignor, pe care nici nu o cunosc de multe ori. Este un loc atat de important pentru mine incat am incercat sa-l pastrez departe de orgolii si bani, din acest motiv nu as putea sa pun publicitate pe el, ar fi ca si cum mi-as rade parul si mi-as tatua reclame pe cap. In ultima vreme insa am devenit atat de ascunsa si  absconsa si scriu atat de rar incat am impresia ca-mi pierd locul cel drag. Mi-ar placea ca blogul sa se transforme intr-un caiet, pe care eu scriu ca si cum nu l-ar citi nimeni, desi stiu ca e frunzarit pe furis de multi. Din acest motiv cred ca renunt definitiv la comentarii pe blog. Ca sa-mi regasesc placerea scrisului pe care o aveam la inceput. O sa incerc sa fac din nou din blog un loc din ce in ce mai mic, pana cand o sa incap din nou in el. Nu-l fac secret pentru nu-mi place sa ma ascund ca sa scriu, doar ca o sa incerc sa-l scot din circuitul blogurilor populare :)

Jurnal de bord fara bord

Ce ma distreaza acum e sa fac lucruri nu prea serioase, cu cat mai putine compromisuri la activ, sa cunosc cat mai multi oameni ca mine, gata, mi-am facut portia de oameni din alte galaxii, sa ma uit la toate filmele din lume, zilele astea ma distrez cu filme de groaza din toata lumea, devin specialista si, curios, dar parca-s la scoala, invat o gramada din ele. Cam 90% din ele vorbesc despre frica, starea care ma inspaimanta cel mai tare. In ultima vreme renunt la frici pe banda rulanta si ma descoper mult mai sincera si fericita asa: frica de respingere, frica de a spune ceea ce crezi, frica de a-ti asuma niste sentimente urate. Frica e ca o poleiala care pare ca ascunde ceva stricat, dar daca o dai la o parte descoperi ceva proaspat si frumos, ceva ce nu expira niciodata.
E bine din nou :)

no comments for this post.

In partea stanga, undeva mai jos de umar

Lucrurile stau asa. O perioada destul de lunga de timp ai facut loc pentru o anumita persoana in viata ta. Ai lasat jos obloanele, apoi ai deschis ferestrele, apoi ai lasat si usile deschise. Apoi le-ai scos si clantele.
Te-ai obisnuit sa vorbiti zilnic, sa-i povestesti despre cele mai importante sau nesemnificative lucruri din viata ta, te-ai obisnuit sa-l cunosti picatura cu picatura, in fiecare zi aflai ceva nou, care te entuziasma sau te enerva, dar clar nu te lasa indiferenta, in fiecare zi ii spuneai ceva despre tine si te minunai cand gaseai in tine atat de multe lumi noi, pe care nu stiai nici tu ca le adapostesti.
Apoi apare defectiunea.
Apoi te trezesti cu un gol. Pot sa spun si unde simt fizic golul asta, in partea stanga, undeva mai jos de umar, as vrea sa pot spune ca nu prea are legatura cu zona inimii, dar corpul meu nu e mare asa ca nu are cum sa nu fie prin apropierea ei. Il simt ca o gaura intr-o banda de celuloid arsa.
Incerci sa-l cosi, sa-l lipesti, sa-l umpli cu var, cu vorbele altor persoane, nu e ca si cum te face sa plangi nonstop, nu e ca si cum nu te lasa sa zambesti. Nici macar nu mai doare. Dar te face sa-ti fie un dor, un dor asa mare cum nu ai vrea sa mai simti vreodata pentru cineva.

no comments for this post

Orasul purcelusilor fanfaroni

Este un oras nu foarte bine ascuns, pentru ca purcelusii fanfaroni s-au gandit sa-l construiasca drept in drum. Totul este poleit cu aur si noroi, printre dovlecei gasesti smaralde si printre brusturi - ametiste de culoarea lavandei. Domnisorii porci si domnisoarele purceluse se imbraca in dantele si satin si alte materiale din care oamenii isi face de obicei perdele puse direct insa pe pielea lor rozalie, destul de murdara si maronie. Ca sa-ti gasesti loc in orasul asta ciudat, trebuie sa ai o diploma de maestru in nefacut nimic, sa nu-ti placa apa si sapunul, dar sa-ti placa sa faci pe nebunul. Zilnic au loc batai cu noroi, unde toata lumea sta tolanita pe canapele si arunca cu pamant si apa in trecatori. Cel mai lenes si galagios purcel este ales primar, inalt demnitar, si sef al politiei este ales intotdeauna purcelul cel mai mancacios. Ai zice ca e mare distractie mare pe acolo, din pacate dupa atata mancat si nefacut nimic, este posibil ca intr-o dimineata sa te trezesti ca in loc de buna ziua nu mai stii sa spui decat "guit".