Eu nu sunt pasionata de gatit. Ma plictisesc asteptand sa fiarba legumele, tocand morcovi sau spaland patrunjel. Nu ma intereseaza sa demonstrez prin gatit ca sunt o persoana speciala, care te cucereste lasand un stegulet cu numele tarii mele in burta ta. Nu ma intereseaza nici sa descopar noi mancaruri extraordinare. Imi place mai mult sa tin companie celor ce gatesc si sa sporovaiesc in ton cu sfaraitul oalelor.
Pentru ca sunt insa femeie si am si potential de femeie mamoasa, am descoperit ca imi place sa gatesc pentru oamenii la care tin foarte, foarte mult. Pentru care oricum m-as da peste cap de o suta de ori ca sa le fie bine. Pentru ei gatesc si incerc sa fac orice fel de mancare imi cer pentru ca pur si simplu gatitul devine un fel de cadou hand-made pentru ei.
De aceea am facut aseara supa de mucenici pentru R. Primii mei mucenici. Au iesit cam neconvingatori, dar nu sunt prea rai, evident ca dau vina si pe mucenicii cumparati de la magazin, data viitoare o sa fac eu coca. Dar trecand peste toate astea, sentimentul de a fi facut cuiva drag o pofta e tare placut. Am sentimentul ca voi incepe sa investesc mai serios in oale, tigai si condimente de acum incolo.
No comments:
Post a Comment