Poveste mica, in dungi

Au fost odata doua zebre-copii care locuiau intr-un apartament de bloc, intr-un cartier plin de smocuri de par de leu, leopard si hiena. Cele doua mici zebre isi traiau copilaria sarind intr-un picior pe scari, in fiecare zi, tocmai de la etajul 9 unde stateau, pana la parter si inapoi. Copitele lor faceau un zgomot de nedescris in tacerea plina de soare si ragete de lei nemancati in bucatarii. Apoi radeau si ecoul lor ducea rasetele lor pline de dungi pana in cartierul gazelelor care se infiorau. Pentru ca ele nu calcau pe acolo. Le-ar fi costat prea mult alimentarele tigrilor.
Intr-o zi, cel mai batran, oribil si irascibil leu din bloc, care locuia la 4 camere si manca administratori pe paine, a auzit boncanitul zebrelor si i s-a zburlit de suparare coama pentru ca acestea indrazneau sa tulbure linistea familiilor de lei care dormeau obositi dupa atatea ore pline de carne. Asa ca a inceput sa le pandeasca, plin de pofta si nervi. Mai intai a stricat liftul, ca sa se asigure ca zebrele vor cobori numai pe scari. Apoi s-a ascuns intr-un ficus de la etajul 5 si a inceput sa astepte. Si n-a asteptat mult pentru ca zebrele au si aparut, topaind si numarandu-si dungile de pe burta. Zebra cu numar impar de dungi avea sa fie declarata zebra nenorocoasa. Cand a ajuns insa fiecare la dunga numarul 25, leul a aparut brusc de dupa ficus, le-a aruncat o privire sado-infioratoare si a deschis gura larg, larg, cat o usa dubla de muzeu de stat. Si n-a inghitit nicio zebra, pentru ca acestea se prelinsesera pe langa el ca niste umbre si ajunsesera deja la parter. Pentru ca daca invatasera ceva traind printre colti si ochi verzi si galbeni, acesta era urmatorul lucru: "Cand traversam strada, ne uitam bine in dreapta si in stanga si nu intram niciodata intr-o gura de leu sau de canal deschisa, o luam intotdeauna pe langa."