O sa-mi vina vreodata mintea la cap?

Ambitiile mele nu seamana deloc cu ambitiile altor oameni si asta ma ingrijoreaza uneori. Pentru ca ei nu inteleg ca scopurile mele in viata nu sunt un apartament luat in rate, masina, sot cu bani si o cariera despre care sa citesti in revistele pentru femei. Si n-am banuit niciodata ca exista atat de multi oameni care isi doresc asta si chiar imi doresc mie asta. Si clatina din cap si considera ca mint cand eu le spun ca nu-mi doresc genul asta de viata. Eu nu prea am cu cine sa ma inteleg cand imi pun scopurile pe tapet: sa invat ce e aia auto-disciplina, sa invat sa tricotez, sa aflu in fiecare zi ceva nou, sa nu stagnez, sa nu ajung niciodata sa ma uit in oglinda si sa-mi para rau pentru mine, sa invat sa dau mai mult iubire neconditionata chiar daca asta doare, sa nu ajunga niciodata un lenes pasiv, sa nu las frica sa-mi dicteze viata, sa construiesc un robot si o casa. Sigur, imi doresc si bani. Poate devin din ce in ce mai materialista, dar banii te ajuta sa ramai sanatos si sa-i poti ajuta si pe altii. Asa ca sper ca din scopurile mele, sa pot scoate bani macar din lucrurile tricotate sau din robotul pe care-l voi inventa :)) Eu vreau sa fiu propriul meu experiment si asta cere sacrificii, printre care apartamentul luat in rate, masina, sotul cu bani si cariera-model. Poate sunt naiva si imatura. Poate sunt fericita doar asa.