Posturi telegrafice, enumerari si miorlaituri

Saptamana asta voi fi telegraf.

Foarte mult somn, discutii cu bere, discutii fara bere, beau prea multa bere?, taximetristi dubios de amabili, apa fierbinte indiana, visuri extremiste: jumatate cosmaruri-jumatate filme frumoase, foarte putina munca, chef de studiat biologie, chef de dans dar nu in club, prefer sa citesc despre batlani decat sa ies in club, incheietura mainii stangi s-a vindecat in sfarsit - pot sa ma reapuc de breakdance :)), dor de cineva dar ma incapatanez in continuare, incapatanare care vine din tristete, nu din altceva, rochii noi, plan de mers la mare, plan de stat la soare, exista un omulet in mine, un iren alb si mic care tipa disperat dupa vitamina D, m-am disciplinat, scriu in fiecare zi povestiri despre orice asa cum imi vin, haotice si salbatice, fac o luna de cand m-am mutat singura si mi-e foarte bine, nu m-au apucat de-un picior nici anxietatea, nici frica de hoti, nici singuratatea, imi trebuie ochelari noi de soare si mai mult curaj, in rest am tot ce trebuie si mai mult de-atat.

Peisaj idilic

In casa noua e din ce in ce mai bine. Incep sa ma simt acasa. Inca nu pot sa zic ca am mobila si nici nu ma prea grabesc sa cumpar, imi place sa am mult spatiu. Seara nu aud masini, ci doar copiii care se joaca si-si dau cu mingea-n cap, se aude o masina de tuns iarba, elefantul care locuieste deasupra mea zdupaie fericit in legea lui, in curand o sa vina randul greierilor. Imi place ca am soare si multa lumina, ca nu am lift care bazaie, nici cladiri in constructie in fata casei si ca totul e mai mult decat perfect. De fapt, iar imi merge prea bine si asta ma face un om foarte multumit, care nu mai simte nevoia sa faca nimic :))

Ziua meduzei

Grozav imi plac meduzele, cautam azi pe net sa vad daca se pot creste in acvarii, dar m-am gandit mai bine si mi-am dat seama ca ar fi trist sa le vad cum plutesc voalurile lor din dantele rare intr-o cutie mica de sticla. Nu mai suport deloc sa vad acvarii si custi si colivii.
Imi plac atat de mult meduzele incat i-am spus repede lui A: " te rog, fa-mi o pictura cu doua meduze care se iubesc si locuiesc intr-o apa albastra". Un tablou nu e o cusca, pot oricand sa iasa prin spatele lui si sa pluteasca prin pereti.
Am citit azi despre meduze nemuritoare, care pot sa redevina copii jeliosi oricand doresc. Am vazut poze cu meduze gigantice si meduze care ar putea sa incapa in piatra unui inel, meduze prietenoase si meduze haine si maştere.
Hainele de meduza imi plac cel mai mult, cand o sa ma casatoresc, daca o sa cunosc o croitoreasa priceputa, o sa-i dau niste poze cu meduze si o s-o rog sa-mi faca o rochie de mireasa ca a lor.

Inapoi la maruntisuri

Unii oameni spun ca blogurile trivializeaza si micsoreaza importanta lucrurilor pe care le ai de spus. Povesti, inventii, experiente, muzica - orice pui pe blog pare mic, obscur si lipsit de importanta pentru ca sunt prea multi cei ce au acces la el.  Pentru ca nu dai 5 lei ca sa vezi, ai impresia ca nu e cine stie ce. Dar e doar un exemplu de cum vocea multimii nu are dreptate.
Cred ca pentru mine blogul functioneaza mult mai bine ca jurnal de lucruri marunte si doar atat. Dar uneori ma plictisesc de forma asta a lui, vreau sa-l transform in dulap, masina zburatoare, papusa vorbitoare sau orice altceva. Dar, oricat m-as amagi, nu pot sa arat tot ce pot prin el. Pentru ca nu-s chiar atat de exhibitionista. E o fereastra si atat.
Ma gandeam azi la asta in timp ce rotile masinii se invarteau lin si vedeam lumea mult mai prietenoasa prin copertinele ochelarilor de soare. Ma gandeam ca poate unele lucruri nu-s facute sa evolueze dupa ce au ajuns la un punct culminant. Cred ca blogul meu trebuie sa raman un jurnal de maruntisuri si atat, indiferent de planurile mele mari in legatura cu el. Ii inteleg acum pe parintii care isi imping copiii sa fie mai buni, sa faca mai multe, uitand sa le lase timp pentru joaca :).
Calatoriile sunt bune pentru ca te ajuta sa descoperi lucruri care erau in tine de foarte multa vreme.

Pata cu noroc

Daca vrei sa schimbi ceva intr-in decor, deschide usa si baga un dalmatian acolo. Un dalmatian este intotdeauna frumos, dar de un frumos care place tuturor, indiferent de sex, ocupatie si stil.
Dar eu am observat ca la fel de frumoase ca dalmatienii sunt si vacile si orhideele imbulinate parca la nervi si baltile cu bulbuci de sapun de la spalatoria de masini si mainile pline de puncte de pix amestecate cu pistrui si alunite. Tot ce e cu pete este mult prea frumos ca sa nu merite o poveste.

A fost odata o pata care locuia la parterul unei vile impunatoare din zona Gradina Icoanei. Era o pata care traia pe picior mare. Mese peste mese dadea in fiecare duminica si nici caviarul, nici prajiturile simandicoase cu nuci de macadamia si sirop de ficus aborigian nu lipseau din farfuriile invitatilor. Ambasadori si ministri o sunau sa-i ceara sfatul cu privire la importante treburi de interes national si nu putine decizii luate de ei purtau amprenta petei. Cand iesea la plimbare seara, insotita de dalmatianul ei, care intamplator, era unul din acei rari dalmatieni fara pete, cu rolul de a o scoate pe ea si mai mult in evidenta, toata lumea o saluta cu respect si pieptul petei se umfla de mandrie. Era cineva, ajunsese la capatul scarii, unde e clar ca ai nevoie de talent, ambitie si caracter ca sa ajungi. De la o biata pata nascuta din parinti necunoscuti, poate mustar si petrol, poate alcool si magiun, era acum o personalitate cu acte in regula. In sinea ei, in cel mai mare si cel mai patat secret, stia insa ca marele ei noroc si marea ei sansa era doar faptul ca traia in secolul 21 si atat.

Totul e mic si vine de la sine

Traiesc intr-o lume mica si lumea asta se face din ce in ce mai mica pe masura ce eu ma fac mai mare.
Parca nu mai exista oameni necunoscuti, pentru ca toata lumea cunoaste pe toata lumea. Casele sunt si ele din ce in ce mai mici, defectele oamenilor - mici si nesemnificative, pot sa trec peste ele fara nicio problema si, ca sa nu fac discriminari, procedez la fel si cu propriile mele probleme - n-am fost nicicand mai iertatoare si toleranta cu mine insami. Timpul curge lin si eu am rabdare si nu am absolut nicio problema, pentru ca oricum mi se par minuscule pana si putinele probleme pe care le am si am impresia ca oricum totul o sa se rezolve asa ca mai bine ma lungesc pe perne si citesc o carte pana cand o sa vina totul de la sine.
Asa ca nu e de mirare ca devin si eu din ce in ce mai mica pe masura ce devin mai mare.

Transfer de lumi

Caut retete de prajituri cu lamaie, de fapt caut reteta PRAJITURII CU LAMAIE. Am visat intr-o noapte, acum cateva luni, ca eram in vizita intr-o casa plina de vaze si lucruri albe, un fel de statui moi, o combinatie intre plastilina si rufa proaspat spalata, unde am mancat niste mancaruri fara gust, printre care si o placinta cu lamaie care arata foarte bine, dar era dintr-un plastic comestibil, material care o sa apara d-abia peste vreo 10 ani probabil pe piata. Si in vis eram sigura ca eu stiu sa fac o prajitura cu lamaie mult mai buna. Mi-a ramas totusi in cap dorinta (precum si fustrarea ca nu mancasem o prajitura gustoasa) si acum caut reteta ideala.
Eu cred foarte mult in visurile mele. Mai mult decat cred in dorintele mele constiente si in ceea ce mi se intampla. Visul e pentru mine dincolo de real sau ireal, pentru ca vine de acolo, din camara unde muncesc servitorii mintii mele, cei ce tin casa asta a mea pe roate, cei care stiu totul si curata dupa ce musafirii se imbata in sala de biliard si distrug biblioteca.
Cand sunt prea sincera in vis si ma doare cand vad ca se intampla acolo, ma supar si pun drept lacat o insomnie mare si ruginita. Dar insomniile mele sunt rare si in ultima vreme nicio luna plina si niciun gand vinovat nu mi-au mai dat tarcoale.
Asa ca incerc mereu sa traiesc si in realitate ceea ce fac in vis. Un fel de adaptari pentru micul ecran al cartilor prin care trec in somn. Nu e deloc bizar sau greu, doar ca de multe ori sunt lucruri pe care le tin secret pentru ca sunt atat de personale incat ar trebui mereu sa le explic. Si mie nu-mi place deloc sa dau explicatii, nici in vis, nici in realitate. Prefer sa fiu secretoasa si salbatica.