Institutiile in care am incredere

Intotdeauna studiile zic ca "romanii au incredere in armata, biserica si guvern". In cazul meu lucrurile stau si mai dubios: eu am incredere in oamenii care se joaca pe strada cu yoyo, in cei cu ochelari si cei care poarta vesta. Daca e noapte tarziu si pe strada merg pe langa mine un om cu yoyo si un om cu bermude, instinctiv il voi ocoli pe omul cu bermude si voi incerca sa stau mai aproape de omul cu yoyo. Poate pentru ca ai nevoie de rabdare si imaginatie ca sa te joci cu jucaria aia insipida.
Si mai mare incredere am in cei care poarta vesta. Mai ales vesta de lana. Pradatorii nu poarta vesta, doar oamenii pasnici, linistiti si inocenti, care vorbesc fara sa tipe si de obicei citesc in metrou.
Lucrurile se complica doar atunci cand vine vorba de oamenii cu ochelari si povestea se schimba. Pentru ca si pradatorii poarta ochelari si mafiotii si maleficii si oamenii cu bermude si scafandrii si o gramada de lume.

Preferatele mele

Sunt pisicile care stau la fereastra intr-un cot si fluiera trecatorii sau arunca in ei cu mustati, paharele goale din care tocmai a disparut ultima picatura de vin, ceasurile de barbat simple si serioase, parfumurile cu miros galben, un pic vanilat, un pic lamaios, casele cu smochin cu ramurile in strada, ca sa manance si golanii smochine pe saturate, tramvaiele care te zdruncina si te fac sa te simti ca intr-un dulap mergator, plin de borcane, urechile simple, cu cercei cu pietre verzi, visinele cu frisca si cartile cu multe si colorate semne de carte prin ele.

E miercuri si e cald

Trebuie sa fiu foarte atenta cu ochelarii mei de soare. Sunt malefici. Nu ma lasa sa recunosc oameni pe strada atunci cand ii port, in schimb ma obliga sa vad aiureli. O plapuma albastra, invartejita undeva in pac, sub un copac, mi s-a parut ca e sarpele lordului Voldemort din Harry Potter.
Imi e mult prea cald sau mult prea frig. Mi-e ciuda ca sunt un om atat de meteo-influentabil, dar asta e. Mi-e mila de administratorii de bloc care stau in uscatoria blocului si asteapta intretinerea. In uscatoria blocului e la fel de multa umezeala ca intr-o jungla, te astepti sa auzi urangutanii tipand pe scarile de beton. Si uneori chiar ii auzi.

Hei, maturule, vezi ca ti-ai pierdut portofelul!

Mi-am amintit de o conversatie pe care am purtat-o cu M. pe cand ne plimbam pe Victoriei, despre hiene si modul in care fug ele, de parca tocmai si-au murdarit pantalonii si cauta repede o toaleta publica. Asta a fost acum cativa ani si uneori mi se pare aiurea ca inca imi mai place sa discut lucruri din astea. Cred ca maturizarea mea are loc undeva intr-un loc foarte indepartat al mintii mele, intr-o delta plina de pelicani care inghit seriozitatea cu coada cu tot, si nu prea ii vad efectele. Sunt in schimb un pic mai trista. Nu stiu daca e doar o tristete de moment sau asa o sa fiu mereu de acum incolo. Sunt extrem de curioasa sa vad cum ma mai transform. Ma simt ca o variabila intr-un experiment.

Cele 15 minute de faima ale Eurygasterei Maurus

 *pentru oamenii din metrou care habar nu au de insectele din gentile lor

O femeie a intrat intr-o dimineata in ultimul vagon al metroului care ducea spre Pipera si s-a gandit ca, daca tot sta atat de mult jos, sa-si scoata din geanta oglinjoara si sa-si aranjeze machiajul. Cand a deschis insa geanta, din ea a sarit o plosnita de camp mare si grasa, murdara de farduri roz si strugurel rosu.
Plosnita a aterizat in mijlocul vagonului si toti calatorii au inlemnit. "Nimeni nu misca, mai ales tu, zmeurel", a latrat plosnita, fixand pofticioasa cu privirea un cetatean transpirat de emotie, care seamana foarte bine cu o zmeura cu pantaloni. "Daca miscati, voi fi fara mila!". "Cine esti si ce doresti?", a intrebat timid bodyguardul care venise repede sa rezolve situatia." Ma numesc Eurygaster si vreau sa mi se recunoasca talentul, sa fiu apreciata. Vreau sa stie intreaga lume ca exist. Au dat si plosnite mai urate la ziar, eu de ce sa nu fiu promovata?", a spus cu naduf plosnita.
Nici n-a terminat bine de vorbit, ca telefonul plosnitei a inceput sa sune imediat si ofertele sa curga.
Trei interviuri mai tarziu si o sedinta foto cu un celebru fotograf, plosnita a eliberat ostaticii si a fugit din tara, de teama unui mandat de arestare. Era prea tarziu insa, prinsese deja microbul celebritatii. Acum ii pare rau ca a intrat in felul acesta urat in vizorul publicului. Ar vrea sa se revanseze fata de cei care vor citi interviurile cu ea si o vor iubi instantaneu. Stie si cum, dar este secret. Fiti atenti la tabloide in saptamanile urmatoare.

:)

Nu prea cred in scenarii de viata ideala, dar sa zicem ca uneori cred, mai ales vara si iarna. Mi-as construi urmatorul decor: o plantatie de iasomie si o casa mica si alba, doi caini jack russel terrier saritori ca niste canguri pitici, palarii de soare in cuier, lamai pe balcon si sezlonguri cu dungi portocalii, birou transformat in masa de bucatarie si un antrenor de box. Si niste cm in plus la inaltime, ca sa pot ajunge mult mai usor la borcanele cu dulceata de pe ultimul raft. Si, mai ales, oameni care nu pleaca departe, in strainataturi. Stau lipiti cu super glue, langa mine.
Nimic imposibil deci :).

Caligrafia sprancenelor

In ultima vreme ma tot uit la sprancenele oamenilor. Dupa degete si picioare, asa ii recunosc pe cei care s-au schimbat prea mult in timp. Cate linii de litere chinezesti fac umbra ochilor nostri! Toate sprancenele mi se par desenate de caligrafi desavarsiti, din scoli diferite, chiar si cele mult prea chinuite sau cele mult prea bogate.
Sprancene prea pensate de oameni care vor sa se faca mai frumosi, sprancene stufoase, in care par sa locuiasca leoparzi, sprancene invizibile si magice- sunt acolo si totusi nu-s, sprancene perpetum-mobile, ai impresia ca merg mereu in sus spre par sau spre urechi, sprancene grase si slabe, perfecte sau asimetrice, sprancene streasina, cu burlan, si sprancene sant, in care se aduna frunze, femei care si le netezesc ganditoare sau femei care si le penseaza deasupra unui ziar, intr-un ghiseu oarecare.
Daca o sa ma uit vreodata lung la voi, cu o privire ascutita si concentrata, sa stiti ca in mod sigur incerc sa ghicesc ceva despre voi masurandu-va sprancenele. Si cand cineva ma dezamageste, imi zic de multe ori amarata: trebuia sa-mi dau seama, doar avea sprancenele in forma de "v".

Discutii in pantaloni de pijama

De ce nu exista mai multe discutii din astea pe lume? Discutii serioase, la o cana de ceai pentru mine si o cana de cafea pentru el, cand afara sta sa ploua si niste copii de la blocul de vizavi isi arunca in cap cu corcoduse. In filme vezi mereu oameni vorbind despre viata si alte lucruri serioase in cele mai nepotrivite momente: ingramaditi intr-o cabina telefonica, intr-un club cu muzica tare, la cumparaturi de legume. Si cand ti se intampla si tie, iti pare rau ca ai bombanit scenaristul pentru ca intelegi ca doi oameni care se inteleg foarte bine pot sa aiba o discutie serioasa despre viata chiar si atunci cand poarta pantaloni de pijama, nu si-au luat inca micul-dejun si stau pe jos, intr-un fort de perne.

Din diverse plimbari

Ii iubesc pe oamenii care-mi lasa loc de spatiu si nu-i iubesc deloc pe cei care se duc atat de departe incat lasa in jurul meu un gol.
O alee de parc: pe o banca statea o bunica cu nepot care sforaia de zor la ea in brate, pe alta un mosnegut cu un caine batran pe care se scutura teiul, pe o banca o bunica cu o nepotica in carucios, pe alta o babuta cu un caine batran lungit pe o dunga de soare. Si tot asa.
Mi-am reamintit de siropul de zahar ars. Mi-am facut intr-o seara si am caramelizat toate nasurile casei.
Pentru ca ma ploua foarte des am crescut luna asta cu 1 cm.
Nu-mi dau seama de ce sunt atat de discreta. Desi am atatea bloguri si conturi si scriu despre mine cu de-amanuntul, ii tin totusi invaluiti in mister pe oamenii din viata mea. Poate si pentru ca ma ameninta: daca ma pui pe net, nu mai vorbesc cu tine niciodata :)) Eu sunt omul din vitrina si ei sunt cei pe care nu-i vezi niciodata din strada.