Nu suntem niciodata cu adevarat singuri

Daca m-am si nascut peste intr-un iaz, oamenii m-ar fi momit cu: mancare ( pentru ca am un gras imens in sufletul meu care pofteste mereu la cate ceva), bere ( nu gazduiesc nu numai un gras imens, ci si un vesel suporter de fotbal mare iubitor de bere ), mici surprize ieftine, inutile si colorate ( deci mai contin si un copil de 4 ani), filme (uneori simt ca mi se zbate in ochiul drept un critic de film cu ochelari si helanca), carti ( un intelectual de serviciu care apare de obicei noaptea, inainte de culcare) lucruri frumoase in general ( "oh, uite, un rasarit de soare care se reflecta in cioburile geamului de masina vandalizata" - mai am si un mic snob nobil ce imi alearga prin vene).

Pune toate personajele astea pe o banca in parc si gata, poti spune ca ai un Iren.

P de la pierdere

Dupa a vine p in alfabetul bizar.

A fost odata un om care se simtea pierdut oriunde s-ar fi dus si orice ar fi facut. Se simtea pierdut cand platea factura de la internet, cand cumpara castraveti, cand flirta cu fete dragute care purtau cizme imense si blanoase in picioare, cand se ducea la cinema sau sa bea cafea, cand gatea, lucra, adormea sau se certa cu prietenii. Avea impresia ca in el a crescut o padure foarte deasa prin care nu-si mai gaseste deloc urma. Pana si in vise se simtea pierdut, cautand un drum pe care nimeni n-avea chef sa i-l arate. Deja se obisnuise cu starea asta, asa cum te obisnuiesti cu o tuse dupa o raceala oribila, care nu se mai da dusa din gat. Si lumea din jurul lui se obisnuise cu figura lui palida si privire visatoare, pe care o mai vezi doar in ochii canarilor care au scapat din colivie si s-au mutat acum cu vrabiile in parc, dar au devenit nostalgici, pentru ca, asa cum s-ar putea banui, nici canarii nu-s cele mai usor de multumit fiinte de lume.
Si dupa ce a facut o gramada de tratamente homeopate, a luat pastile, a gandit pozitiv, negativ si neutru, a schimbat locul de munca de vreo 4 ori si s-a indragostit si dezindragostit cu viteza fulgerului, deci, dupa ce a incercat tot ce ziceau cei din jur ca ar merita incercat, omul care se simtea pierdut a hotarat sa faca un lucru foarte intelept si sa se piarda cu adevarat intr-o padure. A gasit cea mai deasa si putin explorata padure din lume si s-a afundat in ea. Si inca nu stim daca s-a gasit cumva. Vom afla probabil anul viitor, de la buletinul de stiri, daca nu o sa renuntam intre timp definitiv la televizor si o sa ne mutam si noi intr-o padure intunecoasa, dar linistita si racoroasa.

A de la albatros

Incep azi posturile unui alfabet bizar.

In fiecare dimineata casa mea este asediata de albatrosi. Cred ca ei nu vad o casa, ci o balena mare si gri care a inghitit multi oameni. Am convingerea ca in ciocul fiecarui albatros locuieste ca intr-o cabina de avion cate un mic marinar bleumarin care vrea sa pescuiasca acest peste, sa se mandreasca in fata celorlalti marinari si sa faca poza cu el atarnat de coada-n jos, pe peretele interior al ciocului. Si pescarusii astia trec prin fata geamului meu, tipand, cu marinarii incrancenati pandind si aruncand lanseta, aruncandu-mi priviri amenintatoare in timp ce eu imi beau ceaiul la caldura si la adapostul geamurilor groase.

Povestea omului care locuia pe un tobogan

Viata lui era o continua alunecare si o serpuire fara sfarsit. Nici nu apuca sa ia o fata de mana ca trebuia sa-i dea urgent drumul, n-avea tihna nici sa bea un ceai, sa manance o tocanita, sa priveasca linistit stelele, sa se bronzeze uniforma sau sa creasca un caine. Era un om singur si rapid.
Si ca sa vedeti totusi ce om cum trebuie era, in loc sa se planga se gandea "cu toate astea, ce bine ca nu locuiesc intr-un bob pe un deal inghetat, probabil mi-as fi spart nasul de vreo 4 ori pana acum".
Tot ce-si dorea el ( va rog sa nu radeti) era sa poata sta locului intr-o minunata seara de primavara si sa-si bage nasul intr-un brebenel, sa sara de pe un picior pe altul si mai ales, da, mai ales, sa poata urca pe o scara fara sfarsit. Sa urce greu, treapta cu treapta, impotriva unui vant puternic, sa mearga mereu in sus. E ceva normal: toti oamenii care o iau in jos se satura invariabil de asta si simt dorinta de a schimba cursul si de a se duce-n sus.
In timp ce aluneca el asa mereu, luand mereu metoclopramid pentru ca viteza ii provoca ameteli si greata, nu se putea opri insa din gandit "oareo sa fiu mereu omul care aluneca pe tobogan si n-are ce sa faca in privinta asta?"
Bineinteles ca ar fi putut astepta. Poate, cine stie, toboganul avea sa ajunga la sfarsit la un moment dat. Dar daca locuia pe un tobogan infinit?
Asa ca si-a luat inima in dinti si a pus frana pana cand de sub calcaiele lui julite de atata alunecat au iesit scantei aurii, s-a proptit in maini si a sarit peste marginile toboganului.
Si s-a pomenit ca aterizeaza - unde credeti? Intr-un bob care aluneca pe un deal inghetat, bineinteles. Viata unui om care locuia la un moment dat pe un tobogan nu e cu mult mai norocoasa decat viata unui om obisnuit asa ca regula " de ce ti-e frica nu scapi" se aplica si lui.
Numai ca el n-a ramas in bob. A sarit si de acolo si a nimerit intr-o masina cu franele stricate, apoi intr-o racheta, apoi pe o cometa. Pana cand a ajuns pe un vapor.
Unde poate fi gasit si in ziua de azi. Ia in continuare metoclopramid, pentru ca are rau de mare, lucrurile nu-s in continuare perfecte, dar ii convine de minune unde e acum. Ritmul e lent, pescarusii sunt niste vecini decenti, creste brebenei intr-un ghiveci cu nisip de pe fundul oceanului, are o foca drept animal de companie si o sirena ii pregateste tocanita de peste la fiecare pranz. Din cand in cand se urca pe scara catargului si are impresia ca a ajuns pe cel mai inalt varf de munte.

( disclaimer: aceasta nu e o reclama la metoclopramid. desi mi-ar placea ca reclamele sa fie asa)

O complicatie mai putin

Totul a inceput sa se schimbe in bine dupa ce l-am dat afara pe omuletul complicat care se mutase in mansarda mea, platind o chirie simbolica si facand scandal in fiecare duminica dupa-amiaza de fiecare data cand auzea muzica data un pic tare.
Omuletul asta complicat era un fricos si jumatate si un birocrat si un batut in cap si jumatate si un prost in intregime. Si dupa ce i-am strans putinele lucruri si l-am aruncat pe strada, sa se duca unde vede cu ochii lui complicati, viata a devenit simpla si luminoasa ca un pahar cu apa rece. Pentru ca-mi spunea mereu ce sa NU fac si cum nu care cumva sa risc. Nu suport sa-mi spuna cineva ce sa fac si, mai ales, urasc sa mi se spuna ce sa nu fac. Asa ca in mansarda mea e ordine acum, pot sa rasuflu usurata ca a mai cazut un rand de cenzura. Si sper ca omuletul asta complicat sa se piarda intr-o padure si sa nu mai nimereasca in mansarda altcuiva, ca tare nu merita sa-ti pierzi timpul complicandu-ti viata cand tot ce-ti trebuie e sa faci ceea ce-ti vine sa faci, fara "dar" sau "poate" sau "mai bine stai si rabda".

Post pentru mine nr. 450458

Cred ca prefer sa fiu ca oamenii care se intreaba zilnic daca Pluto va mai fi vreodata considerata planeta. Cred ca prefer sa am timp. Cred ca prefer sa ma distrez si cand e vorba de lucruri serioase. Cred ca aleg sa stiu ca totul va fi bine chiar daca nu pot dovedi cu acte ca asa va fi.
Aspiratorul meu zace ca un animal mic si gras, cu burta-n sus, in mijlocul holului, si tipa "praf, praf". Si eu ii spun ca in curand ii voi da tot praful din lume. Chiar si praful castelelor din Spania. Dar sa mai astepte un pic.

Post misterios

Am asa un preaplin de entuziasm si de planuri mari incat trebuie sa scriu un post despre asta. E asa ciudat, totul mergea aiurea si se misca greoi si rau si totusi eu explodam pe aici din cauza deciziilor luate, care mai de care mai schimbatoare de viata, pe care nici macar nu am cum sa le pun imediat in practica.
Uitasem cat de bine e sa simti fluturi agitandu-se in tine si nu din cauza dragostei. Nici macar nu-s fluturi, sunt niste pasari Dodo in toata regula, gigantice si binevoitoare si datatoare de picioare.
Asa ca, pentru cei ce citesc asta si sunt un pic suparati sau dezamagiti sau speriati sau impotmoliti sau mai degraba simtitori de o stare suprema de "bleah": se rezolva tot, intotdeauna, si voi veti fi salvatorii, nu altcineva. Sa vedeti ce o sa va creasca respectul pentru voi insiva dupa asta,
Pe mine ma ajuta sa spun "si ce daca" cand mi-e greu, poate va ajuta si pe voi :)

Revelatie

Uneori am impresia ca anumiti oameni sunt calatori din viitor, probabil studenti la antropologie, care vin aici, in trecut, ca sa vada la fata locului cum era pe vremuri ca sa ia nota mare la examene sau sa aiba apoi ce povesti prietenilor la masa de pranz, unde vor bea bere modificata genetic sau vor manca cine stie ce prajitura cu fructe care vindeca bolile ereditare . 

Cum poti sa recunosti un calator din viitor? In primul rand se pricepe foarte bine la calculatoare si la chestii tehnologice ( pentru ca in viitorul asta extrem de indepartat totul o sa fie super tehnologizat, logic), este foarte, dar foarte interesat de maruntisurile vietii tale de zi cu zi, este foarte descurcaret, foloseste multe neologisme si poarta ochelari falsi ( pentru ca in viitor, spre marea mea nefericire pentru ca-mi plac mult oamenii cu ochelari, ochelarii nu vor mai fi deloc necesari si vor fi purtati doar de pasionatii de lucruri vintage)

Cred ca jumatate din cititorii blogului meu sunt calatori care vin din viitor. Hello, there! :))