P de la pierdere

Dupa a vine p in alfabetul bizar.

A fost odata un om care se simtea pierdut oriunde s-ar fi dus si orice ar fi facut. Se simtea pierdut cand platea factura de la internet, cand cumpara castraveti, cand flirta cu fete dragute care purtau cizme imense si blanoase in picioare, cand se ducea la cinema sau sa bea cafea, cand gatea, lucra, adormea sau se certa cu prietenii. Avea impresia ca in el a crescut o padure foarte deasa prin care nu-si mai gaseste deloc urma. Pana si in vise se simtea pierdut, cautand un drum pe care nimeni n-avea chef sa i-l arate. Deja se obisnuise cu starea asta, asa cum te obisnuiesti cu o tuse dupa o raceala oribila, care nu se mai da dusa din gat. Si lumea din jurul lui se obisnuise cu figura lui palida si privire visatoare, pe care o mai vezi doar in ochii canarilor care au scapat din colivie si s-au mutat acum cu vrabiile in parc, dar au devenit nostalgici, pentru ca, asa cum s-ar putea banui, nici canarii nu-s cele mai usor de multumit fiinte de lume.
Si dupa ce a facut o gramada de tratamente homeopate, a luat pastile, a gandit pozitiv, negativ si neutru, a schimbat locul de munca de vreo 4 ori si s-a indragostit si dezindragostit cu viteza fulgerului, deci, dupa ce a incercat tot ce ziceau cei din jur ca ar merita incercat, omul care se simtea pierdut a hotarat sa faca un lucru foarte intelept si sa se piarda cu adevarat intr-o padure. A gasit cea mai deasa si putin explorata padure din lume si s-a afundat in ea. Si inca nu stim daca s-a gasit cumva. Vom afla probabil anul viitor, de la buletinul de stiri, daca nu o sa renuntam intre timp definitiv la televizor si o sa ne mutam si noi intr-o padure intunecoasa, dar linistita si racoroasa.