Am 2 feluri preferate de povesti de iubire.
Cele care incep cu o pierdere: am pierdut trenul, am alergat dupa autobuz si mi-a inchis usa in nas, am fugit dupa caine, hamster, cutie care s-a rostogolit, mi-am pierdut portofelul, cheful, felul de-a fi, prietena, prietenul, timpul, serviciul, batista, cercelul liftul, tot ce aveam pe lumea. Dar daca nu pierdeam si nu eram ravasit, ca dupa orice pierdere, oricat de mare sau de mica, nu as fi primit un premiu de consolare: acel cineva foarte special.
Si cele de la polul opus, care incep cu o victorie: am prins telecabina, am luat exact atunci metroul, am ajuns totusi la petrecere, in ultima clipa, m-am dus cu greu la magazin, la concert, am luat interviul in ciuda celor 100 de persoane, am luat examenul, nava spatiala, biletul de cinema. Ca de obicei, invingatorul primeste premiul cel mare: acel cineva foarte special.
La mine e mereu o situatie jumatate pierdere-jumatate victorie. Ca si cum habar n-am pe ce lume traiesc.
3 comments:
Iubești superficial.
anonimii fac totul la perfectie, pana si iubirea.
Ramaneti cu piciorele pe pamant...vine si iubirea cea mare.
Fiti atenta la urmatoarea imagine in miscare: intai, doi-trei fluturi razleti (ratacitorii), apoi, un stol intreg (un fel de turma) si, mai spre final, un fluture ratacit, cam napastuit de toti, trudit si prafuit de cale (solitarul)...Fiti atenta la fluturele acesta, puneti mana pe el! Sa nu ezitati sa il inchideti in suflet, dar nu ca intr-un insectar, ci ca intr-o corola de floare. Sa vedeti - oho! - ce transformare, ce specie rara!
Vorbim la anul, mai spre sfarsitul lui.
La multi ani!
P.S.
Mi-a placut raspunsul dat anonimilor (fara suparare).
Post a Comment