Wednesday, May 17, 2006

Cercurile blocului

In ultima vreme nu mai iau liftul, ci urc o gramada de etaje ca sa fac mai multa miscare si sa fiu supla ca o bluza de elastic cusuta in taiwan. Deja fiecare urcat este ca o calatorie initiatica. La un etaj ma asteapta cainele Costel, care tuseste, haraie, scuipa si musca. Are ochii rosii si o gaura in frunte si este cerberul de care ma tem intotdeauna.

La alt etaj este vecinul de Cheshire. Ranjetul lui se simte prin usa, apare primul si apoi hop si vecinul. Urmeaza etajul unde permanent se renoveaza un apartament si este cate un muncitor care ocupa holul cu niste scanduri si galeti.

Vine apoi etajul cu oamenii care sunt condamnati sa duca mereu gunoiul, over and over again. Intotdeauna cand trec pe acolo este cineva care iese din ghena cu un zambet chinuit, de Sisif care stie ca inca nu s-a sfarsit.

Apoi urmeaza etajul oamenilor violenti, care se cearta, urla si trantesc usi de lift, apartament. Cand nu sunt violenti, oamenii astia isi pierd cheile si rezolva tot prin violenta problema: dau cu piciorul in broasca de la usa pana cedeaza. Urmeaza doua etaje nesemnificative, unde stau numai oameni cuminti, asezati, plictisitori sau pur si simplu absenti. Si ajung in sfarsit la etajul meu. Pe care sunt prea obosita de atata urcat ca sa-l mai descriu.

11 comments:

Catalin said...

Superpost! :D L-am citit de 3 ori, am ras de 3 ori.

Irene said...

Multumesc Catalin :). Se pare ca ar trebui sa scriu mai des la plictiseala :P.

dacian said...

macar nu te plictisesti mergand acasa :)

costel seems nice.

Catalin said...

Apropo de un post anterior de pe blogul tau, citeam candva corespondenta lui Joyce si avea o existenta foarte plictisita si plictisitoare la Trieste cand lucra la Ulise. So, iti urez plictiseala creativa! :)

Irene said...

Dacian: Costel este foooarte treaba. La un moment dat aveam anunt pe usa blocului sa nu-l mai lasam in bloc (spre binele lui). A disparut o vreme apoi a reaparut. Dar cum sa nu-l lasi in bloc cand tu deschizi usa linistit si intre timp simti in ceafa rasuflarea fierbinte a lui Costel, care sopteste amenintator sa-l lasi sa intre ca altfel...

Catalin: Multumesc, multumesc! Adevarul este ca niciodata nu scrii mai bine ca la plictiseala si nefericire.

albeenah said...

E mishto chestia cu vecinii..asha privita din afara...
amuzandu-te...dar eu cred ca Irene ar prefera sa mai aiba si zile linistite cand sa nu fie nimeni pe scara, nici un caine amenintzator sau vecin bagacios si curios! Nu-i asha Irene? Eu zic ca totusi e mai bine decat intr-un bloc din ala imens de 10 etaje plin cu ...pensionari...atat curiozitate si atatea mirosuri ca acolo...plus ca bunica mea imi povesteste dese cazuri cand saracii oameni sunt uitati de lume si sunt descoperiti morti dupa o saptamana, doua
...Poate ca e mai bine sa fie agitatie pe scara blocului...asha stii macar ca toti vecinii traiesc;)

orson said...

de ieri ma tot intreb cum ar descrie cineva etajul tau...

oare Costel, pe blogul lui, e destul de curajos sa marturiseasca frica lui de etajele superioare unde traieste o creatura incredibil de infricosatoare, cu par moale si matasos, care noaptea se trezeste si asculta mierle?

la pisic ma refer, bineinteles! :p

Irene said...

Nu o sa stim niciodata. Poate ca infricosatoarea creatura a hackuit blogul lui Costel :P

Masi said...

Irene, nu mai scrie posturi d-astea, că dacă n-apuc să devin miliardar la timp, te pierd. :P

Irene said...

Pai fa-te mai repede miliardar. Sincer, nu inteleg de ce-ti ia atat de mult timp :-\

Probably me said...

Poate că ar fi bine să avem blocurile construite sub pămînt, ca atunci cînd ne ducem acasă şi stăm la 10 să nu avem decît de coborît.

Oh wait...