Fara planuri!

Am decis sa asez fericirea pe fotoliu, dupa pliurile draperiei stacojii, i-am dat un dinozaur sa se joace cat timp sunt ocupata si eu am revenit la scris.

Citesc Saint-John Perse :). Mi-ar fi placut sa ma numesc Alexis Saint-Léger Léger, cred ca este cel mai minunat nume din lume. Poemele lui sunt atat de frumoase incat reusesc sa le citesc chiar si fiind foarte obosita. Am adormit in timp ce ma gandeam cat de frumos suna:"Daca nu copilaria, ce era atunci, iar azi nu e?"

Zilele astea ma framanta ganduri rasucite pe toate partile, pentru ca sunt nevoita sa traiesc in prezent, aici si acum, lucru care nu-mi sta in fire. Pentru prima oara, dupa multi ani, chiar vreau sa ma detasez de trecut si viitor pentru ca nu e momentul sa fac planuri si nici nu mai vreau sa fac planuri. Am obosit sa fiu o "planificatoare", numai ca nu prea stiu sa fiu altfel. I. imi zice sa ma gandesc cum reuseam sa fiu fericita atunci cand eram copil si cand doar momentul conta si sa fac la fel. Numai ca eu, chiar si cand eram mica, eram atat de preocupata de viitor incat atunci cand dadeam peste ceva ce-mi placea mult incepeam sa ma gandesc cum sa-l opresc, cum sa-l lungesc, cum sa trag de el ca sa tina mai mult, sa existe cat mai mult in viitor in mana mea. Odata am reusit sa mananc dintr-o bomboana foarte mica, dar foarte buna, timp de 3 zile. O sa incerc sa ma gandesc la oameni tot ca la niste bomboane mai mari, mai mult sau mai putin colorate...