Biletul se cumpara de la capat

Cum e cand pantofii ajung la La Capatul Puterilor? Se dau jos din tramvai, se opresc din facut toc-toc pe pavaj si se opresc in fata unei usi plina de zgarieturi slabe, fara vizor sau placuta cu nume sau numar. Sa spunem doar ca pe aici e mereu un intuneric rosu si toate lucrurile stau incremenite si dor. Instantaneu pielea se scurge toropita de pe pantofi, ramai doar cu scheletul incaltarilor dar si el pica os cu os in praf.
Aici nimic nu are putere sa stea: gaturile sa sustina cupele de pahar, gaturile sa sustina capetele si ochii - parul care tot cade in ei; totul se scurge fara vlaga la vale. Nu exista putere in degete, in genunchi, in pleoape. Nici pentru o respiratie adanca nu exista loc. Dar poti intalni oameni care chitaie lesinat ca sobolanii de metrou - prea mult ceai de coada soricelului baut. Acum stau si astept la capat sa termine vatmanul de ascultat muzica de la radio, sa-si termine de citit ziarul, de baut nessul si sa revenim in oras, la pantofi noi. Vreau sa ma duc vesela la cineva care locuieste foarte aproape de un pictor.

*post scris sub influenta polidinului :D