De multe ori nu vreau sa intorc timpul inapoi.
Atunci, in adolescenta, aveam momente cand ma plictiseam si eram ingrozitor de lenesa. Atunci ma plictiseam in timpul orelor, asteptand sa sune de pauza si sa ies pe hol si sa ma uit dupa baiatul care-mi placea. Si as fi vrut sa ies in fiecare zi in oras si sa ma intorc cat mai tarziu acasa.
Acum am stari de lehamite, cand nu mai astept sa sune nimic si nu-mi mai pasa de nimic. Uneori se termina ziua de lucru si tot ce vreau este sa ma duc acasa, sa ma bag in pat si sa dorm.
Atunci exista doar oboseala dupa ora de sport si dupa teza la limba romana. Acum este oboseala dupa o zi de lipsa de entuziasm.
Atunci fericirea mea era un carnet sarac, doar cateva file se invarteau pe spirala: dragostea, hainele frumoase, sa scap de ascultat la ora de franceza, sa fiu draguta.
Acum fericirea mea este mai groasa decat cronica secolului 20. In interiorul meu s-au dezvoltat mecanisme si fluturi care dau din aripi in cele mai insignifiante momente, pentru cele mai mici lucruri. Acum stiu cum se face fericirea.
Atunci ma temeam de oglinzi, zilele in care nu-mi placea cum arat erau dese si dramatice, dar ma uitam cum ma oglindesc in fiecare vitrina si geam de masina. Acum ma uit la cealalta eu si nu o mai judec pentru cearcane, defecte, ma simt bine uitandu-ma la ea. Inca nu tin minte cum arat, daca se intruneste in mintea mea vreun tribunal unde eu sunt acuzata, eu nu sunt reprezentata prin nicio figura, ci apar ca o silueta incetosata.
Atunci nu stiam sa fiu singura, sa fiu cu mine, sa ma multumesc cu mine. Acum nu mai simt o lipsa atunci cand sunt numai eu cu mine. Toate scaunele de musafiri de la masa sunt ocupate si petrecerea este in toi oricand.
14 comments:
:)
acu asteapta baietii sa termine cu orele pentru a se putea uita dupa tine!
:)) am observat ca am mare succes la cei de pana in clasa a 4-a
Atunci-ul din adolescenta s-a transformat in acum-ul de azi, si fetita obosita uneori dupa ora de sport sau teza la romana a devenit persoana sleita din cand in cand de lipsa de entuziasm a zilelor.In alte zile e neobosita si ne atrage si pe noi in vartejul gandurilor colorate cu care ne incanta de ceva vreme. Nu am cunoscut-o atunci dar ceva ma face sa cred ca as fi fost la fel de fascinata de ea ca acum... poate ar fi fost colega mea de banca :).
Ce frumos suna "Acum stiu cum se face fericirea". :P
Eu sunt mai impacat cu mine cel de acum, decat cu mine cel de atunci. Mi-as rupe urechile, daca as putea sa ma intorc in timp. Mi-as rupe urechile, dupa care m-as lua in brate, ca fain specimen uman am devenit.. :)
Fericirea e in detalii, oricum.
Fericirea e o stare a mintii, nu are de-a face cu nimic din afara, atunci cand are, si depinde de asta e prea fragila si se lasa prada analizelor
conceputul de 'revolutie permanenta' este minunat. si perfect aplicabil in adolescenta sau in tineretea timpurie cand schimbarile sunt atat de dese si ajustarea cu 'noul eu' e dificila fiind mereu surclasata de una noua. dar la un moment dat procesul se opreste (sau incetineste considerabil) si atunci "new(s)" nu sunt decat crapaturile, fisurile... insa ajungi sa te obisnuiesti si cu asta. regreti insa energia de care dispuneai la inceput. cred ca asta e pana la 30 de ani, dupa habar nu am. cre'ca vin altele...
e misto acum cum incepi sa intelegi fixurile si ingustimile batranilor, lucru de care erai atat de departe acum 5 ani.
oare cum o fi la 50? la 60. 70!
foarte draguta insemnare.. ma regasesc foarte bine in mai tot ;)
eu n-as vrea deloc sa mai am 14 ani, de exemplu, pur si simplu pentru ca e urat sa ai atatea pretentii stupide de la tine si sa incerci atat de mult sa tai si intinzi din tine in atatea directii ca sa te nivelezi pe mulajul mediului tau..
si chiar daca e adevarat ca viata mi-era mai simpla si mai lipsita de griji (serioase, ca griji nesemnificate dupa criteriile de acum dar multe dupa orice criterii aveam ;)), dar era mai.. ne-gandita si ne-simtita asa cum trebuie.. pentru ca pur si simplu nu ajunsesem in that place in care sa fiu ok cu faptul ca sunt cum si ce sunt, nici mai mult, nici mai putin, si ca e chiar tare asa :)
welcome to September! :)
cum e acum ca ai crescut?
gigix le zice bine acoloşa.
cu doo amendamente: e de sperat ca schimbările să nu se oprească deloc :). eu unul, cel puţin, asta îmi doresc. şi deocamdată nu sunt dezamăgit în speranţa mea.
apoi fixurile şi îngustimile nu sunt doar înţelese în ele însele, ci înţelese chiar ca fiind altceva decât fixuri şi îngustimi.
la mulţi ani, ostrogoata cea de zen!
:)
bogdan cristescu: bineeee :) acum, adolescenta imi pare ca un purgatoriu si o lista nesfarsita de lectii dure. sau poate eram eu prea sensibila :)
gigix: stii, eram mult mai rigida si intoleranta cand eram adolescenta decat acum, la batranete :P
lady starlight: bine ca am sfarsit cu vara, pentru mine vara e un anotimp cam sec :)
anonymous: multumesc dar sa stii ca nu e ziua mea azi :)
ştiu, ostrogoato, că nu e ziua ta azi, dar postul o cerea :).
iar ce-i spui lui gigix e tare adevărat, intoleranţa şi extremismul, convingerile puternice, afirmaţiile dure, 'eu nu niciodată' sau 'eu întotdeauna' sunt, cred eu, caracteristice vârstelor mici. la mine cel puţin aşa a fost.
Imi place mult cum ai surprins schimbarile. Ca si Zuza, ma regasesc in cuvintele tale. Am o colega care se plange mereu ca nu ii plac copiii si batranii (zice ea, pentru ca are mereu de-a face cu ei), iar eu ma revolt si avem discutii aprinse, pentru ca eu iubesc copiii si batranii. Dar mi-am dat seama ca mie nu-mi prea plac adolescentii (ii vad ca pe niste copii corupti sau batrani fara intelepciune) - pentru unele motive pe care le-ai enumerat si tu. Desigur, sunt si exceptii.
Post a Comment