In brate

Sunt in hibernare si nu vreau sa fiu trezita pentru ca mi-e bine asa. E o perioada care ar putea fi asa frumoasa, pacat ca nu este.
Intre timp scriu o povestire. Ii fac singura ilustratiile si pun mult suflet in ea. Este pentru cineva care a trecut prin ceva urat. Este foarte greu sa-i arati cuiva ca-ti pasa, ca nu e din mila, din obligatie sau ipocrizie, mai ales cand nu poti fi fizic langa el. Pentru mine o imbratisare e de ajuns in zilele triste, cand imi vine sa ma transform intr-o perna si sa nu mai rasuflu. Mai ales o imbratisare din aia sufocanta, cand te strange cineva la piept si nimeresti cu nasul intr-un nasture si ramai fara aer si dai din maini dar acel cineva te strange si mai tare pentru ca-i pasa de tine si-ti arata cum e sa fii perna fara plamani. Si apoi iti ciufuleste parul, pe tine te doare o coasta, dar stii ca totul va fi ok. D-aia fiecare trebuie sa aiba un urs prieten. As vrea sa existe inele cu pietre si-n pietre sa locuiasca ursi imbratisatori, mereu la indemana.