In varsta

Exista un grup de oameni de diferite varste care vegheaza asupra mea, un fel de paznici ai batranetilor mele. Treaba lor e sa ma scuture cu putere daca observa ca imi iau nasul la purtare din cauza varstei si incep sa ma port cu atitudinea superioara a unui batran din sfatul satului. Care spune tuturor cum sa se poarte, sa simta, sa gandeasca si vede peste tot manipulare si scenarii. Care incepe sa jigneasca in dreapta si stanga, pentru ca nu stiu daca ati observat dar pe masura ce se fac mari, oamenii incep sa jigneasca la fel de mult ca in copilarie. Cat de usor spune un baiat de 7 ani colegului de banca "tampitule". Si cat de usor injura o babuta in autobuz o fata care rade prea tare "tampito, eu sunt bolnava si tu razi?". Din pacate, pe masura ce trec anii peste tine incepi sa consideri ca numai tu esti cel ce are dreptate si merita respect.
Oamenii astia trebuie sa ma scuture si atunci cand observa ca o iau in partea cealalta. Daca falsez in incercarea mea de a ramane tanara si devin caraghioasa, ca un copac ce ia vopsea verde de la banca din parc si se spoieste ca sa ascunda faptul ca s-a uscat.
Pe masura ce trec zilele mintea mea isi pierde libertatea din ce in ce mai mult, mi-e mult mai greu sa inteleg, sa observ, sa ma pun in pielea altora si in acelasi timp sa raman eu insami in ceea ce cred si gandesc. Si mi-e frica de faptul ca paznicii mei o sa uite si ei ca au ceva de pazit. Mi-e frica, stiind ca la un moment o sa vad totul in nuante de galben, sa nu uit uit de celalalte culori. Deja mi-e ciuda ca am uitat cum vedeam inainte sa invat ce este Rogvaivul.
Oamenii ar trebui sa se asemene cu bufnitele pe masura ce imbatranesc, sa-si poata roti capul in toate partile. Si sa uite ca exista cuvantul "tampit".