Vreau la tara, pe-nserat!

Stiti ce-mi placea mie la tara? Ca acolo inseratul nu se venea niciodata pe nesimtite. Totul capata un aer albastru, focul trosnea afara si ochii pisicilor si cainilor incepeau sa straluceasca salbatic si viclean. Clostile erau bagate in hol si gainile se incurcau mereu in ata cu care fusesera toata ziua priponite de vreo buruiana cu tulpina tare. Puii navaleau prin toata casa. Cate unu mai motat, de obicei cu tichiuta maro pe capul galbior, nimerea si-n pat si te ciupea de genunchi sau incerca sa ti se culce in san. Altii se ascundeau in pantofi sau dupa frigider. Puii de gaina au fost dintotdeauna niste anarhisti!
Lemnul gardului avea o nuanta pe care nu ma pricep sa o descriu. Un gri albastrui spalat de ploi, plin de melci si cicoare. In culoarea serii griul se albastrea si mai tare si incepeai sa ai vedenii, sa vezi forme negricioase sau alburii formandu-se in fata portii, zguduind-o si umbland la zavoare, incercand sa patrunda in curte. Mica poarta avea 2 zavoare si tinea piept hotilor in fiecare noapte E incredibil cati hoti erau pe atunci la tara.
Apoi venea noaptea si, ca in povesti, trebuia sa iei un cutit ca sa poti taia intunericul de adanc marin. Dar asta te lasa sa vezi toate stelele de pe cer, fara telescop sau lentile speciale. Si toate atat de jos, la indemana oricui.