Jean boxeaza

Azi noapte n-am putut sa dorm pentru ca aveam ganduri negre in cap; hauri, hauri intregi de ganduri negre si demonice, care lasa bale intunecate pe geamuri. O mantra din copilarie a reusit insa chiar si acum, dupa multi ani ani, sa le stopeze si am reusit sa adorm.
"Ce conteaza, Jean boxeaza" imi ziceam involuntar cand veneau gandurile care nu te lasa la somn. Acest Jean al copilariei mele, personaj mitologic, parte Jean Constantin in pielea lui Ismail din "Toate panzele sus", parte Paul Newman cu manusile de box ale lui Graziano in "Somebody up there likes me", parte maimutoi surpriza de cutie, care aparea brusc si-ti tragea un pumn in ochi. Acest Jean aparea mereu in capul meu, facand ceea ce stie el mai bine, fara sa ia aminte la ce se intampla in lumea exterioara. Ce conta ca n-aveam dulciuri, bani, haine frumoase, ca eram urata, ca nu ma placea x, ca ploua cand voiam sa fie soare, ca nu mergeam nicaieri in vacanta, ca ma certam cu fratele meu, ca tata ma pedepsea sa stau in casa, ca aveam 1000 de probleme de rezolvat pana miercuri, ca vacanta se termina prea repede, ca y se purta urat cu mine si z se rastea la mine, ca luam un 4, ca ma simteam singura, ca toata lumea avea porecla numai eu nu, ca atunci cand am avut porecla in sfarsit era o porecla prea banala, ca raceam si nu ma mai duceam la petrecere. Nu contau toate astea. Pentru ca Jean avea in capul meu spectacol de box la Sala Polivalenta din zona parietala si-l tinea oricum, fara sa ia in seama ce se intampla in jur. Si astfel, toate treceau, lasand sau nu urme si gandurile negre se stergeau de la sine, cu o guma pe jumate rosie, jumatate albastra.