Poveste de toamna

O moneda si o castana au hotarat la un moment ca se iubesc si s-au mutat impreuna. Casa lor era o minunata groapa in nisip, langa un lac artificial format din picaturile aruncate de palmele ingerilor de piatra de pe pe o fantana arteziana. Moneda admira nuantele de rosu pe care castana le capata in lumina soarelui in timp ce castana iubea faptul ca moneda era un lucru pretios. Se intalnisera intr-un moment greu pentru fiecare: un copil se apucase sa joace fotbal cu amandoua. Cand se pregatea sa dea in castana insa, moneda incepuse sa straluceasca atat de tare incat atentia baietelului se indrepta catre ea, lasand castana in pace. Dar cand se pregatea sa invarta moneda ca pe un hopa-mitica, rotunda castana parca se marise si se rotunjise si mai mult, luand forma uneu mingi marunte, perfecta pentru fotbal. Noroc ca ora mesei venise repede si copilul a fost luat pe sus de bunic acasa.
Salvandu-se reciproc, castana si moneda au crezut ca asta trebuie sa aduca acel minunat si inaltator sentiment denumit dragoste. Nici una. nici alta nu prea stiau ce e aceea o iubire.
Dar incepe dragostea din salvare? In noua lor casa plina de umezeala moneda incepu sa rugineasca si castana sa putrezeasca si relatia lor incepu sa scartaie. Poti sa simti dragoste pentru cineva care e bun cu tine, care te salveaza, care te face sa simti ca insemni ceva? Si mai ales pentru cineva care te salveaza la randul lui? E dragostea o mare si bogata recunostinta?
Dupa ce moneda si castana s-au despartit ( fiecare cu sanatatea facuta praf si cu inima sfarmata in mii de forme geometric imposibile), moneda a pornit catre nord, in portofelul unui copil care a avut rabdare sa-i curete rugina si sa-i redea luciul. Nimeni nu stie pe unde e acum, urma i s-a pierdut, se stie doar ca moneda a continuat sa-si dea inima ei de metal altor obiecte, sa fie dezamagita dar si fericita, sa incerce sa afle de fapt ce-i starea aia care o face sa rugineasca dar si sa straluceasca mai frumos ca niciodata.
Iar castana a imbatranit peste noapte, si-a pierdut nuanta cea rosie atat de frumoasa, s-a inacrit si a devenit o celibatara convinsa. Cinismul ei e celebru in parc, dar uneori ingerii de pe piatra de pe fantana arteziana ii iau apararea si au grija sa nu-i ude casa in care ea isi trateaza reumatismul. Pentru ca, in ciuda celor intamplate, castana continua sa locuiasca in casa de unde i s-a tras nefericirea. Unii cinici sunt de fapt niste nostalgici incurabili, care nu au curaj de fapt sa renunte la dezamagiri.