Circuitul nervilor in natura

Incep iar sa pluteasca prin aer pufii aia pe care se zice ca de-i prinzi, sa-i bagi in san si sa-ti pui o dorinta.
Eu cred ca pufii astia sunt in realitate nervii oamenilor. Nu e frumos sa prinzi nervul si sa-ti pui dorinte pe seama lui, nu?
Lucrurile stau asa. Nervii sunt niste chestii intunecate si nu prea placute, vin din ganduri manioase, scrasniri de dinti si draci. Foarte utili de altfel, omul fara nervi e un monstru cu explozie intarziata. Si pentru ca nervii nu-s degeaba pe lumea asta, dupa ce ei ajung in atmosfera, se transforma din ceva urat in ceva dragalas, adica in pufi ( de ce in pufi? pentru ca atunci cand esti nervos incepi sa pufnesti, logic), si-o iau razna prin lume. Pentru ca sunt inca nervosi si nu-si gasesc locul. Si apoi cresc copaci din ei. Si copacii te ajuta sa te calmezi atunci cand iti vine sa o iei razna. Si tot asa.

Poveste pentru copii: purcelul norocos

A fost odata un purcel mic si gras pe care toata lumea il considera cel mai norocos porc din lume. Avea cotetul lui si o patura cu buline drept asternut. Primea dovlecei zemosi si mere coapte la masa, ba chiar si un cornet cu bomboane sambata. Din cand in cand era atat de norocos incat isi permitea sa uite de conditia lui de porc si cand iesea din piscina plina de noroi se oprea un pic sa miroasa florile si sa se gandeasca la cat de albastru este cerul.
Nu avea nicio grija, dormea, manca si grohaia, dar asta nu-l oprea sa vorbeasca oamenilor si animalelor despre viata, menire si cum sa faci fata greutatilor vietii. Din cand in cand fura cate o carte din casa, alegea fraze care i se pareau lui ca ascund adevaruri adanci si le scria cu noroi pe garduri, pe post de citate motivationale. Uneori studia formule matematice pentru ca era un purcel pasionat de tot si de toate si mai ales de lucrurile pe care nu le intelegea.
Cand oamenii de la televiziune au venit sa faca un reportaj despre el, purcelul a reusit sa se descurce atat de bine la interviu incat aparusera zvonuri ca va fi invitat permanent, ca analist sau purcel de stiinta, cam asa ceva.
Intr-o zi de iarna in fata casei a oprit o masina si patru domni importanti au intrat in casa stapanilor purcelului. Purcelul, care era si intelept si norocos si sensibil si avea si un al 6-lea simt, a stiut imediat ca i se pregateste ceva. Fusese ales drept primul porc care va ajunge pe luna. Un asemenea noroc mai rar. Si mai ales onoare. Purcelului i s-a pus insa un nod in gat. Luna e atat de departe de casa. Si o calatorie pe luna e exact ca o cataratura intr-un copac inalt: ajungi pana sus dar nu mai e atat de sigur ca te mai poti da jos.
Asa ca si-a luat patura cu buline si a fugit pe furis.
Locuieste acum in oras. S-a vopsit brunet si traieste discret, din blogging. Iese doar noaptea ca sa-si cumpere napolitane si ziare. Dupa ce fusese dat disparut, angajesera o maimuta inteleapta din India si-o trimisesera si pe Marte, pe Luna si acum se pregatea sa zboare pe Saturn. E celebra si bogata si purcelul regreta ca nu e in locul ei. Si si-a promis ca intr-o zi va renunta la lene, la comoditate, la obisnuinta si la tot ce e sigur si pufos. Intr-o buna zi va fi un erou.

Inventar

Nimic nu m-ar face mai fericita zilele astea decat sa stau toata ziua la soare pe un cearceaf colorat, sa vorbesc despre OZN-uri si filme cu extraterestri si sa beau cuba libre.
Nu mai am deloc dorinte mari si nici nu le mai vad deloc rostul.

Pestele Fanfin mi se pare un peste foarte interesant: "When a male finds a female, he bites her and stays attached. His skin fuses with the female and he becomes a parasite on her sharing the same bloodstream". Toti pestii cu un comportament ingrozitor au de obicei nume extrem de dragute.

Triburile nomade din bucataria mea

La mine acasa furculitele, cutitele si lingurile nu au un loc al lor. Sunt tacamuri migratoare. Unele furculite atarna cu capul in jos din suportul de vase spalate, fac parte din circuri care azi sunt intr-o farfurie, maine in alta. Lingurile se admira una-n alta in castroane, narcisiste si nepasatoare; linguritele au luat-o razna, sunt peste tot, se inmultesc peste noapte ca iepurii si alearga prin toata casa. In curand le vor creste si urechi si mustati. Cum voi mai manca eu prajituri cu o lingurita mustacioasa? Iar cutitele...ei bine, cutitele ma urasc. Cutitele sunt ca hunii, apar salbatice, lucitoare, pline de cruzime si ma vaneaza prin toata bucataria. Le place sa se arunce in gol si sa taie, sa spintece si sa indurereze in timpul sariturii. Mai ales degete de la picioare, aceste infame dusmance inocente ale barbarelor cutite. Sunt pline de impunsaturi si mici taieturi, zici ca s-au apucat de cusut.

O plasa de principii

Leapsa principiilor de viata buna de la Paula
Cand zic principiu, vad un domn serios, cu papion si sosete bine calcate. Nu-s prea multi domni din astia prin viata mea si nu prea sunt in stare sa zic daca-s niste domni buni sau, de fapt, sunt niste monstri rai. Pentru ca mie mi-e bine cu ei, dar nu stiu daca n-ar trebui sa-i schimb mai des, sa-i imprumut sau sa-i cumpar de la altii si sa traiesc mereu altfel.
De exemplu, iau oamenii cum sunt, nu-i oblig sa se schimbe si-i las in pace. Ai extrem de multe defecte si probleme? Eu o sa ti le accept pe toate pentru ca nici mie nu-mi place sa mi se ceara sa ma schimb. Toleranta asta duce de multe ori insa la paguba. Poate oamenii ar trebui sa se construiasca unii pe altii. Eu insa nu prea stiu cum se face asta.
Pentru ca sunt blanda, imi plac oamenii blanzi si pun mare pret pe tot ce inseamna bunatate, calm si haimaibinesafimveseli. Doi oameni blanzi  insa nu vor mare lucru impreuna. Vor sta bland unul langa altul, isi vor spune lucruri blande si cam asta e tot. Uneori dau de oameni aprigi, care te imping si te obliga si te iau pe sus. Si tare-mi place cand se intampla asta. Dar obosesc asa tare incat uneori ii tin la distanta pentru ca nu pot sa trec prin mai mult de 2 lucruri extraordinare pe zi.
Sunt un hedonist pe care criza nu o sa-l afecteze niciodata. Imi place sa-mi imaginez ca traiesc intr-un corn al abundentei si nu-mi pot refuza nimic. Praijituri, haine, imbratisari, timp, vorbe, greseli totul se da aproape gratis in lumea mea. Pentru ca e pacat sa nu dai atunci cand ai si sa nu primesti atunci cand are altul, e deviza mea. Si uite asa, parca vad ca o sa ajung la un moment dat la sapa de lemn, din toate punctele de vedere.

Un pic din ziua de vineri

Blogul meu seamana acum cu un pepene. Era cat p-aci sa-l fac roz, dar mi-am zis ca totul are o limita :)

Cel mai linistitor sunet pentru mine este zgomotul facut de masina de spalat care se invarte fara treaba, fara griji. Atata timp cat o aud, e clar ca totul va fi ok. Masina de spalat e mai inteleapta decat mine.

Unii oameni vorbesc asa cum imi imaginez ca ar trebui sa-ti vorbeasca un snop de levantica.

Am zis mereu ca nu-s, dar e clar ca sunt un om posesiv, gelos si foarte usor de scos din sarite. Daca n-as fi fost si un om rezonabil pe langa toate astea, as fi ajuns une femme fatale cu siguranta. Si blogul meu n-ar mai fi semanat cu un pepene, ci cu un pistol.

Poveste fricoasa

Povestea aceasta in cu totul alta dimensiune.

A fost odata un baietel deosebit. Toata lumea zicea despre el ca este cel mai curajos baietel pe care l-au cunoscut vreodata. El nu se vaita niciodata de nimic, tacea mereu, chiar si atunci cand isi prindea degetul in usa sau cadea de pe bicicleta. Era ca o statuie care nu parea sa simta durerea sau frica, dar, cu toate acestea, toata lumea il lauda: "esti deja barbat, bravo", "ca tine ar trebui sa fie toti baieteii, sa vii sa-ti dau o prajitura pentru asta".
Intr-o sambata insa, in calea baietelului a iesit un lup. Era un animal mare si batran, cu coama gri, zbarlita de par asprit de strigatele tuturor baieteilor pe care-i mancase pana atunci.
-Haide, striga dupa ajutor, spune-mi ca te inspaimant si poate o sa te las sa fugi! a urlat lupul, plimbandu-si o scobitoare printre colti.
-Eu sunt cel mai curajos baietel din oras, a spus copilul. Niciodata, dar niciodata nu o sa strig dupa ajutor.
In loc sa capete insa respectul lupului, baietelul s-a trezit ca animalul ii mananca un degetel.
In fiecare zi i-a iesit lupul in cale, de fiecare data baietelul a refuzat sa strige dupa ajutor si de fiecare data lupul l-a rontait putin cate putin. Dar pentru ca nu se vaita, nimeni nu observa nimic.
Pana cand, din baietel n-a mai ramas decat un breloc albastru, in forma de minge.
Si pe povestitor l-au rontait pana acum cativa lupi, pentru ca nu spune niciodata cand ii este foarte greu. Iar acum se intreaba daca nu cumva ar trebui sa devina un fricos.

Oamenii din povesti sunt mai buni unii cu altii

Povestea mea se petrece in niste vremuri foarte amuzante, in care oamenii au un altfel de piele pe ei si anume materiale cu modele de toate felurile si formele. Nu-s tatuaje, sunt pur si simplu oameni in culori vesele. Un om nu seamana cu altul. Unii au buline albastre cu astronauti rosii, care se invart prin ele, altii sunt rosii de tot si flori de iedera pe degete, unii sunt ca zebrele, altii ca leoparzii, foarte multi au piele ca de pijama: cu ursuleti, rachete sau mingi de fotbal si toata lumea se arata cu degetul pe strada: hahaha, uite-l si pe ala. Dar nimeni nu se considera mai breaz, e o placere sa te uiti la oameni si de curand s-au inventat si modelele care se misca. Daca ai o piele cu iepuri de camp de exemplu, iepurii iti vor alerga pe picioare si maini, se vor opri un pic pe nas, in doua picioare pentru a se uita la soare si poate se vor strange toti in cap, la umbra parului si nu se vor mai misca de acolo. Si daca esti fata si ai un iubit de care esti atat, dar atat de indragostita, doar el iti va cunoaste secretul si te va ciufuli bine-bine, pentru a imprastia iepurii in toate zarile corpului tau.