Triburile nomade din bucataria mea

La mine acasa furculitele, cutitele si lingurile nu au un loc al lor. Sunt tacamuri migratoare. Unele furculite atarna cu capul in jos din suportul de vase spalate, fac parte din circuri care azi sunt intr-o farfurie, maine in alta. Lingurile se admira una-n alta in castroane, narcisiste si nepasatoare; linguritele au luat-o razna, sunt peste tot, se inmultesc peste noapte ca iepurii si alearga prin toata casa. In curand le vor creste si urechi si mustati. Cum voi mai manca eu prajituri cu o lingurita mustacioasa? Iar cutitele...ei bine, cutitele ma urasc. Cutitele sunt ca hunii, apar salbatice, lucitoare, pline de cruzime si ma vaneaza prin toata bucataria. Le place sa se arunce in gol si sa taie, sa spintece si sa indurereze in timpul sariturii. Mai ales degete de la picioare, aceste infame dusmance inocente ale barbarelor cutite. Sunt pline de impunsaturi si mici taieturi, zici ca s-au apucat de cusut.