Tpod

The tea bag concept

design: Elisabeth Soós

Pentru ceaiul de salvie, unica mea adictie.

:-"

picture via ( de vazut toate fotografiile de acolo)

"We sure are cute for two ugly people"
Versul meu preferat zilele astea. Mi-ar fi placut sa am un prieten care sa-mi zica asta ( poate chiar de scelerata sarbatoare v-day, in loc de cadou). Dar, din pacate, toti fostii mei prieteni aveau o foarte buna parere despre ei.

Casa paianjenilor

In casa mea se gasesc multi paianjeni. Deja nu ma mai tem atat de tare de ei, desi uneori si-o iau in cap si ma musca de picioare. S-au prins ca nu-i omoram asa ca si-au chemat toate neamurile, cu valize, bagaje, si-au carat chiar si pianinele dupa ei. Casa a devenit un fel de the promise land pentru toate neamurile de paianjeni, de la europoizi pana la mongoloizi. Ieri noapte mi-am spalat cana. Cana a ramas goala cam o secunda, dar inainte sa torn ceai in ea am observat ca deja aparuse un pui de paing in ea, isi cosea linistit culcuselul. L-am luat cu o lingurita si l-am aruncat pe geam, in noapte. Probabil in 5 minute a intrat inapoi pe usa.
In camera mea am reusit sa le pun insa embargo. Dar chiar si in aceste conditii m-am pomenit cu un Marinush( sau Marinica) care-mi fuge pe pereti. Poate vi se pare un nume prea prozaic, dar asta e!
E orfan, timid, si-i place sa-mi inconjoare patul, sa-mi rasfoiasca jurnalul intim si sa incerce sa-mi opereze la ochi o broasca. Spre deosebire de alti paianjeni, nu stie sa fuga atunci cand se apropie omul de el. E un paianjen de casa lipsit de simtul supravietuirii.
Si cand te gandesti ca a existat o perioada cand omoram paianjeni cu aspiratorul. Spiritele lor, pline de praf, au inceput deja sa ma bantuie. Cum se intoarce roata!

Cateodata sunt Wonder Woman

Unii oameni feresc mobila de soare. Soarele strica lemnul, il decoloreaza si il ofileste. De aceea, acesti oameni trag draperiile si traiesc in umbra.

Ma lupt cu depresia si pesimismul de foarte multi ani. Primul meu gand care vine iute si natural in fata unei situatii noi este de a pune raul in fata, de vedea un ecran negru in fata ochilor si de a brodi lucruri oribile care s-ar putea intampla. Nu pot uneori sa dorm multe nopti din cauza grijilor si din cauza scenariilor horror pe care le astept sa mi se intample mie sau celor dragi in viitor. Si nici macar nu sunt scenarii interesante, diferite, extraordinare. Sunt aceleasi prostii repetitive, dar de care, curios, te plictisesti foarte greu.
De aceea cand apare gandul negru trebuie sa actionez repede, pana nu-l ascult si-l bag in seama. Inainte, cand cadeam in starea asta nu mai avea nimic sens, ma durea inima, nu mai puteam sa simt altceva decat epuizare totala si dorinta de a nu mai continua. Mi-era greu pana si sa rasuflu.

Mi-a fost teama ca este o problema psihica. Asa ca am muncit mult cu mine si am descoperit ca trebuie doar sa invat cum sa fiu fericita. Mi-a fost greu sa prind drag de mine, sa nu mai ascult parerea celorlalti, sa-mi bag in cap culori precum galben si portocaliu. A trebuie sa reinvat cum sa gandesc si sa accept faptul ca nu trebuie sa fiu la nesfarsit intr-un anumit mod.

Eu sunt o fericita si o optimista construita prin foarte multa munca si munca nu conteneste niciodata.
Sa iei droguri si sa fii fericit este foarte usor. Dar apoi ramai tot cu tine, mizerabil in stare naturala, in lumea reala unde fericirea nu ti se da pe tava. Sa iei droguri nu inseamna sa muncesti cu tine. Eu vreau sa fiu fericita in the hard way, fara sa agit voaluri in cap. Imi place sa am asternuturi curate in minte. Imaginatia mea este minunata cand nu se hraneste artificial, nu vreau sa o hranesc chimic. Imi spal bijuteriile de argint cu pasta de dinti, nu cu solutiile complicate ale bijutierului cu experienta. Asta nu ma face insa mai lasa sau mai rigida sau mai putin complexa!

Sa gandesti negru este o dependenta care-ti ofera raspunsurile la care se ajunge cel mai usor. Poti sa incerci sa scapi de ea. Ajungi la un echilibru, vezi ca poti fi si fericit, vezi ca fericirea atrage dupa ea mai multa fericire. Si atunci, se intampla ceva rau si totul se duce naibii. Mai tragi un fum din tigara pesimismului. Si trebuie sa o iei de la capat, cu aceeasi pasi marunti, cu aceeasi frica, in timp ce in jurul tau totul merge rau si ti-e mai greu ca niciodata sa te gandesti ca tot raul are un sfarsit. Trebuie sa te gandesti iar ca nu esti un nimic, ca ai vise, ca meriti tot ce e mai bun si toate porcariile astea gen gandire pozitiva care suna atat de copilaresc si stupid pentru ca nu ne invata nimeni ca de fapt asa suna normalul.

Si o iau iar de la capat si o iau iar de la capat.
Sa ma salvez este cel mai greu lucru pe care l-am vazut vreodata, mai ales ca nu cunosc metode si fac totul la intamplare.
Si habar n-am de unde imi iau puterea sa o iau iar de la inceput si cum ies din deznadejde. Pentru ca asta e cuvantul cel mai potrivit pentru starile astea: "deznadejde" . Parca ai trai sfarsitul lumii de cateva zeci de ori pe an.


Stiu cativa oameni care nu se lupta sa fie fericiti si care-si proclama nihilismul cu coatele si cu voci marete. M-au tras in jos ori de cate ori au putut, mi-au cerut ajutorul cand au avut nevoie dar nu au putut sa dea inapoi ceea ce au luat, care vor gradina la care eu lucrez de atata timp. Ei sunt oamenii care uneori ma sugruma cu energia lor negativa, ma inconjoara cu intuneric de nu mai reusesc sa vad nimic in jur. Si care-mi zic adevaruri supreme: "viata e grea si viata e cruda, orice ai face tu nu poti, nu ai, nu esti in stare, n-ai cum" si sunt atat de mandri de originalitatea si profunzimea celor zise si rad fals si rautacios si-mi pun greutati pe piept. Si ei vad ca-mi fac rau, vad ca ma imbolnavesc cand absorb atata rautate si totusi se asteapta sa ma lupt si cu dezamagirea pe care mi-o provoaca, de parca lupta cu mine insami nu este indeajuns de grea.

Realizezi insa ca ai ajuns cu tine intr-un loc cald si calm atunci cand reusesti sa transmiti si celorlalti starea asta luminoasa. Cumva, simti ca ai depasit un prag si ca orice rau ti s-ar intampla nu te va invinge . Acum nu mai pierd luni sau ani zacand, nu stiu cum am facut dar am minimalizat toate efectele pagubelor. Acum sunt in picioare in cateva zile. Acum gandesc in termeni simpli, de gradini: gradini care-mi plac, prin care ma plimb si pe care le ingrijesc si gradini pe care le ocolesc, pentru ca este ceva rau care pluteste deasupra lor. Toate gradinile au porti, o gradina nu te poate inchide si nu te poate tine prizonier.

The monster without a name

Crunch Crunch! Munch Munch! Chomp Chomp! Gulp!

O poveste minunat de groaznica :)

Sisteme de numarare

La khmerii din Cambogia sistemul de numarare se repeta dupa 5, nu dupa 10. De exemplu 6 va fi 5 si 1, sapte va fi 5 si 2.

Karen Blixen povesteste in cartea sa "Out of Africa" despre cum invata cu un tanar suedez sa numere in limba swahili. Pentru ca cifra 9 semana cu un cuvant cu conotatie obscena, tanarul, jenandu-se sa aduca vorba de el, a preferat sa-i spuna ca in limba swahili nu exista cuvantul 9, deci nici 19, nici 29 sau 90. Autoarea s-a minunat despre curajul acestui popor de a nu respecta o regula atat de importanta si de a sari peste o cifra. Ba mai mult, s-a gandit ca un mic african de pe domeniul ei, caruia ii lipsea de la o mana inelarul, poate ca il "pierduse" intentionat. Inelarul de la o mana corespunde cifrei 9, cifra noua nu exista deci nici inelarul nu este de folos.

Cand eram mica am inventat limba ireneza unde toate cuvintele erau spuse invers. Aveam asadar in loc orez, unu, iod, iert, urtap, icnic, esash, etpash, tpo, auon, ecez. Clasa mea cu ecez elevi (printre care un caine, un leu, o soricioaca si un muzicant etc) repeta in cor sistemul meu de numarare. Il stiu pe de rost pana si acum. Probabil si ei, acolo unde sunt acum, daca mai exista si sunt jucarii mari, cu meserii si la casa lor, inca numara asa.

Colega mea, Midori, a cumparat un ceas binar pe care eu il urasc si-l defaimez constant. Eu, care am dorit intotdeauna sa inventez un ceas cum nu mai exista, fara cifre, fara limbi, descopar ca sunt o traditionalista a timpului si a ceasurilor.

Noi nu stim sa stam nemiscati

Scriu postul asta pentru ca dimineata m-a enervat o femeie care mergea agale, pe mijlocul trotuarului, in timp ce eu ma grabeam, desi nu aveam nici o graba. Pentru ca eu merg de obicei repede, atat de repede incat nu ma pot opri atunci cand vad o poza frumoasa care trebuie bagata in aparat sau un lucru dintr-o vitrina care merita admirat. Alerg cand ies la plimbare si am tot timpul din lume, alerg desi nu stiu de ce alerg, desi nu am adidasi buni pentru alergat si sunt si impiedicata, predispusa la accidente, alerg chiar si atunci cand am o sticla de vin in ghiozdan si nu as vrea sa cad si sa o sparg. Nu prea are legatura cu faptul ca traim in secolul vitezei, ca ne-am obisnuit sa avem totul aici si acum, imediat ce-l dorim, ca nu mai avem rabdare. Cred ca e doar un obicei prost care ma face sa ma simt foarte ocupata si importanta si om mare.


Nu prea stim sa stam nemiscati si sa ascultam sau sa cautam povesti. Vrem sa vedem, nu sa auzim, vrem sa fim obligati sa privim la ceva, nu sa ne imaginam ceva singuri. Satisfactia vine rapid daca ni se pune o imagine in fata, e greu sa construiesti in minte imagini. Ne enerveaza oamenii lenti, oamenii tacticosi, care par ca au tot timpul din lume, care nu se grabesc pe strada, care nu se grabesc pe scara rulanta. Oamenii care nu fug par sa nu ne respecte fuga.
Un om care nu se grabeste ni se pare ca ocupa un spatiu prea mare pentru el, spatiu pe care nu stie sa-l valorifice, spatiu pe care-l merit eu pentru ca eu alerg dand din maini si sunt mandru si util societatii pentru ca fac asta. Orasul a devenit plin de piste si atleti. Alergam mereu si devenim din ce in ce mai lati, pentru ca vrem sa inghitim si sa avem pentru noi din ce in ce mai mult timp si spatiu. Si nici macar nu e o intrecere care sa se petreaca in interiorul nostru. Orice strain ne poate deveni concurent.
Ne grabim dar nu suportam sa ne grabim alaturi de alti oameni. Suntem niste singuratici in cursa noastra lunga, nu vrem sa fim atinsi de corpurile altor oameni atunci cand fugim. Vrem sa fim mereu pe primul loc si sa nu impartim locul cu nimeni. De unde atata iubire pentru agitatie? Mi-as cumpara o testoasa ca sa invat de la ea, dar am auzit ca musca.

Oamenii-origami

Oamenii-origami cred in asternuturile intinse de hartie ale acestei lumi minunate. Nu cred in ambalaje si gunoaie din hartie, pentru ei orice bucata de hartie este un potential partener. De aceea ei pot fi vazuti culegand de pe trotuare si stalpi bucati de afise, fluturasi si postere sau se costumeaza in oameni de servici si fura hartia abandonata din birouri. Toate casele lor sunt laboratoare ezoterice de golemi unde toate aceste deseuri sunt reinventate.
Toti oamenii de hartie cred in mitul lui Pygmalion pentru ca toti sunt creatia cuiva. De fapt, ei cred in creatie.punct, nu cred in critica, in negatie si in blazare.
Stiu multa geometrie si au inteligenta vizual-spatiala, chiar daca de multe ori e nedescoperita.
Ei se pliaza si se rasucesc, invartesc in functie de ceilalti, situatie sau dorinta. Fiind atat de flexibili, le este foarte usor sa inteleaga ectropia si entopia si rostul universului din care fac parte. Pot deveni orice, dar raman in sinea lor niste blande fapturi albe. Isi pot duce calcaiul la gura si gura la omoplati dar nu cred in circ si in dresaj. Nu poti sa faci un om-origami sa devina ceea ce nu vrea sau nu poate.
Se tem de tipografii si de tipografi, de cerneala si foarfeci. Cand trec pe langa librarii insa, se uita cu jind la carti si sunt fericiti atunci cand isi trec mainile pe deasupra unei file de caiet A4.
La finalul vietii se transforma in cocori de hartie inainte de a disparea definitiv.

Pentru mine e primavara de-acum

In ultima vreme am atat de putine vise frumoase! De obicei ma trezesc dimineata cu capul lipsit de ganduri, fara amintirea vreunei povesti, mai obosita decat la culcare.
Dar acum 2 nopti am visat ca eram o uriasa care se intorcea de la o petrecere campeneasca irlandeza, in rochia mea lunga de voal, ca o petunie. Si cum treceam eu pe langa dealurile aride, prafuite, mai gigantica decat orice lant muntos, tineam in mana plase de pietre, stele de mare si boabe de struguri albi si aruncam din fiecare cate una ca sa reinverzesc pamantul. Cand m-am trezit nu am simtit niciodata mai puternic asa o stare de primavara.
A fost un inceput de an atat de sucit si intors pe dos, de o culoare nedefinita, dar lucrurile incep sa se reaseze in straturi ordonate :) Pregatesc un post despre demonii mei. Imi place sa vorbesc, sa citesc si sa scriu despre demoni.

Dorinta

Nu am calatorit niciodata cu vaporul pe ocean. "Irene pleaca in croaziera". Trebuie sa fac asta la un moment dat. Poate impreuna cu robotul pe care mi-l doresc. Un robot originar din Gibraltar. Sa stau pe punte in rochie lunga, alba, desueta, pe sezlongul galben, sub umbrela de soare alba cu dungi bleumarin si sa fac poze cu un aparat vechi, cu film. Si sa ascult Django Reinhardt - Beyond the sea.

Am avut motive sa ma vait dar acum nu mai am

La serviciu s-a stricat centrala. S-a stricat si aparatul calcaros pentru fiertul apei. Mi s-a stricat si sanatatea si sunt foarte racita. Mi-e frig si stau cu manusi si fular. Un pic mai incolo o sa-mi pun si geaca. Cativa barbati in etate incearca sa repare centrala. Nu prea reusesc. De luni tot incearca sa o repare. Reparatorii buni sunt din ce in ce mai rari pe lumea asta, in orice domeniu. Mi-as dori sa existe reparatorul universal, caruia sa-i faca reclama la teleshopping: "hello, eu sunt reparatorul universal, pot sa rezolv aspiratoare defecte, centrale stricate dar si inimi frante si dezumflate ( si aici sa zambeasca dezarmant si sa-i sclipeasca un dinte din dantura lui perfecta de reparator care isi poate plomba singur dintii)".
Cand mi-e foarte frig ma ajuta mult sa citesc science news si sa ma uit in gol cu o privire senina. Cred ca in curand o sa invat sa ma proiectez astral. Nu stiu de ce imi place atat de mult sa citesc stirile astea din stiinta pe intelesul tuturor, mai ales ca unele ma enerveaza la culme - stirile despre cum ca Shakespeare avea sifilis, dar si Columb avea sifilis. Chiar toti oamenii celebri au avut sifilis? Si daca da, ce ma intereseaza pe mine? Mai bine citesc despre cum delfinii au fost la origini caprioare mici si sprintare. Sau cum yoga si meditatia sunt de mare ajutor copiilor cu ADHD. Imi si inchipui o clasa plina de copii sub 12 ani, din aia care ti se urca in cap si pe pereti, stand tacuti si linistiti si repetand mantre pe micile lor rogojine de bambus.
Yay, au reparat centrala! Nu mai am de ce sa ma vait, ma reintorc la munca :|

%

Ceva apasator pluteste in aer. Magazinele au inceput sa faca reduceri. Mie mi-e frica sa intru in magazine in perioada asta. Zilele trecute cumparatorii si cumparatoarele din Terranova alcatuisera o coada imensa de dinozaur, care aproape iesea din magazin, lovind in zvarcolirile ei trecatorii nevinovati. Nu inteleg de ce oamenii disperati dupa reduceri sunt foarte furiosi. Sunt in stare sa scoata un iatagan din gentuta si sa-ti taie mana daca poftesti la bluza de 25 de lei pe care au ochit-o ei primii. Toata lumea fuge incolo si incoace, cu plasele pline si cumpara lucruri de care nu prea au nevoie, cheltuind sume imense de bani. Lucruri care ti s-au parut hidoase acum o luna, acum ti se par dragalase si potrivite. Unele magazine fac de cele mai multe ori reduceri la imbracamintea cu defecte, dar nu-i nimic - pupila cumparatoarei se dilata oricum cand vede ca poate sa ia o bluza cu 100 de mii de lei, nu conteaza ca are doua maneci stangi sau o ruptura sub forma unei gauri de cheie in spate. Profitand de balamuc, unele vanzatoare vor sa vada cum li se potriveste rolul de negustor necinstit si incearca sa bage in buzunar macar 10 lei ori de cate ori li se pare ca ulciorul poate sa mearga singur la apa.
Incercare de schitare a profilului de cumparatoare furioasa:
- este voinica si sanatoasa, nu ti-este greu sa ti-o imaginezi tragand la rame in barca, intr-o finala olimpica
- atmosfera din jurul ei este hitchcockiana: ti-este frica si nu stii la ce sa te astepti,
- are pantofi cu toc ascutit sau, desi sfideaza toate regulile logicii, cu talpa ascutita. cand te calca pe picior, iti lasa urme fizice si psihice,
- crede in drepturile omului, mai ales in drepturile ei. un drept foarte important pentru ea este dreptul de a avea o cabina de probat accesibila numai pentru ea, cu orele. cand dreptul nu-i este respectat, va da afara vociferand ingrozitor pe oricine ii ocupa cabina,
- ii place sa locuiasca in cabina de proba. de aceea, de multe ori, cabina de proba arata ca o incapere obisnuita: cu cuier devastat sau cu firimituri pe jos,

Sunt un vesel om mare

28 nu este un numar atat de mare. Chiar si pe un tort mic, 28 de lumanari par destul de putine daca le rasfiri si mai ramane destul loc si pentru altele.
Imi doresc in continuare sa am un robot, sa cunosc oameni total diferiti de mine, care sa ma contrarieze, sa ma infurie si sa ma faca sa ma indragostesc de ei, sa am parte de sanatate de toate culorile, marimile si formele si sa am mereu invartindu-se prin jurul meu multi oameni care sa ma iubeasca, pentru ca sunt foarte rasfatata si am nevoie de ei si iubirea de gradul 2 sau 3 nu ma mai multumeste. Si sa nu-mi iasa nici anul asta fire albe de par, pentru ca nu m-am mai vopsit de foarte multi ani si-mi place cum sta situatia. Si sa nu-mi fie niciodata rusine cu varsta mea matusalemica.

Povestea primului ceainic

Mandarinele imi provoaca acum teama. In ziua aceea, feliile de mandarina se rasculasera si masacrasera toti pestii aurii din acvariul cu apa aproape mov. In fiecare felie de mandarina incepusera sa se zbata mii de pulpe lucioase si nervoase, dand sa treaca de panza vegetala si sa iasa la lumina.
Mireasma de mandarina se intinsese apoi in tot blocul, pe masura ce feliile se tarau pe scari afara, spargand geamurile si imprastiind gunoaiele din ghena.
Stateam pe peronul de la Victoriei, asteptand metroul. Langa mine statea un om care, desi imbracat in palton, semana incredibil cu un samurai. Hainele lui era noi, miroseau inca a ac si ata.
Cand mandarinele au atacat, samuraiul nu mai era langa mine.
Mai intai s-a simtit mireasma. Dulce, portocalie, rece si proaspata. Apoi s-a auzit pocnetul de felii care picau pe peron, se tarau si atacau oamenii, lipindu-se si incolacindu-se de ei. O doamna cu doua felii de mandarina in nari se invartea in gol, pocnindu-se peste nas. Un domn incerca sa-si salveze copilul, pe care 10 felii de mandarina il trageau de pleoape si de gene. Alt grup de felii de mandarina, ce semanau incredibil de mult cu niste portiuni de obraz de copil, se chinuiau sa intre in largii pantaloni purtati de un licean. Liceanul purta chiloti cu elefanti pe care incerca sa-i ascunda. In curand, toata statia era plina de oameni ce se inecau si se sufocau sub marea transparenta si portocalie. Feliile erau lucioase, de gheata si dadeau fricii un gust bun.
Apoi, de dupa un colt, a iesit samuraiul cu haine noi, mi-a smuls de la bratara un ceainic, s-a asezat tacticos pe jos, a scos o ceasca din maneca si a turnat in ea, din ceainic, apa fiarta. Apoi a pus o felie de mandarina in apa. Felia a scos un vaiet, s-a desfacut ca o floare si apa a devenit portocalie. Toate feliile de mandarina s-au retras imediat si au fugit in tunel. Turma lor inmiresmata inca mai alearga pe sub pamant. Poate fi vazuta uneori, cu coada ochiului, ca o strafulgerare de culoare vie, daca stai in ultimul vagon al trenului. Ultima oara cred ca mandarinele erau prin zona Dristor 2.

*pentru Cristi :)

Is this a shoe?

Virtual shoe museum