Monday, February 04, 2008

Noi nu stim sa stam nemiscati

Scriu postul asta pentru ca dimineata m-a enervat o femeie care mergea agale, pe mijlocul trotuarului, in timp ce eu ma grabeam, desi nu aveam nici o graba. Pentru ca eu merg de obicei repede, atat de repede incat nu ma pot opri atunci cand vad o poza frumoasa care trebuie bagata in aparat sau un lucru dintr-o vitrina care merita admirat. Alerg cand ies la plimbare si am tot timpul din lume, alerg desi nu stiu de ce alerg, desi nu am adidasi buni pentru alergat si sunt si impiedicata, predispusa la accidente, alerg chiar si atunci cand am o sticla de vin in ghiozdan si nu as vrea sa cad si sa o sparg. Nu prea are legatura cu faptul ca traim in secolul vitezei, ca ne-am obisnuit sa avem totul aici si acum, imediat ce-l dorim, ca nu mai avem rabdare. Cred ca e doar un obicei prost care ma face sa ma simt foarte ocupata si importanta si om mare.


Nu prea stim sa stam nemiscati si sa ascultam sau sa cautam povesti. Vrem sa vedem, nu sa auzim, vrem sa fim obligati sa privim la ceva, nu sa ne imaginam ceva singuri. Satisfactia vine rapid daca ni se pune o imagine in fata, e greu sa construiesti in minte imagini. Ne enerveaza oamenii lenti, oamenii tacticosi, care par ca au tot timpul din lume, care nu se grabesc pe strada, care nu se grabesc pe scara rulanta. Oamenii care nu fug par sa nu ne respecte fuga.
Un om care nu se grabeste ni se pare ca ocupa un spatiu prea mare pentru el, spatiu pe care nu stie sa-l valorifice, spatiu pe care-l merit eu pentru ca eu alerg dand din maini si sunt mandru si util societatii pentru ca fac asta. Orasul a devenit plin de piste si atleti. Alergam mereu si devenim din ce in ce mai lati, pentru ca vrem sa inghitim si sa avem pentru noi din ce in ce mai mult timp si spatiu. Si nici macar nu e o intrecere care sa se petreaca in interiorul nostru. Orice strain ne poate deveni concurent.
Ne grabim dar nu suportam sa ne grabim alaturi de alti oameni. Suntem niste singuratici in cursa noastra lunga, nu vrem sa fim atinsi de corpurile altor oameni atunci cand fugim. Vrem sa fim mereu pe primul loc si sa nu impartim locul cu nimeni. De unde atata iubire pentru agitatie? Mi-as cumpara o testoasa ca sa invat de la ea, dar am auzit ca musca.

10 comments:

len.ro said...

Te inteleg prea bine. Impingem bula de timp tot timpul sa mearga mai repede fara sa reusim sa oprim sa ne bucuram de nimic. Alergam fara sa stim de ce. Iar cand ne oprim oamenii care alearga in jur ne par cel putin amuzanti in fuga lor disperata.

valydo said...

Eu nu inteleg oamenii ca tine care dau impresia ca se grabesc tot timpul, chiar daca au, cum zici tu, "tot timpul din lume". Eu merg foarte incet pe strada, dar si in casa atunci cand stiu ca am timp. Chiar daca am pierdut cu obiceiul asta multe zeci de ore de-a lungul vietii, nu regret; mersul incet si tacticos imi da ocazia sa ma relaxez, sa nu mai fiu stresat.

Anonymous said...

pună timineaţa, ostrogoato, şi bine te-am regăsit! la mulţi ani de an nou şi mai de-apoi de ziua ta! să fii în continuare "limpede"!

fără prea mare legătură, dar n-am ce face, exact asta mi-a sărit în minte cetind cele ce zici, răzvan spunea pe undeva:
"Imi placea sa opresc oameni care carau poveri mari si sa le dau ocazia sa respire, fara ca ei sa stie. De cele mai multe ori ii intrebam cat e ceasul. Si in majoritatea cazurilor, dupa ce lasau jos motorul sau sacosele, sau damigenele, sau dulapioarele, isi dadeau seama ca au intarziat si o rupeau la goana. Nu se face sa intarzii la intalnirea cu aurolacul din tine." :)) ( http://razvan.exarhu.ro/aurolacul-nostru-stapanul-nostru/ )
(obişnuiesc să fac referinţe de-astea cross între inşii care-mi plac, iar voi vă număraţi pintre hei.)

Alexandru Ilie said...

Eu am avut testoasa; nu musca daca nu este deranjata de la masa, provocata :)

Anonymous said...

o stare lina nu poti avea desigur intr-o aglomeratie. dar poti avea limpezimea ca esti in ritm alert din dorinta de a nu lasa viata sa se curga printre degete. Nu imi place sa opresc oamenii in fuga...de teama sa nu le distrug "minunea" ce o poarta cu ei.

Iren said...

anonymous unu: multumesc. da, imi amintesc postul. mi-am simtit nustiucumrau cand l-am citit nu numai pentru ca si eu sunt dusa cu graba dar sunt de multe ori si cu plasele ( am carat in perioada in care m-am mutat sute de plase grele, inca mai am maini de urangutan de la ele).

alexandru ilie: crede-ma, eu nu am autoritate asupra animalelor asa ca testoasa m-ar simti si m-ar musca oricum.

PuideZmeu said...

Dar de unde atata graba, ne grabim ca sa ajungem niciunde, in tara lui nicaieri, si uite asa ajungem in mult binemeritatul tinut dincolo-de-dincoace.

"Oare casele melcilor au geamuri? daca nu, sa isi faca!!" I.C.

A. said...

"Vrem sa vedem, nu sa auzim"... Aş zice mai degrabă că vrem să privim, fără a şti să vedem...

Şi o recomandare, în spiritul însemnării: "Lentoarea" lui Milan Kundera, de la Humanitas.

Anonymous said...

"Imi place sa vad oameni grabiti
Ei inseamna actiune;
Cel mai ciudat e ca sunt grabiti pentru a ajunge in locul in care pot sta.
Sunt grabiti pentru a sta cat mai repede.
Statul e problema fundamentala.
El emite legile statului.
Legile statului sunt binecunoscute de toti cetatenii invatati cu statul.
Statul inseamna odihna."

Ada Milea

O oarecare legatura

Anonymous said...

PuideZmeu said:

"Dar de unde atata graba..."

Cum de unde?! Toti oamenii care nu fac nimic - se grabesc!
De ce?
Tocmai de'aia: vidul e insuportabil.
Mel