Blame it on the weatherman

Ma tot gandeam zilele astea la legatura indestructibila dintre boy banduri si meteorologie. De obicei in videoclipurile formatiilor de baieti trebuie sa fie o urgie a naturii ( cel putin in trecut asta era obligatorie). De obicei ploaia, dar merge si soarele puternic, care te face sa transpiri sexy sau ninsoarea care te face sa zambesti sexy sau vantul care iti face parul sa fluture sexy. Iar baietii de obicei stau in grup, facand fatza curajosi fenomenelor meteorologice.

Cand ploua, ei poarta camasi vaporoase, parca tesute din fir de borangic ( si uneori cu maneci bufante). Asta daca nu poarta costume serioase, stand in locuri darapanate, mijlocul strazii sau mijlocul naturii. Oricum o fi ei stau in mijloc. Cand ploua se bat cu pumnii in piept. Apoi organizeaza un dans sincron, cu miscari suple, simple si ordonate. Ploaia le face parul stralucitor, de parca s-au spalat cu molecule pretioase din cashmir. Ei de obicei plang si privesc spre cer. Privirea lor devine aproape umana. Apoi privesc in jos si sufera.

Ei canta numai despre dragoste. Din cand in cand canta despre distractie. Dar niciodata cand canta in ploaie. Canta despre distractie numai cand este soare. Si merg. Din cand in cand se indoaie de parca au primit o lovitura in burta. Dar de obicei merg in grup, ridicand (niciodata simultan) pumnii inspre cer, fara vreun scop. Se gaseste apoi macar unul care sa-si ia capul in maini sau sa cada in genunchi. Dar simti si tu ca totul este in zadar, atat de puternic este sentimentul transmis. Apoi cantecul ajunge la sfarsit si ei raman nemiscati, de obicei cu fatza spre sud, sudul simbolizand astfel speranta.