Doar o carte...

Pentru ca spiridusul a vorbit frumos despre mine si m-a taguit ( la multi ani :*, spiridus!) trebuie sa recomand o carte. Doar una :(((. M-am gandit eu ce m-am gandit si mi-am dat seama ca pana acum "Alexis Zorba" (Nikos Kazantzakis) este cartea pe care am recomandat-o cel mai mult in stanga si-n dreapta. Cand am citit Alexis Zorba eram deja intr-un proces de transformare. Dintr-o persoana negativista, pesimista, intunecata si speriata de lumea din jur ma transformam intr-un om normal. Era ca si cum deschideam ferestrele in mine si cartea asta m-a inseninat si mai mult.
Citatul urmator, din pacate in engleza pentru ca nu am cartea la indemana ca sa-l copiez in romana, scoate in evidenta cel mai bine mesajul cartii.

"I remember one morning when I discovered a cocoon in the back of a tree just as a butterfly was making a hole in its case and preparing to come out. I waited awhile, but it was too long appearing and I was impatient. I bent over it and breathed on it to warm it. I warmed it a quickly as I could and the miracle began to happen before my eyes, faster than life. The case opened; the butterfly started slowly crawling out, and I shall never forget my horror when I saw how its wings were folded back and crumpled; the wretched butterfly tried with its whole trembling body to unfold them. Bending over it, I tried to help it with my breath, in vain. It needed to be hatched out patiently and the unfolding of the wings should be a gradual process in the sun. Now it was too late. My breath had forced the butterfly to appear all crumpled, before its time. It struggled desperately and, a few seconds later, died in the palm of my hand.
That little body is, I do believe, the greatest weight I have on my conscience. For I realize today that it is a mortal sin to violate the great laws of nature. We should not hurry, we should not be impatient, but we should confidently obey the external rhythm".

In continuare, mi-ar placea sa recomande o carte:
- lulu care scrie foarte, foarte bine si este o povestitoare grozava si ma bucur ca a reinceput sa scrie pe blog.
- oompa-loompa care este iremediabil indragostita de carti si care are un blog...hm, de fapt nu are un blog ci o lume a ei.
- le petit mouton pe care trebuie iar sa o tag-uiesc {don't hate me :(} dar nu este vina mea ca-i plac atat de mult cartile si sunt curioasa sa vad ce ar recomanda. Mouton-ul are un blog mic, cu posturi si mai mici si este unul din blogurile mele preferate.

5 lucruri

Da, stiu ca am mai primit niste taguieli, numai ca nu prea aveam dispozitie de facut liste. Mai ales ca era vorba despre carti si uneori nu pot vorbi despre carti, mai ales despre cele care imi plac foarte mult. Prefer sa le citesc si sa le recitesc. Asa ca le mai aman pe astea :D

Pentru ca am primit o leapsa de la doua persoane - utopic si panzer- mi-am zis ca hai sa o duc mai departe pe asta. Deci 5 lucruri fara de care nu pot trai.
Eu nu pot trai fara multe. Adica pot trai bine-mersi dar am senzatia aia de "oarecemilipsesteoare". Care este o senzatie ce te face sa te simti neterminat.

1) Nu pot trai fara baie. Baie insemnand totul: cada, chiuveta, wc. La tara aveam wc-ul in curte. In wc erau mereu cuiburi de viespi. Sau paienjeni cu cruce. Nu stiai niciodata daca vei mai iesi viu de acolo. In plus, drumul pana acolo era o experienta initiatica. Trebuia sa treci de stupi de albine, de un foc, uneori de o balta mare cand ploua, de caine. Iar noaptea... Noaptea nu exista bec acolo. Iar intunericul era de nepatruns. In plus, wc-ul era plasat in zona unde credeam eu ca este ascunsa o comoara ( sub un prun). Comoara era evident pazita de draci. Si cand ies oare dracii la lumina zilei daca nu noaptea? :))
De asemenea nu pot trai fara baie. Baie, nu dus. Pentru ca in baie poti sa stai cu orele, sa faci spuma, sa pui uleiuri esentiale sau nu din levantica, sa dai din picioare. La dus nu poti fi decat activ. Iar cand esti o persoana lenesa...

2) Nu pot trai fara calculator. Fac ce fac si tot in fata lui ajung. Iar cand petrec timp departe de el, ii duc dorul. El este pentru mine ceea ce este strungul pentru strungar. O legatura indestructibila s-a format intre noi, care nu mai poate fi distrusa cu una cu doua.

3) Uscatorul de par. Acest obiect joaca un rol esential in viata mea. Fara el nu reusesc sa arat prezentabil. Acum 3 ani mi-am luat un fancy-pants de uscator de par. Am dat o gramada de bani pe el. Era cu difuzor, special pentru parul cret. Acasa am descoperit ca avea un termostat revolutionar si daca il opream dupa cateva minute, refuza sa se mai aprinda pana nu se racea aparatul. Ceea ce ii lua mult timp. Asa ca nu aveam voie sa fac nici o pauza cand imi uscam parul.

4) Muzica. Nu pot fara muzica. Punct.

5) Carti. Mereu las cartile pe care le citesc langa perna cand sting lumina si ma culc si mi se pare foarte placut cand ajung noaptea cu obrazul pe coperta lor si simt mirosul de hartie in somn.

Lista ar putea continua la nesfarsit. Recent am facut o lista cu lucruri pe care trebuie neaparat sa le cumpar ca nu mai pot fara ele si am ajuns la fantasticul numar 156. Deci se pare ca in viitorul apropiat imi voi cumpara 156 de lucruri de mare trebuinta. Nici nu stiu cum pot sa respir acum fara ele! :-\

Cartela de yahoo

In ultima vreme nu mai zic ca merg cu metroul, ci ca merg cu yahoo-ul. Pentru ca foarte multi oameni seamana cu niste emoticons: au o singura expresie pe fata. Majoritatea sunt straight faces sau frustrated, mai gasesti si niste bugs si niste adolescenti cu fete de LOL. Cativa cool, cativa alien, cativa smug, destui yawn. Si bineinteles eu, o combinatie intre waiting [ :-w ]; daydreaming [ 8-> ], star ( dupa forma parului) (*) si chicken [ ~:> ]

Cand merg cu RATB-ul, zic ca merg cu google-ul pentru ca parca toti oamenii il folosesc exact in momentul ala ( un fapt sigur!). Iar cand merg cu tramvaiul, este clar ca m-am urcat in MSN, pentru ca-l folosesc foarte rar.

Hibernare

Mi-e prea somn. Zilnic. Nu stiu daca este de la hibernare sau pisicul meu are o boala a somnului care ii picura de pe mustati si ma molipseste. E de ajuns sa-l vad catarandu-se in pat si asezandu-si obrazul pufos pe piciorul meu, ca mi se face instantaneu somn. Sunt in stare sa-mi pierd un weekend intreg dormind si tot sa incep saptamana intr-o dispozitie de toropeala.
Dar uneori am nevoie de weekendurile astea mai singuratice, petrecute in mijlocul patului, cu castronul de struguri albi plini de beteala si cu un caine de vanatoare pe eticheta in brate. Sa ma uit la televizor la tot ce se poate si sa nu fac nimic, absolut nimic, nici macar sa trag jaluzelele( o ora uitat la televizor, o ora citit, o ora dormit)
Zilele astea o sa termin de citit Casa spiritelor si o sa ma indrept cu viteza spre Ibsen ( incepand cu "Brand"). Astept sa vina decembrie si zapada. Imi merge tare bine, desi in acelasi timp nu am prea multe de povestit. Doar o stare de multumire molcoma, care nu poate fi povestita. Ma simt asa cum probabil se simt zilnic pernele dintr-un balansoar. (Ce aiurea, as vrea sa-mi cumpar un balansoar si nu am unde sa-l pun. Uneori am impresia ca traiesc intr-o boxa supraglomerata).

Planuri de viitor

Din cand in cand imi vine gandul sa ma fac agricultor. Cand ma satur de calculator, de viata asta statica, intre 4 pereti, de prea multe blocuri si masini, ma apuc sa-mi fac planuri si sa visez la cum o sa am eu o glie si o sa o ingrijesc. Si cum o sa am eu livada si sera si o sa ma apuc de horticultura si o sa cresc struti. Am o singura problema. Nu-mi place deloc cum este "la tara" in Romania ( vorbesc de "tara" mea, undeva prin Oltenia). Se pare ca la mine la tara singura distractie a oamenilor este sa se dea in judecata pentru pamanat, chiar daca este vorba doar de fasiuta de pamant de langa drum, sau o portiune pe care d-abia incap doi pruni. O alta distractie este afurisitul celor cu care te judeci. Treceam eu odata cu bunica pe langa un om care statea langa un gard si bodoganea ceva. Ce credeti ca facea omul ala? Blestema casa si pamantului vecinului, cu care se certase din cauza unor porci care nu stiu unde navalisera si mancasera cartofii. La tara oamenii nu au nici o problema sa otraveasca pisica sau cainele vecinului daca li se pare ca aceasta se uita ciudat la puii lor de curca. Asa ca oricat mi-ar placea mie la aer curat si pamant de lucrat, cu oamenii ce fac?

"Don't worry, be happy "-ul meu in culori

Norocul este portocaliu si are pulpe puternice, de atlet, de care trebuie sa-l musti decis si fara mila daca vrei sa-l prinzi.

Gandirea pozitiva este galbena. Ea tine seminarii motivationale, are gulerul de la camasa descheiat la gat si nodul de la cravata roz largit. Vorbeste salii despre importanta armoniei si optimismului in viata si da mereu exemple de oameni care au reusit: Genghis Khan, Napoleon sau nu stiu ce imparat anonim al Chinei. Ei toti au cunoscut succesul, prin forta caracterului lor si prin, evident, gandire pozitiva.

Fericirea este rosie, are 31 de ani si consistenta un panglici de matase pe care o simti racoroasa pe mana. Bate in tobe africane un ritm anume.

Multumirea este verzulie, salopeta de catifea si zulufi blonzi. Are maini mari si cand te strange in brate, iti pocnesc coastele. Are mereu cate o cutie de drajeuri gumate mentolate pentru gat, din care pica in buzunar zahar verde.

:(

Cineva a ajuns pe blogul meu cautand pe google "cum sa bati un porcusor de guineea". Cum adica cum sa bati? Cum sa bati fara sa lasi urme? Ce obiect ar fi mai bun sau ce metoda sofisticata ar ajuta mai mult? Ce fel de om are asemenea griji si vrea sa se documenteze ca sa se asigure ca va lovi cat mai eficient o fiinta de marimea unui motocel?

Markus Hofer

( nevoie mare de servetel)

(vesela)

(in doliu)

da, sunt inca in perioada "prize" :P

www.markushofer.at

Energie direct de la sursa

Imi zicea ieri I. ca este obosita si ca o sa bea o cafea ca sa o bage putin in priza. Si mi-am inchipuit cum o sa se duca in bucatarie unde o sa o astepte ceasca de cafea, tropaind pe loc si frecandu-si toartele de nerabdare. O sa toarne cafea in ea si imediat, ceasca va sari de pe dulap, o va lua pe I. de mana, o va duce la priza si-i va implanta degetele in ea.
Si apoi mi-am imaginat o cafenea unde zeci de oameni se zguduie in prize, sub atenta supraveghere a unor cani de cafea imbracate in treninguri adidas old style, cu cronometre in mana si indemnuri pozitive pe buzele de portelan.

Oooo, pofta buna, domnule Petculescu!

Tocmai traversam strada in Romana cand un mosulet a trecut de mine si l-a salutat astfel, sonor, pe domnul Petculescu. Am intors repede capul sa-l vad pe domnul Petculescu. Cumva ma asteptam sa-l vad pe trecerea de pietoni, la o masa, cu servet la gat, chel si jovial, cu vesta acoperandu-i discret burta. Luandu-si micul dejun: cafea si paine cu miere. Nu am vazut pe nimeni. Nu manca nimeni, nici macar nu rontaia cineva vreun covrig.
Nu este prima oara cand aud pe cineva salutandu-l pe domnul Petculescu. Mereu trece cineva pe langa mine, fara sa-i memorez figura si apoi il aud in spatele meu salutandu-l pe domnul Petculescu. In spatele meu, domnul Petculescu duce o adevarata existenta. Cumpara ziare, mananca, isi plimba cainele. Si nu reusesc niciodata sa vad cine este, cum este. Daca este asa cum mi-l imaginez eu :(.

Dimineti

Cel mai potrivit moment pentru descris dimineti este noaptea. Doar atunci poti aprecia cu adevarat.

Imi plac la nebunie diminetile. Din pacate dau in mod constant peste oameni care dimineata sunt adormiti, ciufuti, certareti si ciudati. Pentru ca sunt un cameleon al starilor, preiau si eu starile lor intunecate si uite asa, pierd o gramada de dimineti. Si ma enervez :(

Pentru majoritatea oamenilor, dimineata este momentul in care trebuie sa mori de somn, sa bei ceai sau cafea, sa iei micul dejun sau nu si sa alergi pe strazi, in timp ce ceasul iti urla la incheietura: "esti in intarziere, frrraiere" ( nu stiu de ce le plac oamenilor ceasurile, sunt insolente, raraite si vorbesc ca ultimii golani). Nu se pierde din vedere nici cititul ziarelor, ascultatul stirilor. Dimineata trebuie sa vezi ce mai este nou. Este greu sa treci peste obiceiurile astea cand toti din jurul tau fac la fel.

Mie imi plac prea mult diminetile ca sa respect vreo rutina. Dimineata este minunata pentru ca te trezesti din vise groaznice si vezi ca esti inca viu. Sau te trezesti din vise minunate si-ti bagi fata in perna de prea multa fericire. Dimineata totul este posibil si d-abia astepti sa vezi ce va urma. Este momentul dinaintea momentului de suspans, cand inca te uiti la film rontaind floricele, anticipand cu placere ce va urma, dupa ce te-ai asigurat ca mai ai destula apa/suc in pahar - doamne fereste sa ti se faca sete in timpul momentului culminant si sa ramai tocmai atunci fara suc.

Da, dimineata poti sa faci orice. Poti sa bei sampanie si sa mananci tort in mijlocul patului, desi peste o jumatate de ora trebuie sa pleci la serviciu. Dimineata poti sa asculti muzica despre zombie mancatori de creiere sau sa citesti Enciclopedia secolului 20. Poti sa asculti Vivaldi si sa-ti asortezi niste cercei discreti, eleganti, de mers la opera, la blugi. Sau poti alege sa stai mai mult in pat si sa asculti Badalamenti - The pink room, melodia care te sperie cel mai tare pe lumea asta, sa-ti invarti ochii in cap de la stanga la dreapta si apoi de la dreapta la stanga, ca o pendula, si sa mori de frica.

Maine dimineata cred ca o cos si o sa gradinaresc un pic :-\

Post imens, despre cumparaturi

Cand am ramas fara prietene foarte bune, una din cele mai superficiale probleme de care m-am lovit (dar totusi importanta :P) a fost: eu cu cine ma mai duc sa fac cumparaturi????? Prima data cand am intrat singura intr-un magazin a fost pentru mine cam asa cum cred ca ar fi pentru un agorafobic sa iasa in piata Obor. Nu aveam cui sa cer sfaturi, cu cine sa rad din toate nimicurile, cui sa dau geanta si plasele sa mi le tina cat timp ma aruncam asupra bluzelor de pe umerase ca sa le fac o expertiza.

Fac o paranteza: de fapt cu asta inca mi-e greu; sa ai 5 plase imense intr-o mana, mana la fel de subtire ca o craca de tufanica, si sa scormonesti printre niste bluze cu cealalta mana (eventual stanga), bluze ingramadite, prinse unele in altele, este cumplit. Mai ales ca ghiozdanul iti tot cade de pe umar, bluzele cad de pe umeras in praf, vanzatoarele te urasc si te suspecteaza ca faci cumva sa “pici” o bluza intr-una din plasele tale gigantice :)) iar celelalte cliente par sa nu aiba loc din cauza ta si atunci te calca pe picioare in dusmanie. Mda, cu asta inca nu m-am obisnuit :(

Dar, in general, m-am obisnuit sa fac cumparaturi singura si chiar sa-mi placa sa fac asta ( mai putin cand este vorba sa merg intr-un loc unde nu am mai facut cumparaturi niciodata si am nevoie de un serpas sa ma indrume si sa-mi arate cele mai sigure poteci, sa-mi povesteasca despre obiceiurile si traditiile de acolo )). M-am obisnuit sa intru val-vartej in magazin si sa ma indrept exact spre perechea de blugi cu numarul potrivit ( da, inca imi mai cumpar blugi in fiecare luna )), sa probez totul cu viteza luminii, spiritul meu de precizie cauzand mereu mirare vanzatoarelor. Imi place si pentru ca pot sa fac turul magazinului de 14 mii de ori, sa intru in acelasi magazin de n ori si sa ma uit la aceeasi bluza si tot sa n-o cumpar, fara sa enervez pe nimeni pentru ca trebuie sa se tina dupa mine si sa tina pasul cu mine ( merg foarte repede) si sa faca acelasi lucru din nou si din nou.

Totusi mi-as dori sa se inventeze un robotel pentru mers la cumparaturi. Am vazut ca s-a inventat robotelul-dadaca, asa ca probabil cel pentru cumparaturi este pe drum. Nu numai pentru ca sunt eu moarta dupa robotei, ci pentru ca imi si inchipui cum as merge eu cu un robotel dupa mine [ nu stiu de ce in imaginatia mea robotelul arata ca micul cos de gunoi de langa birou, numai ca rosu, nu alb:( ], carandu-mi plasele cu o figura impasibila, cum i-as cumpara eu un cojocel sa nu-i inghete mecanismul sensibil, cum am vorbi noi despre lampa aia visinie very feng-shui si cum el mi-ar zice sa-mi tin banii in portofel ca am neaparata nevoie sa cumpar acum o bluza in dungi, nu lampa si ca de fapt nici de bluza nu am mare nevoie, totusi mai bine sa ai doua bluze in dungi decat doua lampi!

Da, si cum nu spuneam, mi-am cumparat azi iar geaca :D. Geaca asta merge exact cu vremurile astea nici calde, nici reci, dar mai degraba reci decat calde. Numai ca am auzit ca luni va ninge deci nu voi apuca sa o port prea mult :(. Meteorologi ticalosi! Si era cat p-aci sa-mi cumpar un portofel roz foarte dragut, cu stea rosie in frunte, in 5 colturi. Dar cum masonii au stea in 5 colturi, mi-am zis sa nu-mi cumpar totusi un portofel masonic :-s. Asa ca sunt inca in continuarea portofelului ideal ( dar cand nu sunt eu in cautarea unui lucru-ideal, fie el portofel, pereche de blugi etc?).

Si poate ma ajuta cineva. Tot caut si nu gasesc sireturi din alea mai late pentru snicarsi, dar nu foarte late - nu mai am varsta pentru sireturi prea late ). M-am plictisit sa-mi spal sireturile albe de la snicarsi :-s. Ori de cate ori imi da cineva telefon seara sa ma intrebe ce fac, eu raspund invariabil: “Curat cu clor sireturile”. Desi le spal in fiecare saptamana, zici ca-mi tarsai picioarele prin funingine ora de ora, asa de oribil de murdare sunt.

Sambata viitoare voi merge din nou la cumparaturi! Si eu care credeam despre mine ca nu sunt o shoppaholica :((

Toamna se numara bunicii

Azi am vazut in metrou un bunicut venit direct de la tara, cu o geanta cum au probabil, toti bunicii din lumea asta, care nu locuiesc la oras: din piele maro, incapatoare. Este de fapt mai mult decat o geanta, este o trusa de bunic. Si mi-am amintit cum a venit acum multi ani bunicul meu sa ne viziteze. Si pentru ca venise in vagonul de tren cu un alt bunic, cu o geanta asemanatoare, au incurcat din greseala gentile. Asa ca am deschis geanta celuilalt bunic si am vazut ca era plina de borcane de dulceata si gutui :).
Mi-e dor de bunicii mei :(

About me

Secretul fericirii? L-am aflat! Este...ASPIRINA! Pentru ca iar aveam o usturime suspecta in gat am intrat in panica si am luat repede o aspirina. Parca as fi mancat ciocolata. Un val de endorfine m-a saltat pe loc si acum stau cu un zambet larg, de persoana care s-a intors de la un picnic si imi vine sa cutreier casa intr-un ritm de 1, 2, 3. Minunat!

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc in postul asta, ci sa scriu un post "about me". Pentru ca multe persoane mi-au tot zis ca nu e corect ca am pus toate aiurelile alea la pagina "about me" ( desi, va asigur, sunt 100% adevarate, pot sa aduc dovezi) uite ca il scriu acum. Se pare ca atunci cand sunt fericita mi-e mai usor sa vorbesc despre mine.

Daca m-ai intreba cu ce ma mandresc ti-as raspunde asa: cel mai mult si mai mult sunt mandra de capacitatea mea de adaptare. As putea sa traiesc intr-o pivnita si nu as avea nici o problema sa fiu fericita si acolo. Eu cred ca sunt tipul ideal de infractor care s-ar adapta cu seninatate la viata in celula pentru ca inchisoarea nu-l sperie.
Nu sunt genul de persoana joviala si glumeata, care straluceste oriunde s-ar duce. Sunt tacuta si destul de rezervata cu persoanele necunoscute. Nu va lasati insa indusi in eroare. Culmi intregi de pasiuni nebanuite se ascund in interiorul meu care d-abia asteapta sa se rostogoleasca la vale, ca o lava. ( asa as fi descrisa intr-un roman de dragoste, probabil :))Exista un numar extrem de mic de persoane pe lumea asta cu care chiar pot sa fiu eu insami, dar cu oamenii astia ma intalnesc foarte rar :(.
Desi blogul meu se numeste mintea de ceai, in realitate nu stiu prea multe despre ceai, nu vorbesc precum scriu si nu arat ca in poze. Si uimitor, exista persoane care chiar ma iubesc pentru asta! :D. Desi am ajuns la varsta matusalemica de 26 de ani, inca nu stiu ce o sa fac in viata si sper sa nu aflu niciodata. Si-i iubesc si pe oamenii care nu se incranceneaza de o meserie sau de o vocatie, ci pur si simplu sunt fericiti sa faca multe, fara sa fie banali si oportunisti. Imi place sa stiu totul: cum se pune o garnitura la teava de baie, care este diferenta intre leii de mare si foci, de ce esti magar, mah? ce e cu lentina ala, cu teoria aia, cu mancarea inca pe foc???? etc.
Cred ca tin un blog pentru ca am o tendinta exhibionista pe care mi-o inhib cu multa grija si delicate pentru ca toata lumea imi zice ca seman cu o balerina si, toata lumea stie, nu e feminin sa fii o balerina exhibitionista. Jurnalele mele intime, scrise urat si neingrijit pe caiete mari si neatragatoare, nu sunt niciodata updatate atat de des precum blogul asta ( da, am foarte multe jurnale pe care nu le prea pot reciti pentru ca nu-mi inteleg scrisul cuneiform). Dar au avantajul ca sunt mai intime pentru ca acolo nu scriu ca o balerina :P
Cand sunt intrebata ce-mi place cel mai mult sa fac raspund intotdeauna: "sa scriu". Dar nu sunt chiar 100% sincera. Cel mai mult imi place sa ma uit in tavan si sa am idei pe care as vrea sa nu fiu obligata sa le scriu, ca sa nu se piarda ( dar oricum majoritatea se pierd pana ajung la un carnetel de idei sau o hartie). Asa ca astept cu nerabdare aparatul de inregistrat ganduri.

!

Astazi, in timp ce democratii americani se buluceau in senat, in timp ce o telecomanda se descompunea intr-un pat, pierzandu-si butoanele in melancolia unei paturi si un porumbel tinea locul unui caine, pazind casa, Irene a luat o hotarare foarte importanta, care avea sa-i schimbe viata intr-un mod total neasteptat si bland... Sub privirea ucigasa a doua papusi de la teatrul Tandarica, un Micul Print si un fel de Chucky psihopat. Daca nu-i va iesi planul, va da vina pe influenta nefasta a celor doi moshtrofonti.

De bine, din camera mea

Ma calmeaza sa vad crema mea purificatoare "gerovital plant". Nu stiu de ce, gerovital suna ca o muzica relaxanta de harpa pentru nervii mei cand acestia sunt zdruncinati de caruta. Ma uit cu placere la broasca mica, moale si verde, asezata intotdeauna pe o discheta roz care nu mai merge, dar stiu eu ca inca mai are in interiorul ei doua poze.

Ma linisteste lampa mea alba, buna si prostuta, careia i se topesc sarmele din abajur in propria lumina si imprastie miros de clor noaptea. Ma face sa ma simt in siguranta planta nemuritoare, careia toata familia mea ii zice de generatii filodendron, desi nu este din specia asta. Ma face sa ma simt bine micul elefant cu ochi razbunatori de vampir, chiar daca creionul rosu pe care il ascundea in el s-a pierdut.

O admir pe oglinda mea mica de machiaj pentru faptul ca este o supravietuitoare; a cazut in prapastii de de mii de ori, are ramele rupte si oglinzile pica mereu de acolo, dar nu a vrut niciodata sa se sparga ca sa nu-mi aduca ghinionul pe cap si este la fel de inimoasa ca in prima zi. Il admir pe soldatelul numit "Sa-dam-foc" ( este un cavaler imbracat in armura, piroman, nu duce niciodata lipsa de chibrituri) pentru ca se intelege bine cu indianul "Ala Roshu" de langa el, desi sunt din epoci si religii diferite.

:))

L-am vazut la boo, un test fun. Online dating persona test

Se pare ca eu sunt:

The Priss
Deliberate Brutal Love Dreamer (DBLDf)

Mature. Responsible. Aristocratic. Excuse me. The Priss.

Prisses are the smartest of all female types. You're highly perceptive, and confident in your judgements. You'd take brutal honesty over superficiality any time--your friends always know where they stand with you. You're completely unfake. Don't tell me that's not a word. You're also excellent at redirecting internal negative energy.

These facts indicate people are often intimidated by you. They also fall for you, hard. You have a distant, composed allure that many find irresistible. If only more of them lived up to your standards.

You were probably the last among your friends to have sex. And the first to pretend that you're pregnant. LOL. Though you're inclined to use sex as weapon, at least it's not as one of mass destruction. You're choosier than most about your partners. A supportive relationship is what you're really after. Whether you know it or not, you need something steady & long-term. And soothing.


ALWAYS AVOID: The Playboy, The Loverboy

CONSIDER: The Manchild

;;) hihi, cand am vazut "excuse me" mi-am adus aminte de felul in care zic cand ma supar "ei bine, scuza-MA ca ...(insert something ironic here)"
Acum tot ce-mi mai trebuie se pare este un manchild! :))

Frivolitati

Tot astept sa treaca moda hainelor pline de diamante. Se pare ca mai am mult de asteptat. Duminica am fost sa-mi cumpar o geaca de iarna, una calduroasa, ca un balansoar langa semineu. Ca de obicei, cand am bani nu gasesc nimic de cumparat. Am tot probat haine, dar toate erau ba prea lungi, ba prea scurte, ba prea subtiri, ba prea umflate. In unele aratam ba ca un melc sau ca o penseta, in altele ca un iglu cu tot cu eschimosi in el. Toate ghetele si cizmele pe care le probam erau de marimea mea, dar totusi prea mari. Se pare ca in ultima perioada am intrat serios la apa cu ploile astea.

Asa ca m-am enervat ca nu-mi merg treburile cum trebuie si ca atare mi-am mai cumparat un ghiozdan, desi d-abia imi cumparasem unul cu doua zile inainte. Da, eu cand ma enervez, fac fapte necugetate :D. Adevarul este ca este un rucsac incapator, in care acum incap tare bine toate caietele si caietelele mele si umbrela cu patratele albastre fara de care nu plec de cand cu vremea asta instabila, ca un pensionar tacticos si grijuliu ce sunt, si palariuta kenny care nu ma sta acum ingramadita intr-un colt si multele mere care fac ghiozdanul sa semene ca o bocceluta plina de bolovani.

Dar am divagat. Asaaa deci...dar cum nu ma las asa usor, am luat-o de la capat cu cutreieratul, in noianul de lume care cumpara si tot cumpara, pentru ca celor din jurul meu le placeau si le veneau bine hainele. Chiar si hainele de iarna pline de smaralde si margaritare. Eu sunt fata din popor, nu vreau pietre pretioase pe hainele mele :-s! In sfarsit, in cele din urma am gasit o haina cat de cat pe placul meu, in care arat ca Fram si in care mor de cald. In metrou parca inot intr-o apa termala in geaca asta! Pentru ca este prea deschisa la culoare, merg lin si cu grija pe strada, atenta sa nu ma lipsesc de pereti sau masini pline de praf. Stiu, asa am facut la inceput si cu snicarsii cei albi, pana cand m-am plictisit de atata curatenie si acum mi-e si rusine sa ma uit la ei cand plecam dimineata :D. I-am poreclit pe unul David Copperfield si pe celalat Oliver Twist, bieti orfani parasiti de grija parinteasca :D.

Julia Fullerton-Batten

www.juliafullerton-batten.com

:-<

Starea de fericire s-a dus pe apa sambetei, n-a mai ramas nici urma de ea in cana.
De ce naiba am eu un abtibild pe suportul de creioane cu jucatorul de fotbal ceh Karel Poborsky? Cine este Karel Poborsky? De ce l-am pus acolo? De ce in general pun abtibilduri cu oameni care nu sunt buni de placut pe suporturi importante?

Hiroshi Watanabe

Beautiful, beautiful, beautiful!

www.hiroshiwatanabe.com

via apartment therapy

Vineri, 2 noiembrie 2006

Seria posturilor superficiale continua. Ma simt tare bine sa le scriu pentru ca nu depun nici un efort si pur si simplu ma relaxeaza sa scriu asa aiurea, fara un scop.

Pentru mine ninsoarea inseamna ca-mi voi pune pe cap palarioara cu "oh my god, they killed kenny! those bastards!". Asta inseamna ca nu voi mai vedea pe unde merg, pentru ca palarioara este de fapta o palarioaie si-mi este prea mare ( sau este capul meu prea mic) si voi da peste oamenii care nu vad in cauza umbrelelor sau peste muncitorii care nu vad din cauza sacilor mari cu ipsos. De fapt inseamna ca va trebui sa fiu de trei ori mai vigilenta. Dar Doamne fereste sa nu port palariuta cand ninge! Pentru ca alternativa este o sapca neagra pe care scrie skoda si cand o poarta toata lumea zice " ce ti-ai pus in cap???"

Azi la un brainstorming a fost inventat numele Verdusia. Un nume excentric, de femeie cu palarie de catifea verde, de padurar, fular rosu si palton din par de camila. Cu par negru si sprancene stufoase, care par lipite cu superglue. O perioada s-a inchis in casa pentru ca era de parere ca are prea mult par pe maini si sperie barbatii, dar fobia i-a trecut si acum se plimba prin parcuri, cu pasi largi de tarantula.

Diseara: caldura, "casa spiritelor", vin si cozonac.
Maine: la cumparaturi ( voi incerca sa gasesc si o perdea optimista, cu buline rare in culori de citrice), la serviciu si...ce se mai iveste :)
Poimaine: printre altele, discutii despre rascoala elefantilor care nu a existat niciodata. Duminica este cea mai potrivita zi pentru discutii absurde. Pentru ca este o zi absurda, care se baga in sufletul tau, mirosind a coniac, si-ti face complimente false. Hmm, duminica ar fi trebuit sa se numeasca Verdusia :-
ps:..oh, nu! colegul meu tocmai a pus pe perete un poster cu actorii din "lacrimi de iubire". oh, nu :((((

neinteresant, dar asta e!

Pentru ca nu sunt iar in stare sa scriu un post inchegat, scriu cu liniuta lucruri marunte, fara prea multa importanta. In ultima perioada nu prea am avut chef de scris pe blog. Starea de fericire dubioasa, care se pare ca nu este indusa de medicamente, dar habar nu am de unde vine si oricum enervez pe toata lumea cu fatza mea senina, de omulet lego cu plastic in cap, nu este deloc buna pentru scrisul pe blog.

-Astazi am vazut un hip-hoper cu pantaloni de catifea foarte frumosi. Erau niste pantaloni atat de furiosi incat nici ploaia nu se lipea de ei

-Am devenit obsedata de canalul anime+. M-as uita nonstop la Zeita scolarita sau Citeste si mori ( surorile Hartie). De obicei la ora 12 dormeam dusa, acum imi tin pleoapele cu degete ca sa vad cum se termina episodul.

-Daca nu-mi iau masina de cusut mor. Vreau sa sparg blestemul medieval care nu ma lasa sa am si eu un portofel decent. Umblu cu o magaoaie neagra si sinistra de aproape un an, parca facuta din vesta de capcaun, si desi vreau sa-mi cumpar portofel nou, pur si simplu nu pot :( Asa ca m-am hotarat sa-mi fac eu un portofel revolutionar cu zebre, fluturi si biciclete cu o roata mare si una mica. Dar pentru asta am nevoie de o masina de cusut...

-Si daca o sa ma pornesc pe facut portofele, o sa ma apuc sa le si vand. Devin femeie de afaceri :D. Nu am facut nimic inca, dar o prietena viitoare asociata deja se gandeste la layotul sitului unde o sa le vindem :))). Asta da proactivitate :))