Pe mine ma cunoaste putina lume in bloc, desi stau acolo de o gramada de ani. Sunt un fel de fetita invizibila a blocului. Vecinii nu ma prea cunosc, dar eu i-am observat pe cativa dintre ei.
Intr-un apartament locuieste o enzima. Se agita ca o pepsina in spatele usii, provocand mare agitatie chimica in organismul holului. Ea tipa acid nonstop, fie la copil, sot sau telefon.
Langa apartamentul ei sta un domn mai planificat si mai organizat chiar decat mine (eu, care atunci cand imi uit umbrela, ma simt goala). Inalt, de forma unui tub, este rar la vedere si uneori mi se pare ca seamana cu Vasile Alecsandri
Mai este familia de pe colt, familia sportiva. Toti sunt mereu pe picior de fuga, imbracati in treninguri fasaitoare, calcand apasat si rapid pe calcaie atunci cand se indreapta inspre lift. Pana si cainii lor au alura sportiva si in loc de urme de labute, parca lasa urme de adidasi in zapada.
Mai sunt si vecinii nevazuti, care locuiesc un etaj mai jos. Lor le vad mereu doar crestetul capului asa ca nu stiu ce e cu ei. Stiu doar ca, din cand in cand, incearca prin magie neagra sa trimita roiuri de gandaci pe capul meu. Parca ii si vad invaluiti in mantii, la lumina lumanarilor, deschizand casete si cufare impodobite cu nestemate si simboluri complicate ca sa dea drumul armatelor de gandaci, strigand cu entuziasm: "zburati, frumosilor, zburati!"
9 comments:
vecinii-de-jos sunt cei mai primejdiosi. prin nu stiu ce mijloace misterioase par a fi pusi la punct cu detaliile vietii mele si au niste agenti de incredere: banda celor 3 dulai. cum atipesc la pranz (destul de rar) cum incep dulaii lor sa latre (latra foarte rar). de asemenea cum sunt gata imbracata si incaltata de plecare ii aud pe catai alergand pe scari. Asta poate si pentru ca vecina de jos este o batranica foarte firava care nu are putere sa ii struneasca astfel. Ce ma nedumireste este urmatorul lucru: cum de anticipeaza atat de bine momentul in care ma grabesc sa ies din casa pentru a-i scoate tocmai atunci la plimbare?
Periculosi, tare periculosi vecinii-de-jos
Cei mai multi vizoristi nu se uita pe vizor pentru ca pandesc ceva.Cei mai multi vizoristi se uita pe vizor pentru ca nu au la ce sa se uite. Sau vor sa uite. Cei mai multi sunt batranei care vor sa uite ca sunt batrani.Unii vor sa uite ca i-au uitat copii plecati prin tari straine.Altii uita ca s-au uitat acum cateva minute si se uita din nou.Pentru ca sunt uituci.Am vizor la usa dar nu m-am uitat niciodata pe el.Pentru ca imi plac surprizele, cum sa stric surpriza uitandu-ma pe vizor.Plus ca scuza "ma uit sa nu fie un om rau" cade.Pai daca imi pune o poza a maicii tereza in vizor? deschid instant! Cand te uiti prin vizor nu vezi nimic extraordinar.Daca nu te simti singur, uitat, abandonat, batran, amarat, nu ai de ce sa te uiti pentru ca nu vezi nimic.Adica vezi oameni trecand, postasii cu ditamai tolbele pline de pensii si plicuri dar nimic interesant.
Aaaaaaaa!
99,99 dintre vizoristi se uita la fiecare zgomot sa vada daca nu cumva a venit pensia. Si asta incepe de a doua zi dupa ce au primit pensia pe luna in curs.Ii inteleg, de multe ori ma surprind uitandu-ma la telefon sa vad daca am mai primit vre-un sms desi ma uitasem cu cateva minute mai inainte.
asa ca poti lipi un abtibild pe vizor.unul cu un fluture.
gandacii de la bloc nu zboara...oricat i ai indemna sa o faca. ar ajunge sa semene cu scena dintr o reclama hidoasa cu un pui congelat si zboruri inverse.
da, e incredibil in Bucuresti cat de instrainati pot fi vecinii de bloc. aveam un coleg de facultate care in primul an si-a descoperit un coleg de grupa ca fiind vecin cu el la scara de alaturi! :O
acasa e asa diferit. uneori vara se lasa cu gratare, cu spart de seminte si bere la Tec. semi-tiganii balcanice atat de dulci. plus o intalnire intre doi vecini este musai o mica revista a presei asupra tuturor noutatilor 'mondene' din bloc.
dragoste pasteurizata:) nu la tara, aici - central.
Felicitari pentru poveste! :) captivant! :)
martisor: uite ca si unii dintre noi mai pandesc pe vizoarele net-ului. asa am ajuns sa distingem printre gandaci si fire de ceai o fetizta suficient de capricioasa ca sa-si scuture papusa tinand-o de par ori de cate ori nu-si gaseste papucii... partea frumoasa e ca ne lasa sa o privim dar n-avem voie sa aprindem lumina. primavara ne cresc pene!
anonymous: dar nu am zis ca sunt gandaci de la bloc, de bucatarie.
multumesc, ovidiu
si multumeeesc mult pentru martisor, anoymous 2, foarte dragut :) numai ca eu nu va las totusi doar un vizor, mai degraba o fereastra
te-ai gandit vreodata sa-ti publici post-urile de pe blog? ceva in genul colectiilor de articole de la polirom (vezi gheorghe, turcescu etc.). think about it!
pai nu stiu ce sa zic. daca s-ar ivi o oferta as zice da doar daca nu as fi obligata sa sterg blogul in momentul tiparirii.
Post a Comment