Privind inapoi oricum, numai cu manie nu

Anul asta a fost ciudat si am invatat multe. Anul asta am fost mai putin salbatica, am lasat garda jos si am cunoscut multi oameni. Atunci am bombanit, acum nu-mi mai pasa de dezamagiri. Anul asta totul a fost un complicat talmes-balmes. Dar cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa renunt pana la urma la orgolii si sa castig astfel demnitate. Orgoliile sunt stupide.
Stiu ca am zis ca renunt la rezolutii dar eu si Ruxi, colega mea de apartament, avem niste rezolutii casnice ( si lista creste mereu) la care nu putem renunta in ruptul capului: sa facem sapun de casa ( de la sapun de iasomie pana la sapun de pere), sa facem un musical iar mie mi s-a nazarit chiar acum sa invatam sa facem ciorba de perisoare. Si sa ne cumparam un ciocan si un patent pentru ca avem aproape zilnic mare nevoie de asa ceva. Si in boxa noastra se gasesc de toate, de la carti de joc Pacalici pana la stampile antice, numai ciocane si patente nu. Ne-am saturat sa batem cuiele cu o pisica si un soldatel de fier.
Devin din ce in ce mai casnica si-mi place! :)
La multi ani!

Intre Craciun si anul nou

Stau in vizuina mea de dinozaur, cu cele peste 100 de kg capatate cu ocazia Craciunului si-mi incalzesc picioarele cu uscatorul de par. E mai frig la bloc decat la casa. Citesc Stephen King -It si mananc bomboane de pom. Sarbatorile astea au fost mai linistite ca niciodata si au fost adevarat balsam pentru cearcanele mele. Acum, ca a trecut Craciunul, vine insa nebunia cu anul nou. Anul nou este la romani un fel de invazie extraterestra - acasa nu esti niciodata in siguranta. Toata lumea fuge pe unde apuca. Urasc revelionul ( ce nume stupid)! Pentru mine un inceput bun trebuie sa fie lin si vesel si neprogramat si daca se poate sa treaca pe nestiute. Asa ca nu plec nicaieri, nici la munte, nici la mare, nici in Nebraska! Poate o sa dau o petrecere, daca o sa-mi inving frica de petrecerile care devasteaza case (si se stie ca musafirii invitati de anul nou, oricat de cuminti si disciplinati ar fi, cu ocazia anului nou setransforma in niste creaturi infometate si insetate, puse pe distrugere).
Cred ca anul viitor o sa fie primul an fara rezolutii. In afara de sanatate nu-mi doresc nimic. Si sanatate degeaba imi propun sa am pentru ca, asa cum s-a dovedit din plin anul asta, corpurile omenesti au prostul obicei de a se imbolnavi cand ti-e lumea mai draga. O sa las sa vina si sa treaca toate si o sa incerc sa raman zambitoare orice ar fi :)

Cadou de Craciun

Bogdan se intreaba ce cadouri de Craciun vor fetele in general. Habar n-am. Eu nu stiu nici macar ce vreau eu. Stiu doar ca imi place sa primesc cadouri cu poveste, dar astea sunt foarte rare. Cadourile cu poveste sunt cele mai rare dar si cele mai ieftine. De exemplu m-ar bucura sa primesc si un borcan cu lipici. Important este ca povestea lui sa ma faca sa ma uit cu drag la el, oricat de urat si inutil si prost ar fi. Pentru ca povestea lui incepe cu plimbarea unui maharajah pe bulevardul Magheru. Maharajahul se plimba pe un elefant de portelan foarte demn. La un semafor insa, o spita de umbrela apartinand unui domn grabit i-a spart o bucatica din urechea dreapta. Elefantul a scos un muget de durere si a inceput sa sangereze portelan pana cand a umplut toate canalizarile din centrul capitalei. Si atunci, un angajat al unui lant de librarii binecunoscute a salvat situatia, iesind cu un pic de lipici si prinzand bucata lipsa de ureche. Prin urmare, cine nu ar fi mandru sa primeasca cutia din care a fost luat lipiciul cu care s-a vindecat urechea elefantului de maharajah?

Oribil

Mi-e draga casa in care locuiesc, asa oribila cum e si plina de defecte. Uneori ma simt in ea ca intr-o subterana Sri Lanka, cu forma ei de para si case de ceai, plantatii de cauciuc si mine de safir. In ultima vreme mi-s dragi numai lucrurile oribile si "oribil" mi-e cuvantul cel mai placut. Ca si cum tot ce e mai oribil pe lumea asta s-a intors pe dos si am observat ca e matlasat cu ceva foarte fin si frumos.

Pisicile casei

Acolo unde locuiesc eu este plin de pisici. Mai toate sunt grase si rotunde care, atunci cand te vad, se aseaza in cap si-ti cer de mancare. Primul pisoi pe care l-am vazut a fost Nicky; pe atunci avea o curelusa rosie antipurici la gat si se uita mereu pe geam la noi. Nicky este negru si are cate o bulina de par lipsa deasupra fiecarui ochi. De aceea, si pentru ca are ochi foarte rotunzi, pare mereu mirat, cu un aer obraznic, de parca ar raspunde mereu "hai, nu zau!" la afirmatia: "tinere, esti cam nesimtit".
Lui Nicky ii place sa bage capul prin grilajul de la bucatarie si sa te urmareasca facand baie, de la geamul de la baie. Casa noastra e teritoriul lui si in fiecare dimineata urla si-si apara drepturile in fata altor pisici.
Apoi a venit Eugen. Eugen este un intim al restaurantului foarte scump de vizavi. Il mangaie pe cap multi oameni cu bani si ceasuri scumpe ii ating urechile. Eugen isi stie valoarea dar asta nu-l opreste sa aiba gura mare si sa vina repede la tine si sa-ti ceara mancare cand te vede intrand pe poarta. Eugen este mereu zambitor, de aceea nu pare foarte normal. Si are de fapt figura de soldat austro-ungar pe nume Frantz.
Al treilea pisoi era Eusebiu-Basil. Eusebiu era negru, mare si sfios. Ii lipseau doi dinti din fata ( sau poate avea strungareata) dar asta nu-i stirbea cu nimic farmecul. Doar ca te stropea atunci cand torcea cu zgomot. Si pe el il hraneau cei de la restaurantul de fitze, dar el era mult mai discret si nu se lauda cu asta. In plus, spre deosebire de Eugen, nu se aseza niciodata in fata usii de la restaurant, cerand sa i se rezerve o masa inauntru. Eusebiu era foarte frumos si semana cu o pantera. Era si un gentleman. Daca veneai cu plase multe acasa, Eugen se facea ca nu te vede si incepea sa-si admire unghiile dar Eusebiu venea mereu sa fie alaturi de tine, sa te sprijine. Torcea si topaia pe loc, ca un soldatel, framantand ceva in stilul personal al pisicilor. Eusebiu era prieten si cu Eugen si cu Nicky si cu toate pisicile de acolo.

Apoi Eusebiu nu a mai venit sa-i dau de mancare si sa-l scarpin dupa ureche si pe frunte. Nu l-am mai vazut si mi-a parut ingrozitor de rau. Mi-ar placea sa cred ca, fiind atat de frumos, cineva l-a luat si l-a facut pisica de casa. El nu era oricum prea golan. Dormea pe o patura galbena murdara, asteptandu-ma dimineata sa deschid geamul si sa vina sa-mi dea "buna dimineata".
Dupa ce Eusebiu a disparut, s-a instaurat haosul in lumea pisicilor de la mine de pe strada. Tiranul de Nicky nu a mai putut fi oprit. Mai intai, intr-o dimineata, pe cand ieseam din bucatarie, am vazut o naluca neagra fugind pe hol si disparand pe geam, acompaniata de micul meu Dictator, care plin de entuziasm, parca striga :" Nenea, nenea, ce va admir!".
Eu am crezut ca Eusebiu s-a intors asa ca am alergat repede, strigand: "Eusebiu, Eusebiu, bine ai revenit!". In loc de figura blanda a lui Eusebiu, l-am vazut in schimb pe Nicky, privindu-ma ironic si nesimtit. L-am ignorat si am zis sa-i dau totusi o farfurie de mancare ( de care, evident, nici nu s-a atins). Intrand apoi in camera mea am vazut de ce pisicul meu era asa plin de admiratie fata de ticalos: imi facuse pipi pe doua perechi de blugi, calculator si, dupa cum am vazut ( sau mirosit) mai tarziu, si in prelungitorul de priza.
Cum nu era de ajuns, Nicky s-a intors seara sa-l bata pe Eugen care-si lua linistit cina la lumina stelelor. Au inceput sa se certe cu voci groaznice, Nicky fiind foarte agresiv si cu un limbaj pe care nu-l pot reda aici. Si eu si Ruxi, colega mea am inceput sa ne agitam si sa sarim pe loc: "Pleaca de aici, lasa-l pe Eugen in pace, nu te vrem!"Aiurea, Nicky ne ignora total. Nu l-am interesat nici cand am inceput sa-i aruncam cu crantanele din alea odios mirositoare in cap. Era pus pe bataie asa ca Ruxi a trebuit sa iasa afara si sa-l fugareasca cu o umbrela.
De atunci nu mai exista nici o sansa ca noi doi sa devenim prieteni. El tot incearca sa intre in casa si sa termine ce a inceput dar eu sunt mereu la post, prevazatoare si in alerta.
Inca mi-e dor insa de Eusebiu :(

Despre mersul la ginecolog in Romania

Nu stiu cati barbati se satura uneori sa fie barbati. Am auzit in schimb multe femei spunand "nu mai vreau sa fiu femeie, e mult prea greu". Cu cat ai un trup mai mic si delicat, cu atat orice problema devine un capat de lume si-ti da viata peste cap.
E greu de inteles cum e cu mersul la ginecolog daca nu ai fost niciodata. Mai ales ca parte din mersul la ginecolog este gasirea unui medic ok. Obstetrico-ginecologia este un domeniu unde e foarte important sa dai nu numai de un medic bun, dar si intelegator si plin de grija, dar astia sunt mai rari decat tigrii sumerieni. Si daca nu e intelegator si plin de grija, atunci macar bun sa fie :))

E un subiect foarte delicat mersul la ginecolog. Mai ales in Romania.
Eu nu am avut niciodata un prieten care sa vina sa stea cu mine inainte sa intru la medic. Cuvantul ginecolog, acest Bughimen al sexului, ii tinea foarte departe. Foarte multi au atitudinea "nu stiu, nu inteleg, e treaba ta, tu ai facut sex si, desi am fost si eu pe acolo, nu cred ca e responsabilitatea mea sa fiu alaturi de tine in ceva atat de femeiesc". Din pacate, cam asta e atitudinea multora, de la parinti pana la medici. Sunt o gramada de fete tinere care se trateaza cu medicamente recomandate pe forumuri sau de alte fete si-si fac mai mult rau. Dar ori le e jena sa mearga ori nu au cum sa justifice acasa suma mare care le trebuie. Cert este ca habar nu au cat de important este sa mearga la control. Apoi cresc, dar tot nu au invatat lectia.

Pentru ca mersul la ginecolog nu numai ca este foarte neplacut dar este si foarte scump. De multe ori tratamentele sunt date aiurea ( tratamente foarte scumpe), problemele dispar pe momenta dar apar iar curand si trebuie sa revii si sa faci iar analizele care costa foarte, foarte mult. Iar testul Papanicolau, desi un test extrem de important, nu este niciodata obligatoriu. Si nici nu stii la ce foloseste, pentru ca nu prea sta nimeni sa-ti explice.
Daca risti sa nimeresti la un doctor foarte "binevoitor" ( adica "ia, mai bine iti dau tratament dupa ureche decat sa mai dai tu bani pe analizele astea scumpe ca stiu ca salariile sunt mici) e posibil sa nu ti-l mai faci niciodata. Pentru ca daca nu intrebi, nu ti se raspunde. Si uneori ti se raspunde sec, fara amanunte. Se pare ca multi ginecologi considera ca informarea nu tine de meseria lor.

Mersul la ginecolog poate sa fie una din cele mai necivilizate experiente pe care le-ai avut vreodata. Daca nu ai de unde sa dai de la 700 de mii pana la un milion de lei pe o consultatie intr-un loc unde esti privit ca un om care merita respect, te duci intr-o clinica unde, cu trimitere, poate fi si gratis. Dar acolo vei sta si vei astepta ore in sir, se va sari peste programari si te vei simti ca un animal de turma. Si cand te vei aseza pe foarte placuta masa de consultatie, te vei trezi la un moment dat ca omul care aprovizioneaza cabinetul cu apa te priveste in acel punct fix, din cadrul altei usi.
Acolo doctoritele ( pentru ca de obicei sunt doctorite) te reped si tipa la tine si nu-ti explica niciodata ce e in neregula cu tine. Acolo te pun sa bei un litru de apa in 20 de minute pentru ecografie si apoi sa astepti o ora. Apoi uita de tine in sala de asteptare. Uneori, sala de asteptare se umple de femei mult prea bine hidratate, din care unele insarcinate, si daca bati la usa si spui ca nu mai poti, iti zic minute in sir "numai un pic". Si tin sub cheie WC-ul de pe hol, Doamne-fereste sa renunti la pretioasa apa si si sa piarda banii pe ecografie.
In locurile astea inca se dau mita pachete de cafea si tigari.

Daca ai insa multe mii de lei de dat, te duci in cabinete unde esti tratat ca un om, nu ca o fiinta care merita tot dispretul pentru ca are o viata sexuala.
Date fiind toate acestea, este de inteles de ce atatea femei nu merg la ginecolog, nici macar cand au probleme. Din pacate, amana si amana pana cand este prea tarziu.

In ianuarie, 20 - 26, anul viitor, sub egida ECCA, va fi organizata Saptamana Prevenirii Cancerului Cervical in Europa.Cu prilejul acestui eveniment, Petitia Stop Cancerului Cervical va fi inaintata Comisiei Europene si Parlamantului European. Semnaturile adunate din intreaga Europa (speram sa adunam un milion de semnaturi) vor avea drept scop sensibilizarea factorilor de decizie europeni cu privire la efectele acestei boli, printre singurele forme de cancer care poate fi depistata si tratata in totalitate. Vom incerca sa obtinem sprijin legislativ in vederea facilitarii accesului ( acum ingradit de costurile mari sau lipsa de informatii) la servicii de testare (Testul Papanicolau) pentru toate femeile din Europa. Evenimentul nu implica promovarea niciunui medicament, vaccin sau a oricarui alt serviciu medical initiat de vreo firma sau corporatie de medicamente.

Spotul campaniei

Dati click AICI si semnati petitia electronica Stop Cancerului Cervical.

:)

Ascultam pe last.fm similar artists pentru "Iron & Wine" si au inceput sa cante The Format - Does your cat have a moustache? Iar eu m-am pomenit ca le raspund cu entuziasm: daaaa :))

Cine vrea sa ajute

Am oricand de unde sa dau si asta este un mare noroc. Nu e deloc doar meritul meu ca sunt sanatoasa, pot sa muncesc si sunt inconjurata de oameni care ma iubesc si ma rasfata. Asa ca o sa donez si anul asta jucarii si haine pe care nu le mai port ( daca mai am, ca le-am tot dat) celor care au nevoie de un pic mai mult noroc. De data asta o sa le dau centrului de recuperare neuro-psiho-motorie si asistenta sociala "Crinul Alb".

Fundatia Vodafone Romania si grupul fotografic Expose organizeaza pe data de 14 decembrie, incepand cu ora 10.30, o serbare la Centrul de recuperare neuro-psiho-motorie si asistenta sociala "Crinul Alb" .
Vor fi prezenti atat cei 57 de copii din centru, copii de la casa "Centrul soarelui" cat si copii din comunitate. Puteti dona haine, jucarii, carti de colorat sau orice credeti ca le va face acestor copii viata mai frumoasa.

Donatiile in obiecte se pot face in clubul Pe Baricade, situat pe str. Radu Voda 23A, pana pe data de 13 decembrie. De asemenea, cine doreste sa mearga pe 14 decembrie la centru, e binevenit. Crinul Alb este in zona Titan, pe str. Marin Pazon, in apropiere de piata Trapezului.

Fotografie de grup cu gospodine

Eu si Iulia ne dam in fiecare saptamana cate o tema pentru fotografiat. Saptamana trecuta Iulia mi-a zis darz "ai de facut -saritura in adancime-". Mie nu mi-a placut deloc cum suna asa ca toata saptamana am stat bine mersi si nu am facut nici o poza. Cu o zi inainte de termen insa m-am panicat ca nu am facut nimic. What to do what to do? Si atunci m-am gandit la omuletii de hartie care se tin de mana orice ar fi, subiect care ma tot obsedeaza de cateva zile. Cum vad o hartie ma gandesc repede ce omuleti ar iesi din ea :))
Asa ca m-am apucat sa tai omuleti intr-un miez de noapte, impreuna cu Ruxandra, colega mea de apartament.
Am descoperit ca-mi ies numai siluete de femei ciudate si chinuite. Barbati nu-mi ies in nici un chip :)). Primul sir a fost grupul gospodinelor demonice, cu pasiuni muzicale, care au sarit intr-o noapte intr-un lac si au ajuns in iad. Aici trebuie sa stea mereu unite in cor, deasupra veiozei mele si sa cante cu voci pierite, vaicarete. Ma urmaresc mereu cu privirea lor damnata ori de cate ori ma misc prin camera si intr-un mod ciudat il intimideaza chiar si pe pisic, pe care nu-l poti speria asa cu una, cu doua. Mi se pare ca le-am auzit intr-o noapte soptind "lalala"si notand pe hartie o gama in cheia sol.

Al doilea grup este grupul gospodinelor frustrate care s-au saturat sa tot care plase cu mancare - le inteleg asa bine :( - asa ca s-au dus pe o stanca, s-au luat de mana si s-au aruncat in ocean. Acum stau atarnate la geamul Ruxandrei, intr-o cadere continua. Preferata mea e a treia, cea cu dinti de castor suparat si ondulat, dar trebuie sa recunosc ca a 5-a e cea mai dusa cu pluta ( rade aiurea si face gafe chiar si cand cade de pe o stanca). Mi-aduce aminte de povestea lui Vladimir Colin, "Pruncul nazdravan" unde era o ursitoare nebuna care radea mereu "hihi, pune-i sare pe coada" :))

Acesti talentati necunoscuti cu puteri deosebite

Fiecare avem talente ascunse, nemaipomenite pe care, uneori, nici macar cei foarte apropiati nu ni le cunosc. Poate de aceea, cand stau bine sa ma gandesc, mi-e drag de oameni necunoscuti: pentru ca ii vad asa mici si neajutorati, banali in frumusetea sau uratenia lor si ma gandesc cum or fi ei in secret. Poate unii reusesc sa faca tocanita de berbec cu o singura mana, mana stanga. Poate altii pot sa tina cu limba o lingurita.
Eu de exemplu am un uimitor echilibru. Pot sa merg pe orice margine oricat de ingusta, cred ca as putea sa alerg si pe o balustrada, asta inca nu am incercat. E practic pentru ca, atunci cand merg cu metroul nu am nevoie sa ma tin de bara. Si mai am un talent minunat: am intotdeauna chibrituri acasa desi nu am cumparat vreodata asa ceva. Si chiar daca nu as avea, exista mereu betigasele de urechi, perfecte pentru aprins aragazul.
Iar unii oameni din jurul meu au un talent asa frumos sa simta mereu cand nu sunt bine, chiar daca tac chitic si uneori ma fac invizibila, si sa ma faca sa rad cu hohote de mos craciun.
Iar talentul oribilului norvegian pisic dictator este sa-mi rontaie urechile si barbia in fiecare dimineata, la ora 5. O sa intru in noul an cu lobii urechilor ferfenita :((

Nimeni nu-i vrea pe reci

Exista o categorie de lucruri numita "recii cei urati", toate acele obiecte inghetate de care fugim, pe care nu vrem sa le experimentam si sa le simtim alaturi de noi.
Nimeni nu vrea lucruri reci. Picioarele reci sunt alungate, infasurate in cuvertura si aruncate in prapastia colturoasa a cearceafului. Nasurile reci, rosii si lucioase sunt aratate cu degetul si sunt batjocorite, asa ca ele se uita in jos si merg pe langa ziduri, incercand sa para indiferente, in cautarea unui nas sau un piept cald de care sa se lipeasca si sa se incalzeasca.
Nimeni nu vrea sa tina in mana un peste rece si sticlos sau sa-si rezeme spinarea de un perete neincalzit, nimeni nu vrea sa se dea in leaganele de fier ninse si numai cand suferim foarte tare si vrem sa ne autopedesim, ne rezemam fruntea de un geam inghetat vinetiu. Nu vrem clante pe care ni se lipeste rece mana, nici friptura sleita, care se prinde de tava, nici scaune de metal pe care luceste pojghita de gheata.
Nimeni nu vrea oameni care-si tin sufletul la frigider, printre pachetele de carne si sampanie. Ca sa incalzesti un asemenea om si sa-i topesti crusta iti trebuie un milion de chibrituri, un milion de butuci si vreascuri si un milion de linguri din ceea ce ai tu mai cald si mai frumos.

Zile bune

E frumos. Asa, in general. Sunt toata numai zambet, chiar si cand scartaie usile, cand motani necunoscuti imi intra in casa si-mi fac pipi pe blugi si pe calculator si apoi se uita cu nesimtire la mine, cand ma intristez si devin serioasa, cand nu am ceea ce vreau. Si rad atat de mult incat nu ma mai pot opri si incep sa-mi plang rasul in bere, mai ales cand ascult muzica irlandeza. Sa fiu cu gura pana la urechi, fara motiv si fara sens, e rostul meu favorit. Si uneori imi vine sa scot capul pe balcon si sa tip la toata lumea cat de bine e totul chiar cand nu e bine, dar nu am balcon si eu nu tip decat foarte rar.
Asta e un post in care nu spun nimic. Sunt doar foarte, foarte recunoscatoare ca mi-e bine!