De bine

Ce sfaturi dau si eu...
"R: ma doare un ochi!
Eu: uita-te in alta parte!"
Simplu, nu?

Vacanta de o saptamana. Nici nu-mi trecea prin cap ca o sa am parte de atata lux! Nimic nu o sa fac, nimic! ( cand zic ca nu fac nimic, fac o gramada, functionez invers). N-am planuri, n-am idei, doar chef sa stau p-afara, cu starea mea de bine cu tot. Nici macar internet nu vreau sa servesc. Sau miel, pentru ca sunt o pagana. Paganii nu servesc copii.
Asa ca ne vedem mai tarziu. Sarbatori de Pasti fericite si sa va fie bine!

In somn

Nu stiu cum e posibil, dar nu mai stiu sa dorm. Ma trezesc dimineata cu gatul intepenit, mainile rasucite, dureri de spate. Parca as face tumbe in timp ce dorm. Nu am probleme cu insomniile, doar ca dorm la fel de inconfortabil ca pe o bancheta din tren. Poate asta e pretul pe care il platesc pentru visele atat de frumoase din ultima vreme. Azi noapte am visat pasari-paradis. Un fel de colibri mai mari, colorate intr-un mod minunat, culori pe care nu am cum sa le descriu, si atat de bune incat nu faceau zgomot cand dadeau din aripi, ca sa nu ma deranjeze.
M-ar frustra foarte tare sa fac partea din categoria oamenilor care nu-si amintesc ce viseaza. Nu atat pentru povesti, cat pentru culorile care nu exista in lumea in care ma trezesc. Technicolorul din inconstientul meu face o treaba foarte buna.

Decoratoare de oboseala interioara

Sunt nescriitoare zilele astea. In schimb vreau sa fac o animatie scurta-scurta si m-am apucat de munca. Si asta nu e munca de scriitor, e munca de om activ si pragmatic, care rezolva lucruri, deseneaza storyboarde, sta mult pe ganduri si pune la punct idei. Si dupa ce ca tot freamatul asta creativ ( si primavara) ma seaca de energie, vine noaptea si il visez pe Jack London, imbracat in blanuri, care imi zice ca statul degeaba nu e productiv. Si ma trezesc ca si cum as fi dormit intr-o priza. Ma obosesc singura. Vreau vacanta, dar pana in iulie mai e!

Aerial photography

LINK

Ce inseamna sa ai dispozitie clasica

Inseamna sa cumperi o cutie cu 100 de bucati de creta si sa-ti doresti iar sa-ti cumperi o tabla, sa recitesti "Doamna Bovary", sa cumperi jambiere ( la salariu cumpar si mingea aia de fotbal), sa iei decizia sa arunci totusi periuta de dinti ramasa langa periuta ta, (s)perioasa pentru ca acum e inutila, sa-ti aduci aminte cum se da cu aspiratorul, sa regreti pentru ca ploua prea tare pentru a face o plimbare pana la ai tai ( si sa vezi iar lampioanele rosii de la restaurantul chinezesc aprinse, printre frunzele ude par facute din tafta), sa te imbraci foarte colorat, aiurea, si sa iesi totusi pe strada asa, sa te respecti si sa mananci in oras la fiecare pranz si sa-ti dai ultimele economii pe un iepure. Imi lipseste niste muzica noua, in rest totul merge perfect. Perfectul e cam plictisitor.

Fairy tales - Didier Massard

Link

via ffffound

Pont

Eu cand sunt deprimata imi cumpar un ninja.

Post pentru mine

Mi-am dat seama ca au inceput sa mi se indeplineasca dorintele de acum 3 ani. Asta e bine. Dar asta ma si ingrozeste un pic. Un pic mai mult. Adica trebuie sa astept inca 3 ani pentru dorintele de anul asta? Asta e prea mult. De unde vine delay-ul asta? A ramas vreun sofer prea mult timp la capat, citindu-si ziarul? Pe cine sa dau vina?
Oricum, cea mai inteleapta atitudine este sa stau cuminte si sa astept sa-mi vina si mie randul :) Eu nu stiu sa stau cuminte si sa astept, trebuie sa ma agit, sa caut si sa urzesc, am impresia ca totul depinde de mine. Cumva o sa invat sa fiu cuminte. Sa invat sa mai capat si lucruri de-a gata.
Post fara comentarii

Cine, eu?

Imi plac foarte mult oamenii care nu ma iubesc pentru ca scriu, am idei, fac poze etc, toate lucrurile pe care le tin la vedere. Care ma iubesc pentru diferite alte motive marunte, pe care eu de obicei nu le bag in seama la mine. Care au ochi pentru mine cand nici macar eu nu am ochi pentru mine. Care ma iubesc pentru ca o data la 10 ani am obiceiul sa fac o minunata prajitura cu capsune, care se strica dupa doar o ora. Sau pentru ca imprumut pixuri cu cea mai mare placere chiar daca raman apoi fara nimic de scris. Am impresia ca stiu sa fac atat de putine lucruri si ca stiu atat de putine lucruri despre mine. Mi-ar placea sa stiu de exemplu daca sforai, fara sa fiu nevoita sa ma inregistrez singura. Toata lumea langa care am dormit, din tagma sforaitorilor fiind, a avut insa urechi doar pentru propriul sforait si nu a stiut sa-mi zica daca sunt de-a lor sau nu.

Povestea celui de-al doilea ceainic

O terasa de langa piata florareselor acvatice este cel mai bun loc sa-ti bei ceaiul intr-o dimineata insorita de duminica. Apoi ma voi duce sa vizitez Muzeul Antipa ca sa ma uit la gorile si rinoceri.
In spatele licaririlor de ceai auriu atunci cand este turnat din ceainic in cana de un verde brumat, stralucesc apele verzi sau trandafirii din acvariile unde floraresele isi vand florile. Vezi cateodata o mana castanie lipind margarete si frezii pe sticla acvariului, reclama pentru trecatori.
Petalele florilor se desprind si se ridica in sus, la oglinda apei, de unde sunt apoi culese de ingrijitori cu plase pentru fluturi. Cate un nufar gigant, var cu familia baobabilor, isi smulge cate o fasie si le-o da drept batic florareselor. Acestea se grabesc sa si-l faca tulpan, in timp ce se impiedica in alge. Jumatate din algele care se unduiesc prin apa sunt suvite din parul lor lung cazute in timpul pieptanatului, din cauza excesului de albastru de metilen cu care este ingrijita apa din acvarii.
Prelatele de la tarabe, in dungi verzi si albe, flutura in fata instalatiilor cu oxigen. Cand le este racoare, unele florarese de infasoara in aceste prelate, ca in niste steaguri si ingheata asa, in cuburi de gheata colorate. Iarna, cand e vijelie, sute de manusi fara degete sunt smulse de vant din mainile florareselor si aruncate prin balcoanele blocurilor. Locatarii lor care-si beau atunci ceaiul fierbinte la micul dejun, pot admira pe geam aburit depunerea acestor manusi pe dulapuri, franghii sau balustrade.

La 5A e bine

Stam toti trei intr-o casa oribila dupa toate standardele europene si foarte multi oameni nu inteleg de ce stam acolo. Pot sa-i numere defectele pe degetele de la maini, picioare si dinti. Cred ca raspunsul este: pentru ca e o casa buna (mi se pare ca e o "ea"). Poate de aceea si spargem atatea farfurii si pahare, cum simte casa ca avem un pic ghinion, actioneaza asa cum stie si ea din stramosi. E o casa superstitioasa.
E imposibil sa vii in casa asta si sa-ti tina supararea prea mult. Este imposibil sa te desparti de cineva acolo, trebuie sa mergi cativa kilometri ca sa reusesti sa faci asta. Este imposibil sa nu razi macar doua ore in fiecare zi, cu gura pana la urechi, fie in hol, fie in bucatarie. Descoperi in fiecare zi cate ceva nou printr-un colt, in boxa este plin de praf, paianjeni si minunatii. Am descoperit tocmai cand aveam nevoie si nici macar nu ma gandeam sa caut, o plasa mare cu casete audio. Iar proprietarul, domnul M. este ca un personaj dintr-un film cu oameni buni. Ne da sticle de vin, bani de perdele, se duce in locul nostru sa plateasca facturile si se bucura cand ii facem cadou de Craciun costum de Mos Craciun. Si mi se pare ca din cauza lui platim mult mai putin la curent :) Avem o godzilla cu doua capete in bucatarie, care ne fereste de hoti, un bazin cu cabine de schimbat pentru vrabii in curte si o mierla in gardul din fata casei, aproape imblanzita, care canta cu inflacarare in fiecare noapte.

Al XXXI lea pisoi

Nu inteleg de unde tot se ivesc motanii care-si fac un rost pe langa casa mea. Ploua mai ales cu motani negri. Ieri dimineata am gasit un motan-imparat negru, tolanit pe pervazul ferestrei, in bucatarie. Un ochi ii radea si un ochi ii plangea drept in tigaia noastra cu ulei. Si cum eu, cand vad un pisoi negru, tresar si cred ca e Eusebiu, intors de pe alte taramuri, raman foarte dezamagita vazand ca nu, din pacate este doar un alt un motan obisnuit. Eu cand ma indragostesc, ma indragostesc nu gluma.
Of, Eusebiu, unde esti si cui m-ai lasat? :(

Astazi e o zi urata in Tahiti

Acesta este un strigat de disperare si suparare, aruncat in acest univers virtual in care gravitam cu totii, ca intr-o mancarica de ciuperci.
Astazi
Azi s-a intamplat ceva si mi-a venit sa intru in pamant de rusine si m-am simtit ca in liceu. Sunt ingrozitor de ciufulita pentru ca mi-am smuls niste par de nervi. Mi-e rau.
Miroase peste tot a lac de parchet si zugraveala. Stau numai in fata biroului pentru ca daca ma aventurez pe hol, ma umplu de praf in 2 secunde. Mi-e rau.
Colega mea mi-a adus lacramioare si prajituri arabesti care-s foarte bune, dar si foarte dulci si acum mi-e rau :(.
Vroiam sa ma odihnesc si sa stau degeaba dar am iar mult de munca (si ce munca!). Nu mai am cand sa fiu superficiala si sa ma duc la cumparaturi ca sa-mi cumpar haine ( simt nevoia sa ma imbrac in alb si negru, ca un sah) pentru petrecerile la care nu am chef sa ma duc. Va rog frumos, ce meserie credeti ca mi s-ar potrivi?As vrea sa ma reorientez.
Cumva, azi, toate lucrurile bune s-au transformat in ceva rau. Parca am imbracat ziua pe dos.
Ideea e ca daca nu s-ar fi intamplat lucrul ala care m-a facut sa ma simt foarte, foarte penibil nu ar fi fost totusi o zi rea.
Of!
Scriu acest post din pamant, sunt inca rosie de rusine :-s.

Film

Den brysomme mannen (The bothersome man)

Trailer

Mobila Ikea este foarte importanta intr-o casa, purgatoriul e un iad cu masca de rai, oamenii sanatosi la cap isi doresc lumea perfecta si pozitiva din reclame, normalitatea ne face fericiti, vrem sa ne luam fericirea doar din lucruri si oameni, fara copii si joaca, am visat un elan -taci, nu-mi povesti, nu vreau sa te aud vorbind asa, aria lui Solveig din Peer Gynt, simtim cand ciocolata calda nu mai are gust dar ne obisnuim cu asta.
Filmat in Islanda si Norvegia.

Un aprilie, doi aprilie - recapitulare

Zilele astea sunt total neinteresanta, ocupata la serviciu si preocupata acasa de construirea unor maimute cu brate extrem de scurte. Nu prea imi vine sa scriu, dar voi puteti sa recititi ce am scris eu in alte luni de aprilie daca nu aveti ce face.
Chiar m-am gandit zilele astea la un bilant al lunilor aprilie din viata mea. De cativa ani incoace au fost mereu niste aprilii rai si aprigi, cu probleme de toate rasele si toate speciile. Anul asta insa am un aprilie linistit, parca mi-a picat un liliac in cap. Imi vad de ale mele si am o pofta teribila sa ma joc.
Cred ca o sa fac maimutele din niste rulmenti.

Clinica mea particulara

Eu nu ma duc la mare ca sa fac baie, sa joc volei, sa ma imbat, sa agat, sa fac poze la apus, sa prind rasaritul de soare. Eu ma duc la mare ca sa stau. Si-mi place cand e mai frig pe plaja si bate vantul tare, pentru ca pot sa stau pe nisip imbracata in pulover si blugi, dar cu picioarele goale si apoi am obrajii reci si parul cret-cret si incurcat, ca un conglomerat de virgule si carcei de vita de vie. La mare ma simt cel mai bine in propria piele.
Anul trecut, cand sanatatea mea atarna sa cada, ca un calendar bisericesc lipit prost cu scotch deasupra unei mese de bucatarie, m-am dus la mare si m-am facut bine.
Anul asta ma duc sa scap de maruntele episoade de depresie cauzate de curentul facut de niste usi intredeschise. Briza marii o sa le tranteasca si o sa se inchida bine in clanta.
Cand o sa fac o vizita Marii Nordului o sa renasc de-a binelea :)
Maine ma duc la mare.

Ghimbirul ma zapaceste de cap

Japonezii cred ca ghimbirul provoaca uitarea. Dar eu tare mi-as dori o gradina plina de ghimbir, menta si rozmarin. Si pentru ca toti liderii motivationali zic ca trebuie sa-ti vizualizezi dorintele ca sa ti le implinesti, tot vizualizez de dis-de-dimineata gradini cu ghimbir. Si acum am lacune in memorie si nu mai tin minte nimic din ce-mi pusesem in gand sa fac azi. Trebuia sa scriu un post despre ceva, despre cum numele oricarei burtzi ar trebui sa fie Casandra. Dar nu mai stiu ce si cum.

Si din memoria mea aiuritaa total acum de ghimbirul din mintea mea, mai iese la iveala cu greu amintirea unei cautari pe google, cautare care m-a bulversat total. Era vorba de o cautare dramatica, a unui om care-si pierduse omusorul din gat ("nu mai am omusorul din gat" suna mai exact strigatul disperat). Sincer, mi se pare de neimaginat sa te trezesti intr-o dimineata si sa vezi ca in gat nu mai acest omusor, mai ales cand nu stii exact ce face el pentru tine si cu prezenta caruia te-ai obisnuit atat de tare. Si ma enerveaza ca m-am interesat la un moment dat ce e cu partea asta anatomico-enigmatica dar acum evident nu-mi mai amintesc nimic :(
Prin urmare doua posturi nu vor fi scrise niciodata pentru ca le-am uitat. Iar eu cand uit ceva, uit bine, de obicei pentru totdeauna. Am o uitare buna.

O etajera de baie, fara aparat de ras

Exista o categorie de femei care prefera barbatii proaspat rasi, mirosind a aftershave, cu obraji moi si urse mari si mici de taieturi. Eu nu fac parte din categoria asta.
Barbatul neras, asa tepos si paduros cum e, te face sa-ti treci degetele prin barba si sa-l mangai cu toata blandetea care exista in tine. Incetul cu incetul, mangaiatul obrajilor lui devine o obisnuinta in timp.
Barba barbatului neras miroase mai frumos ca aftershaveul, miroase a el si a gelul tau de dus, miroase a amandoi. Unul din cele mai frumoase lucruri din lume este sa saruti un barbat cu barba uda dupa dush.
Barba barbatului neras nu este atat de aspra precum s-ar crede. Exista un anumit interval de timp cand barba este blanda si moale si supusa.
Barbatii obisnuiti sa se nerada invata din nevoie si capata deprinderi minunate: stiu sa manance frumos, fara sa se insemne cu mancare.
Barba barbatului neras face nota discordanta cu cearceafurile tale feminine si colorate; cand doarme si-si misca in somn capul, asternuturile tale isi pierd tot aerul copilaros.
Barbatii nerasi par ca au mai mult timp. Chiar si martea dimineata. Au mereu un aer de zi libera, in care te trezesti tarziu cu el si lenevesti in pat.
Barbatii nerasi au un tic deosebit: obisnuiesc sa vorbeasca si sa-si scarpine barbia, cu un aer ganditor. Fosnetul degetelor trecute prin parul scurt este un sunet care te face sa zambesti si sa creezi repede o amintire auditiva, care va aparea apoi ori de cate ori vei vedea gestul asta facut. Este un gest pe care il aveau si bunicul si tatal tau si toti barbatii dragi din viata ta.
Barbatul neras are un aer neglijent care te face sa vrei sa-l ocrotesti.
Barbatul neras are un aer salbatic, nordic, care te face sa te inrosesti si sa zambesti incurcata, amintindu-ti de ceva anume.
Si mai e frumos atunci cand barbatul isi freaca obrajii nerasi si decide:"mda, trebuie sa ma rad". Si-l vezi cum vorbeste cu regret.
Nu este de mirare ca un grup de cercetatori americani a concluzionat stiintific ca barbatii care obisnuiesc sa se nerada se uita mai greu decat cei care obisnuiesc sa se rada.

Cateva palate mici

Mie imi plac magazinele mici, de cartier, la fel de incapatoare ca niste lifturi. De fapt ar putea sa faca un magazin in fiecare lift. Sa se vanda paine, chibrituri sau zahar, genul de lucruri fara de care ramai mereu.
Pentru ca sunt atat de mici, magazinele astea te forteaza sa te apropii de oameni. De unii te apropii chiar mai tare, fizic, decat te lasa unii oameni dragi.
Si-mi mai plac cutiutele astea pentru ca miros atat de interesant. De la mirosul-mumie de aprozar comunist, din coji de cartof, praf si mere romanesti, pana la bizara combinatie de miros de levantica, piele de lup si par de varcolac, dintr-un magazinas din zona universatatii.
Unele magazine sunt intunecate si misterioase, cu lumina aurie, ca de miere intrand pe ferestre si atmosfera de pravalie din Cairo. Altele sunt atat de albe si vesele, ca pare mereu ca in afara lor e soare. In altele vrei o canapea, pentru ca te podideste imediat somnul, cum intri in ele.
Spatiile parasite, unde au fost odata magazine de cartier, mi se par foarte triste si deprimante. Ca niste cutii in care au murit greieri ( japonezii sunt indragostiti de cantecele greierilor. in trecut ii prindeau si-i tineau in cutii. uneori uitau sa le dea de mancare asa ca greierii ajungeau sa-si manance picioarele de foame. si cutiuta muzicala, cantatoare de simfonii greieresti, se stingea.)

Am in bradul cu neornamente de craciun un ceas de mana barbatesc. Face "tic-tac" atat de tare incat il aud noaptea, chiar daca imi pun o perna peste cap. Nu-l opresc pentru ca de obicei nu ma intervin in viata nimanui, fie el om sau lucru, daca el nu-mi cere.
Nu vi se pare foarte ciudata expresia "i-a sunat ceasul"? Alarma de la ceas suna cand vrei sa te trezesti sau sa-ti iei doctoria sau ca sa-ti aminteasca de ceva. Nu pot sa sufar alarmele sau gongul pendulei. De obicei nu folosesc nicio sonerie. Cand M. isi punea ceasul sa sune strident, dimineata, eu saream mereu prima din somn cu inima in gat, cu senzatia ca mor de spaima. Probabil am fobie de alarme. Poate pentru ca pana acum, vestile cele mai rele au aparut intotdeauna dupa ce un telefon a sunat tare si rau, in linistea unei duminici adormite.

E primavara si ma simt cumva

In general mi-e bine. Mi-e bine cand mi-e dor, cand imi lipsesc multe, cand ceaiul e prea fierbinte, cand nu e acolo cine ar trebui sa fie, cand nici nu mai stiu cine ar trebui sa fie langa mine, cand pierd si nu-mi pasa ca am pierdut ceva, pe cineva, orice, cand filmul e prost, cand vad ceva prea frumos si mi se taie respiratia, cand imi tremura mainile de oboseala, cand rad cu toata pofta, cand prietena mea cea mai buna nu are timp sa ne bem ceaiul dimineata, cand am prea multe ganduri in cap si nu reusesc sa le apuc si sa le extrag, cand nu mai pot dupa oamenii pe care-i cunosc, cand ma gandesc la moarte, cand sparg lucruri, cand ma gandesc la bani, cand citesc carti putin cate putin, ca sa nu se termine, cand mananc marul asta verde, cand mi se termina energia dar ma incarc imediat la loc, cand am chef de dragoste dar cumva sunt si saturata de ea, cand vreau dar totusi nu stiu ce vreau, stiu doar ca vreau cu toata puterea tot ce se poate, cand ma invadeaza toate amintirile si nu stiu cum sa le opresc, cand scriu povesti despre insule, cand decupez ziare, cand imi amintesc de discutiile cu el si de caldura lui, cand mi-e drag de alt el, cand vorbesc frumos cu absolut toata lumea, si-mi vine sa stau dar totusi sa fug, sa respir adanc si apoi sa-mi tin respiratia, cand fac tot ce-mi trece prin cap, beau mult vin sau bere si imi lipsesc multe si totusi am de toate si sunt atat de fericita si deprimata in acelasi timp, mi se pare ca nu am frane, ma simt ca si cum nu as fi.

Eu sunt obisnuita cu senzatii din astea, dar cand mama mi-a zis: "Nu stiu, ma simt bizar, ma simt ca si cum nu as fi eu", m-am speriat si am trimis-o la doctor. Numai tinerilor le sunt permise astfel de bizarerii?
Am ametit. Primavara este un anotimp din alta lume, care mananca oameni. Ma simt devorata.

My First Crush

Primul baiat de care mi-a placut se numea Alexandru. Eram foarte mica, cred ca nu eram nici macar in clasa 1. Eram in tabara la munte, cu verisoarele mele. El avea parul cret, pistrui si era foarte obraznic. Si-mi mai amintesc ca avea ochi aurii-verzi, dar de asta nu sunt sigura. Era mult mai mare decat mine, clasa a 4-a sau asa ceva. Dormea intr-un pat supraetajat, sus, si odata a cazut si era sa-si rupa mana. In fiecare zi facea ce facea si se vorbea numai de el.Se tot certa cu o fata mult mai mare decat el, Carmen. Carmen semana destul de mult cu Betty Boop. Cred ca lui Alexandru ii placea mult Carmen.
Intr-o zi mi-am cumparat un inel de tinichea, cu piatra roz. Primul meu inel. Eram atat de incantata de el, il tot admiram si priveam soarele prin piatra lui de sticla. Evident, l-am pierdut dupa vreo ora. Am inceput sa plang si Alexandru a venit sa ma ajute sa-l gasesc. Picase undeva pe jos, prin iarba. La un moment dat a inceput sa urle: "l-am gasiiit". A fugit spre mine, cu pumnii inchisi si cand eu am venit repede sa ma uit, in culmea fericirii, a deschis pumnii si am vazut ca ascundea de fapt doar cateva fire de iarba. Mi-a mai jucat apoi farsa asta inca de vreo cateva ori pana cand a venit Carmen si i-a tras una peste cap. Cred ca si lui Carmen ii placea mult Alexandru.
Acum pot sa spun ca faza cu inelul si cu iarba s-a repetat de mai multe ori, de-a lungul anilor, cu unii baieti de care am fost indragostita. Nu este nimic iesit din comun. Probabil a fost unul din "pattern-urile" mele.

Scurtatura

Desire paths

Desire Path: A term in landscape architecture used to describe a path that isn't designed but rather is worn casually away by people finding the shortest distance between two points.

Desire path suna mult mai bine decat scurtatura. Scurtatura imi da impresia doar de comoditate, lene, graba, totul in interes personal. Desire path te duce cu gandul la legaturile dintre dorintele oamenilor si cum niste necunoscuti construiesc ceva impreuna. Pornesti de la o dorinta care nu te priveste decat pe tine si ajungi la altceva.
Cum se construieste o scurtatura?
Cineva o ia pe pamant sau prin iarba pentru ca se grabeste si astfel scurteaza drumul.
Cineva trebuie sa fie indraznet ca sa-si creeze singur o cale. El e arhitectul intamplator si amator care hotaraste care este de fapt drumul ce mai bun si face mental calculele necesare. Nu se stie ce busola interioara ii spune sa o ia pe acolo si nu un metru mai incolo.
Nu este de ajuns o singura persoana pentru a se batatori noua cale. Mai trebuie un indraznet si inca unul si inca unul. Si cumva, desi nu vad urmele celui dinainte, merg exact pe unde trebuie. Apoi apar cei ce contureaza scurtatura si o adancesc pentru ca au acum ce urma.
Apoi apar si cei ce inainte foloseau asfaltul dar nu aveau curaj sa inceapa ei constructia noului drum.
Apoi apar cei care o iau pe acolo, pentru ca daca exista trebuie folosit.
Si, evident, mai trebuie luati in consideratie si cei ce folosesc drumul oficial de asfalt in continuare, pentru ca nu este frumos sa calci pe iarba. Ei participa la constructia drumului prin neparticipare si sunt la fel de importanti ca toti ceilalti.
In 28 ani am reusit sa creez doar o scurta poteca in parcul Floreasca cand eram mult mai mica si mai curajoasa. In rest mai degraba am mers pe adanciturile altora.

Sunt foarte putine scurtaturi pe care le vezi evoluand in asfalt. Daca in alte parti evolutia asta este considera perfect normala, la inceput fiind drumul ales de cetatean, si apoi cel ales de arhitect, la noi, de obicei se replanteaza iarba unde a fost tocita sau apar tablite care scriu negru despre amenzile pe care le vor primi cei ce mai indraznesc sa foloseasca scurtatura. Uneori, oficialitatile santajeaza si planteaza flori. Cine ar avea inima sa-si mai faca poteca prin flori?

Cel mai mult imi plac oamenii care traverseaza si astfel construiesc zebre. Sau se dau jos din masini si fac statii de autobuz noi. Ca astea sunt scurtaturi invizibile. Chiar daca uneori primariei ii trebuie cativa ani buni ca sa tina cont de dorinta oamenilor. Si o sa-mi placa si mai mult cei care o sa construiasca leoparzi sau scoarte de mesteceni sau orice altceva din trecerile de pietoni. Voi nu v-ati plictisit de zebre?

*ps:Am uitat ca de fapt am mai facut o scurtatura in anii astia, chiar daca e doar virtuala: follow this yellow link.

Alt post doar pentru mine

Azi am aflat ca pot sa intru pe sub usa. Serios! Cred ca ma transform in femeia elastica. Hei, Mr. Incredible! :)

Perioada mea neagra s-a facut turcoaz. Perioada de suparare a iesit pe geamul de la bucatarie. Perioada de suparare nu avea coeficient de inteligenta ca sa stie cum sa supravietuiasca.

Ii mai tineti minte pe pisoii Eugen si Eusebiu? Dupa ce a disparut Eusebiu, a disparut si Eugen. L-am revazut luni, foarte slab si schiop de un picior si mai ales foarte speriat. Nu stiu prin ce a trecut. Mi s-a strans inima sa-l vad asa. Sa speram ca-l facem umflat la loc.

Daca ar exista, mi-as cumpara lentile de contact de tip caleidoscop. Ar trebui sa merg cu mai multa atentie si lumea s-ar intoarce si s-ar rasuci in toate partile si in toate culorile. As trai intr-o tumba continua.

Exista unii oameni care-ti dau aceeasi senzatie pe care ti-o da bautul unui pahar de apa rece cand ti-e sete. Nu m-as mai opri niciodata din vorbit cu ei!

Vreau, dar vreau-vreau sa ma duc la delfinariu. Nici macar nu trebuie sa fie delfini pe acolo.

Strang ziare din care vreau sa fac zebre.

Asta este post fara comentarii pentru ca l-am scris mai ales pentru mine. Stiu eu ce stiu :)