Pernele

Pernele sunt foarte importante pentru copii (mai ales puiutii de perna). Nu ai niciodata puiuti de perna indeajuns de multi. Sa-ti vezi patul plin, dand pe dinafara, ca o cupa mare, inspumata de puf e una din simplele placeri ale vietii, care la fete nu prea se pierde vreodata. Nu stiu ce e cu legatura asta speciala intre fete si perne.
Doi puiuti preferati aveam cand eram mica: un cap de urs crem, mostenit de la fratele meu, cu fata crosetata si un nas negru, parca presarat cu mac, si o pernuta mica, patratoasa, care avea mereu o fata de perna pe care era brodat un urs galbiu, pe o pajiste cu o singura floare, ca pe planeta Micului Print. Era de fapt un ursulet care nici acum nu s-a maturizat inca. Si sunt convinsa ca e la fel de vioi acolo unde se afla acum, in vreun sac plin de carpe vechi.
Eu dormeam pe puiuti de perne dar cat de tare imi doream pernele de oameni mari. Le vedeam gigantice, mari si bune, ca niste ursi panda care si-au pierdut negrul prin bambusi. Pernele astea imi inghiteau capul cu totul si ma adormeau imediat. Tatal meu a avut si are in continuare cea mai imensa si ciudata perna, pe care doar uriasii cred ca o mai folosesc. Este ca un fel de bolovan: mare, pieptoasa si grea, daca lovesti pe cineva in cap cu ea poti sa fii sigur ca-l zdruncini bine. Evident, asta daca reusesti sa ridici pernoiul. Tata nu poate sa doarma pe perne slabe si moi. Oricat i s-ar explica ca nu e sanatos, tot piatra ramane perna lui preferata. Pe ea am dormit zilele trecute iar a doua zi am crezut ca stanca alba mi-a frant gatul.
Cum or putea uriasii sa-si puna capul pe asemenea munti?