Norocul la nefericire e exact ca uleiul de peste

Ca tot ma intreba cineva cum e cu norocul la nefericire.
Da, am noroc si la nefericire. Daca as putea sa va arat ce frumoase pot sa fie nefericirile mele! Si cat plang cand vin in sir si cat plang cand vad ca nu ma invat minte si repet greselile! Si cat de repede am ajuns sa-mi revin spre propria mea mirare! Poate pentru ca sunt un om rabdator, care plange mult si des si-si descarca norii si a ajuns sa vada cate un lucru bun in fiecare liniuta neagra.
Suna teoretic, dar am gasit cate o trebuinta in fiecare om marunt care nu s-a purtat omeneste cu mine, in fiecare intamplare rea, nenorocire mare, dorinta neimplinita. De multe ori am invatat acelasi lucru din nou si din nou, dar poate asa e mai bine, ce sa fac daca unele lucruri ( chiar daca de bun simt) se lipesc asa de greu de mine?
Eu nu cred in fericire continua si nici nu cred ca sunt cel mai special om din lume, care nu merita lucrurile rele care i se intampla uneori. Mai ales ca nu am patit pana acum nicio tragedie si pentru asta trebuie sa fiu foarte foarte recunoscatoare. Si dupa ce furia, dezamagirea, supararea, socul imi trec, reusesc sa ma detasez si sa apreciez frumusetea unei povesti cu final nefericit prin care tocmai am trecut. Si ce daca mi s-a intamplat mie? Si ce daca am plans si am suferit si am ramas cu un gust amar? Doar n-o sa mananc toata viata cirese glasate doar pentru ca au gust dulce si bun. E adevarat tot bla-blaul ala conform caruia relele te ajuta sa-ti cladesti caracterul, sa te cunosti mai bine etc. E adevarat si nimic mai mult. Atata filozofam, in loc sa le traim pur si simplu si sa vedem unde ajungem.
Pentru mine lungi perioade de depresie si nefericire au ramas in mintea mea ca niste zile pe care acum mi-e usor sa mi le amintesc. Si sunt scaldate in lumina, nu in intuneric si smoala. Bineinteles ca nu as vrea sa le retraiesc, dar daca tot am trecut prin ele de ce sa nu fiu sincera si sa nu le tin la iveala, ca pe niste lucruri urate si dragi.
Dar, cum spuneam, ca sa nu te mai sperii de nefericire trebuie sa ai multa rabdare si sa nu te iei in serios. Altfel esti doar un ofticos care pleaca acasa ori de cate ori copiii ii dau cu o minge in cap in timpul jocului.