Am crescut in casa bunicilor, printre ramuri de asparagus, rhododendroni si filodendroni. Zilele astea am aflat ca asparagusul se mai numeste si umbra iepurelui si ca fructele mici pe care le face sunt otravitoare. Desi pe atunci aveam un papagal care rontaia nonstop din el, n-a patit nimic, ba a mai si trait mai multi ani fata de cat traieste in mod obisnuit un perus. Pentru mine sa ai grija de o planta inseamna sa o tii la umbra, daca asta are ea chef, sau la soare daca asa e felul ei, sa o uzi zilnic, sa nu-i pui muzica urlatoare decat foarte rar si sa nu-i arunci priviri rautacioase ( desi sunt o gramada de plante care cresc bine-mersi si sunt fericite desi proprietarii lor le urasc sau, si mai rau, le trateaza cu indiferenta; dar probabil plantele astea sunt ca oamenii care sunt fericiti doar daca viata ii trateaza nedrept)
Acum vreau sa-mi iau niste plante si studiez de zor ce fel de plante s-ar potrivi acasa la mine, plante dupa chipul si asemanarea mea, carora sa le placa la caldura, la lumina, care sa creasca frumoase si mari chiar daca le pun mai multa apa decat ar trebui si sa aiba mereu o vorba buna. o gluma sau un proverb zen pentru mine atunci cand ma vad incruntata si lipsita de chef.
Mie mi-ar placea sa cresc si un stejar, dar sunt prea mica pentru el.
No comments:
Post a Comment