Sunday, May 06, 2007

Cand eram mica ma plimbam cu picioarele goale pe pamant


Cineva a cautat pe internet porumbei bujori. Nu stiu daca e o specie de porumbei sau o specie de bujori. Sau pur si simplu un hibrid care scutura pene si petale atunci cand zboara din tulpina. Dar imi aminteste de o plimbare printr-o gradina de bujori giganti, prin care insectele erau cai in galop si ridicau polenul in aer. Erau bujori roz, albi si visinii si miroseau a frunze muiate in dulceata si a paturi calde in ploaie, a soare si pietre, a plosnite verzi si fluturi de varza. Aveam picioarele goale pe pamantul in care miscau gandaci de toate formele si culorile si era si pamant uscat si pamant ud si pamant cu bucati de lemne si fructe putrezite. Picioarele mele se ranesc foarte usor, chiar si unele sosete ma bat, dar din cauza pamantului nu am facut niciodata nici macar o zgarietura.
M-am saturat sa ma trezesc dimineata si sa pun picioarele pe expresia falsa, injectata cu botux, a parchetului laminat. Sa deschid ochii si sa vad o priza si o planta care, m-a asigurat vanzatoarea, nu trebuie sa stea neaparat la lumina si poate sa fie udata oricat de rar.
Imi pare atat de rau ca folosim cuvantul "taran" doar pe ton de jignire. Pentru ca eu sunt asa de taranca uneori si am nevoie de pamant.

5 comments:

Raluca said...

O, cate amintiri ai trezit... multumesc. Ce mult a trecut de cand mergeam desculta pe pamant. Imi amintesc ca imi placea sa ajut la udat rosiile si ardeii in gradina si, pentru ca eram mica si galeata grea, varsam cam jumatate din apa pe picioare. Si ce-mi mai placea cum se combina pamantul uscat si fierbinte cu apa rece... Era ca un balsam. Iar prin iarba, si mai si.

Irene said...

eu faceam baie in butoi. in butoi era plin de muschi jilav si moale, pe care alunecai daca nu erai atent. si dimineata era plin de brotacei.

gigix said...

in butoiiiii, da in butoi, in butoiul de varza. saream de pe hambarul construit intre doi duzi direct in butoi. si pompa de apa ('o sa raciti!') si paiele furate de la CAP indesate in saci asesati comozi in dudul pletos din fundul curtii. si baile "la canal" ('o sa muriti!') si vanatul de mormoloci in cismeaua antica a satului. oh da!:)

celălalt said...

Cand orasul o sa-ti dea voie, sa te plimbi prin iarba si prin ploaie...desculta, desigur.

bflifestyle said...

Superb, o experienta unica traita de mine.... Eram cu multi ani un urma, undeva pe sub poalele Fagarasilor, pe valea Avrigului. De mic copil mi-a placut sa umblu prin paduri descult, sa ascult natura cum creste, cum respira. Tin minte ca a fost o vara foarte ploioasa. Plouase mult. Raul Mare al Avrigului se umflase. Padurea mustea de apa si de vegetatie proaspata. In aerul umed pluteau miasme de funze putrede. Cei care au umblat, stiu ca padurile de sub munte sunt strabatute ca un paienjenis, de drumuri forestiere, taiate de tractoarele care trag busteni la vale. Bustenii lasa brazde adanci in lutul galben, rotile TAF-urilor asisderea. Va imaginati sleauri umplute cu apa si rascolite de fiecare data, incat au devenit mocirle adanci de aproape o jumatate de metru. Pamantul, la fel. Rascolit, brazdat in fel si chip, moale de te afundai pana la genunchi. Dar sa revin. Coboram drumul de-alungul raului, dupa o zi petrecuta in munte. Lucram la un studiu despre urs. Cum coboram la vale, dupa un colt al drumului, ma intalnesc cu seful de ocol silvic, prieten foarte bun, care imi zice. L, ai auzit puiul de caprioara care plangea pe coasta, la un km de aici ? Nu, i-am raspuns ! Du-te tu pana acolo si vezi ce e cu el, poate e parasit, si e pacat. Se lasa noaptea, da peste el un lup, si il omoara. Zis si facut. Am luat-o la deal, direct prin padure. Padurea schwaitzer, cum v-am povestit deja. Nu am stat pe ganduri, si m-am descaltat. Imi place sa merg descult, si nu pierd nici o ocazie, cu atat mai mult cu cat acum servea un scop nobil :). Am inceput sa inaintez prin noroi. Namolul imi urcase pana la genunchi, si peste. Picioarele se afundau in pamantul reavan, clisa. Era vara si cald. Noroiul era rece. O ora am mers prin toate baltile si sleaurile lasate de tractor. Eram ca un drac, plin de noroi, din cap pana in picioare. O ora am cautat si am rascolit toata padurea, incercand sa dau de puiul de caprioara. Intr-un final l-am gasit. Tremura tot de frig si de spaima, sub o buturuga rasturnata. Pesemne taietorii de lemne rascolisera padurea, facusera zgomot, si caprioara fugise. Era pe inserate. L-am luat cu grija. S-a zbatut nitel, dar l-am acoperit cu un pled si l-am bagat in ruksac. S-a linistit. Acum am luat-o inapoi, sa ies la drumul principal. Iar prin noroaie pana la genunchi. Dar ce bine ma simteam.