La inceputul anului am vrut sa scriu un post despre despartiri pentru ca ascultam The Shins - Gone for good si ma simteam super inspirata. Dar nu am putut sa scriu nimic pentru ca eram prea fericita. Apoi iar am vrut sa scriu un post despre despartiri, dar eram prea nefericita. Cum sa iasa cuvintele cand ai un nod in gat?
Acum ascult pe repeat o melodie care mie imi place atat de mult: Rothko - On the day we said goodbye. O ascultam ieri noapte cand era cald si afara batea vantul, umfland jaluzele si perdelele. Imi trecea curentul prin par si prin haine.
Si imi inspira atat de multa singuratate si ma face sa ma simt singura. Un fel de sfarsit al lumii personal cand nimic nu mai conteaza. Parca sunt pe un peron de gara, vara, intr-o lumina incerta de rasarit sau de apus, asteptand sa plec undeva fara sa am pe nimeni langa mine.
Orice despartire este o plecare definitiva. Te lasa cu inima grea si mica, colturile buzelor lasate in jos si o tristete in ochi care nu minte pe nimeni. Gandul ca nu va mai fi sa fie te seaca de orice fericire si-ti vine sa zaci intr-o nongandire. Atunci iti dai seama cate amintiri pot sa incapa intr-o minte de om.
Ascult melodia asta pentru ca ma face sa ma simt singura, dar nu nefericita. Ma simt singura de mii de ori pe zi, chiar si in momentele in care sunt fericita. Singuratatea nu este una din problemele mele, pentru ca ma simt prea bine in pielea mea. Imi pare insa foarte rau cand imi dau seama ca nu mai am de cine sa ma simt indragostita. Atat de rau imi pare! Ma intreb cui am fost lasata.
Ati calatorit vreodata cu metroul cand este foarte dimineata? Cand scarile rulante urca si coboara goale si curentul umfla hartiile goale si le face sa coboare jos pe sine, printre apa care curge de pe pereti si sobolanii care traverseaza liniile? Cand neonul da lumina tare si rece si piatra de pe jos are cea mai urata culoare din lume si lumea este atat de infrigurata si scaunele atat de mazgalite si ciobite? Lumea asta e in capul meu cand ascult melodia. Si o tot ascult pentru ca orice stare urata este tot starea mea si nu vreau sa trec peste ea cu usurinta. O cufundare intr-o apa mizera te ajuta mai mult decat sa stai pe margine si sa culegi cu varfurile degetelor matasea broastei de la suprafata. Inseamna tot inot. Nu stiu, e ciudat, dar intr-un fel ma face foarte fericita sa traiesc chiar si starea asta pustie.
