Eu sunt genul de om care, dupa o despartire, sterge mailuri, smsuri, conversatii pe messenger, sterge tot si lasa locul luna. Si apoi trece timpul, vin vremuri bune, mai uita din rele si-si aduce aminte mai mult de momentele frumoase, care evident, cu trecerea timpului, devin si mai frumoase. Si moare de ciuda ca nu are ce reciti atunci cand are nostalgii asa mari incat o apuca frisoanele.
Ce bine ca am capul plin de amintiri, amintirile alea care fac atat de rau dupa o despartire. Care sunt multe, mari, mici, cu degete, fara, cu par, cercei sau unghii netaiate.
Din fostele mele relatii am amintiri foarte frumoase. Si toate incep cu un pat. Nu vorbesc, evident, de genul ala de amintiri. In afara de amintirile astea, vorbesc de momentele in care stateam in spatele cuiva care tasta la laptop si eram imbracata in haine foarte largi si-mi uscam parul si turuiam fara oprire si era asa bine in spatele lui, pentru ca incapeam tocmai bine acolo, in spatele lui, ca intr-o casuta calda si sigura. Asta e o amintire tare draga. Si mai am o amintire in care stateam imbracata tot in hainele largi, in brate dragi, si beam martini sec (cred), inconjurata de staniolul unor ciocolati. Iar simteam ca traiesc intr-o lume micsorata si fireasca. Sau cand citeam, stand pe burta pe o patura moale si colorata, dand din picioare si asteptandu-l sa iasa de la dus si-mi inchipuiam ca sunt intr-o oaza si in afara oazei e plin de urangutani turbati si gandaci mutanti din otel si ce bine ne e noua la adapost de ei!
