Ceainic temporal

Nu numai ca am o forma de ceainic dar imi si pastrez mintea intr-un ceainic pentru ca asa pot sa tin totul cald.
Mi-ar placea sa traiesc in fiecare zi in alt timp, sa trec dintr-o dimensiune in alta pana ma zapacesc. Si sa nimeresc intr-o dimensiune in care toate dimensiunile se intalnesc si se zapacesc si ele intre ele. Mi-ar placea de exemplu sa ma trezesc intr-o dimineata ca sunt eleva in clasa a doua si ma duc la scoala. Acolo stau in banca a doua de la fereastra si-l am drept coleg pe Victor. Victor va castiga doua bilete clasa a 2-a pentru o calatorie pe luna si ma va lua si pe mine. Pe luna, contrar tuturor credintelor, oamenii nu poarta treninguri argintii. Datorita noii tehnologii, oamenii ajung pe luna aruncati de tunuri. Datorita acestei calatorii pe luna Victor va deveni un om-ghiulea mai devreme, dupa ce va creste, peste vreo cateva sute de ani in trecut si va avea numele de scena Victor Electroterm. Cu el m-am intalnit de vreo 2 ori acum cateva saptamani pe bulevard. Avea peste 50 de ani, haine albastre de instalator, dar pe spatele hainei lui inca scria Victor Electroterm. Probabil noaptea scrisul devine sclipitor, plin de paiete si margele care stralucesc in lumina lunii iar haina albastra se transforma intr-o mantie.
Va dati seama cate pliculete de ceai as avea sa pun in ceainic daca mi s-ar indeplini dorinta banala si des intalnita in filmele sf de a trai in mai multe dimensiuni temporale si de a colectiona amintiri din ele?