Fiinta mica in camera de dincolo

Cand merg cu masina imi place sa stau cuminte pe bancheta din spate, cu o casca in urechea stanga si o casca pe sanul drept si sa ma uit pe geam la toate cele, lucruri mici care fug repede pe langa mine. Si jumatate din geam sa fie murdar de praf, ca sa pot vedea lucrurile un pic clar si un pic cetos. Si-mi place sa ma uit la tot, ca nu tot este ceea ce pare a fi. Sunt unii oameni care muncesc pe camp si seamana cu niste raci cu pantofi facuti din umbrele, dinti albi rotunzi infipti in gingiile de sus, alaiuri de circuri barboase: elefanti si girafe crengoase, clovni cu maini de pamant, mestecand grau. Si cand ma uit pe geam la toate lucrurile astea marunte care vin si pleaca, de departe, imi amintesc de toate lucrurile mici ramase in urma mea: lingurita pe care nu am spalat-o si am lasat-o pe farfuriuta de la ghiveci, poate nu am strans bine robinetul si o sa lase la vale picaturi chinezesti, nu am strans patul, o sa se decoloreze cearceafurile de la soare, geamul e lasat intredeschis, o sa intre greieri pe acolo si o sa-mi populeze cosul cu carioci.

Unul din putinele motive pentru care imi place sa merg cu masina este ca intr-o masina nu exista camera de dincolo. Daca uiti ceva, ai uitat si gata. Nu exista camera de dincolo, unde e intuneric si frig si exista contururi amenintatoare si unde intotdeauna uiti cate un lucru marunt care-ti trebuie si trebuie sa te duci singur sa-l iei. Mi-este teama rau de camera de dincolo cand se face intuneric.
Ieri mi-a murit un pisoi. Locuia intr-o camera de dincolo, la bunica mea :(