Imi aduc aminte de educatoarea mea de la gradinita ca de o persoana masiva, tacuta, care statea sus, la o catedra imensa, si rontaia bucati de paine. De acolo ne adresa tuturor cateva cuvinte uneori, individual noi nu contam. Eu ma uitam cu gura cascata la ea, de acolo de jos, de la masuta mea, si mi se facea pofta de paine. De aceea, jucaria mea preferata era un cos de paine de jucarie, din plastic maro, pe care eu mi-l amintesc visiniu. Imi amintesc cam de toate lucrurile visinii din copilaria mea, este o culoare care ma impresiona profund. Visiniul si movul. La gradinita mancam mere si biscuiti asa ca d-abia asteptam sa ma intorc acasa si sa mananc felii de paine. Nu aveai voie sa cumperi decat 2 paini de la magazin, asa ca bunica mea dramuia foarte bine painea. Mancam paine cu unt si ascultam povesti cu oul nazdravan, cel bine fiert si cu pantaloni albastri din catifea in imaginatia mea.
Astazi mananc rar paine, nu mai este nimeni cocotat undeva sus, la care sa ma uit, si ultimul lucru visiniu pe care l-am vazut au fost picioarele unei vrabii. Dar culoarea picioarelor unei vrabii este un lucru discutabil. Ele pot fi considerate mai degraba maro, ca maro-ul cosului de paine din plastic.
