Fiecare avem talente ascunse, nemaipomenite pe care, uneori, nici macar cei foarte apropiati nu ni le cunosc. Poate de aceea, cand stau bine sa ma gandesc, mi-e drag de oameni necunoscuti: pentru ca ii vad asa mici si neajutorati, banali in frumusetea sau uratenia lor si ma gandesc cum or fi ei in secret. Poate unii reusesc sa faca tocanita de berbec cu o singura mana, mana stanga. Poate altii pot sa tina cu limba o lingurita.
Eu de exemplu am un uimitor echilibru. Pot sa merg pe orice margine oricat de ingusta, cred ca as putea sa alerg si pe o balustrada, asta inca nu am incercat. E practic pentru ca, atunci cand merg cu metroul nu am nevoie sa ma tin de bara. Si mai am un talent minunat: am intotdeauna chibrituri acasa desi nu am cumparat vreodata asa ceva. Si chiar daca nu as avea, exista mereu betigasele de urechi, perfecte pentru aprins aragazul.
Iar unii oameni din jurul meu au un talent asa frumos sa simta mereu cand nu sunt bine, chiar daca tac chitic si uneori ma fac invizibila, si sa ma faca sa rad cu hohote de mos craciun.
Iar talentul oribilului norvegian pisic dictator este sa-mi rontaie urechile si barbia in fiecare dimineata, la ora 5. O sa intru in noul an cu lobii urechilor ferfenita :((
7 comments:
Iar intrebarea filosofala este: cu ce ne ajuta toate aceste talente cand tocmai defectele sunt cele care ne definesc?hm?
http://darksideofhumanity.blogspot.com
Draga Irene, mi-ar placea mult sa-ti citesc blogul ca pe o carte. Din pacate, blogul tau nu e o carte si e la indemana tuturor. Cand nu am ce face, citesc si comentariile si ma oftica sa vad cum niste comentarii reusesc sa strice total un post. Nu te supara pe mine dar asta nu e un blog de valoare pentru ca ofera teme de gandire si nici nu e mai bun prin comentariile pe care le suscita. In locul tau as renunta la ele. Blogul tau are valoare pentru ca reuseste sa creeze o atmosfera aparte si majoritatea comentariilor strica asta. Poate te mai gandesti si faci ceva in privinta asta.
Simona
Simona: nu stiu ce sa zic :-s am avut o perioada cand am scos comentariile si multi s-au suparat pe mine. se pare ca toti cei care se izoleaza trebuie pedepsiti cumva :)
hai mai ca_comentariile sunt ca ultima pagina a unui caiet pe care mazgaleai cand te plictiseai in ora de ... de ... economie! cine le ia in seama (in serios) o merita:)
teoria aia cu feedback, web 2.0... alea-alea nu tine apa.
Sorry pentru continuarea off-topicului dar as vrea sa pun o vorba buna comentariilor. E vorba despre blogul tau foarte personal. La mine totul a inceput dintr-o bucurie de gadget: o noua jucarie online. Pe urma am inceput sa scriu din ce in ce mai mult. Deja unii oameni au inceput sa se sperie sau sa critice. Mi-au zis ca lucrurile personale te lasa vulnerabil, expus si atunci am inceput sa ma cenzurez. Deabia prin aprilie, dupa cateva luni bune de scris mi-am dat seama ce reprezenta ce faceam. Scriind arunci sticle cu mesaje in mare. Cred ca si blogul tau e la fel, bucati din tine pe care le asterni pe hartie, le pui in sticle verzui si le arunci in mare. Si sticlele vor pleca, duse de curenti, de pe insula ta pana vor ajunge la oameni. Unii vor fi marinari prosti si brutali care vor citi si vor rade, altii vor vedea sticlele plutind si le vor ignora. Dar poate unele din ganduri vor ajunge pe alte insule la alti oameni care vor citi cu atentie si vor intelege. Si atunci trebuie sa le dai posibilitatea sa-ti raspunda. Daca nu exista posibilitatea de raspuns de ce mai arunci sticle in mare, doar ca sa arati ca stii adevarul? pare prea absolut, prea rece, prea neatacabil si nimeni nu-i vrea pe reci :)
PS. Nu tb sa publici comentariul asta.
poate ca talentul tau e sa stai cu lobii urechilor ferfenita si sa nu te superi, ci dimpotriva ;)
Buna, Irene! Sunt Malina si ti-am raspuns cu cateva luni intarziere la comentariul tau. Imi cer scuzelz de rigoare pentru greseala...si pentru intarziere. Te mai astept pe la mine
http://www.vpaun.ro/mali/
Post a Comment