Doar bunicile mai poarta astazi capoate din materiale colorate si ieftine, cu modele inflorate, de cele mai multe ciudate, cu flori carnivore sau animale suprearealiste in jungle intunecate. Capoatele mai exista inca, majoritatea au evoluat insa si s-au transformat in halate colorate intr-o singura culoare.
Capoatele bunicilor mele miroseau a mancare proaspat facuta cu rosii proaspete, a cartofi prajiti si crema de maini. Desenele de pe ele, desi se repetau, avea inceput, cuprins si incheiere. De exemplu, un capot pe care se repeta o singura imagine putea tine cat 100 filme. Era colorat in tonuri de maro si infatisa o casa prafuita, cu ferestre cu geamuri sparte, un gard ce parea invelit in vegetatie uscata si un copac cu ramurile indoite de vant puternic. Ma ducea cu gandul mai ales la casa lui Dorothy din Vrajitorul din Oz, in momentul in care era luata de uragan. Iar fereastra casutei era atat de bine luminata ( acea lumina rosiatic-galbuie, care apare inainte de furtuna) incat puteai vedea inauntru ca vantul distrusese toata mobila si casa era goala.
O lunga perioada de timp, in visurile mele un scenograf traditionalist a aranjat pentru subconstientul meu, indiferent de tema visului, doar doua decoruri: casa bunicilor in care am copilarit si casa din capotul bunicii. In visurile petrecute in casa din capot era mereu vreme de furtuna.
16 comments:
Doamna iti citesc toate postarile, si imi placeee mult cum scri. esti talentata. Felicitari. Imi place tare "casa din capotul bunicii"
multumesc, Gabriella
casa din capotul bunicii mele avea tot timpul nuante de verzui primavaratice sau ma inveleau in panselute si se impleteau cu baticul negru cu flori brodate ce ii acopera inca buclele argintii:)...mi-e dor si de batic si de capot si de sosetele crosetate. just wanted to share,fain post.
Eu nu îmi mai aduc aminte cum arăta capotul bunicii, dar ştiu că mama avea un capot roşu pe care i-l şterpeleam ori de câte ori aveam ocazia pentru că, fiind micuţă pe atunci, îmi era lung aşa că era rochia perfectă (cu trenă, evident). Frumos postul, chiar uitasem de vremurile acelea... :)
Eu inca mai pastrez capotul bunicii; e negru si pe marea de [non]culoare plutesc trandafiri rosii si frunze galbene... cand eram micuta imi imaginam ca port un kimono si traiesc intr-un palat din Japonia Medievala 8->
bunica mea nu avea capot.bunica mea avea o punga cu bigudiuri cu burete , plina cu perii micutze cu care isi vospea parul -caci era o cocheta-si cutii de crema de vopsea londa 2 pe jumatate goale.si o casa la timisoara cu nuc in curte si caditza de plastic in care imi imbaiam papusha olimpia.
Intr-adevar, scrii frumos. Felicitari !
am avut cumva aceeasi bunica? :))
pheideas: multumesc
mara: adica bunica noastra a avut o viata dubla? :))
Cu cat mai apare cate o postare, cu atat ma intreb pe cand scoti "pe piata" cartea promisa?8->:))
Sara: se scrie greu :)
mi-a placut sa-mi amintesc...merci!
Ce subiect inedit ! Frumos...
Eu nu am nostalgii legate de capotul bunicii, pentru ca n-am avut cu adevarat o bunica, sunt saraca la acest capitol.
Mi-ai trezit amintiri despre capoturile mamei (de care EU am dezvatat-o intre timp).
Tim minte unul verzui-deschis, cu niste buline albe... Altul foate elegant, negru cu flori mari, move, cu valonase si racoare de matase. Bineinteles ca si eu, ca si Verde ursuz, il transformam in rochie de seara in momentele de singuratate, tanjind la viitoarea feminitate. :)
Bunica mea purta minunate nuante pamantii la rochiile de casa si in buzunarele lor gaseam toate numicurile de pe lume: ace de siguranta, nasturi colorati, cate o cordeluta si cateodata bomboane de la coopeativa. Ce vremuri...
E o mica bijuterie acest "text", o poveste condensata ,plina de emotie, in genul scriiturii lui Valery larbaud; Foarte talentata Diana Soare . Astept o carte intreaga, pe hartie ,o carte adevarata sa ne delectam cu indimenticabila ei poezie fina si neostentativa, cu capacitatea de a vedea lucruri invizibile pentru multi.
Multumesc.
Post a Comment