Monday, October 02, 2006

Cabiria

"Eu am casa mea. Am caldura, lumina. Am chiar si un termometru".

Am reusit sa ajung la timp acasa ca sa vad Le Notti di Cabiria. Pot sa plang la filme cu serpi mutanti, la comedii romantice prost facute, dar acum, desi la sfarsitul filmului ma durea inima, n-am putut sa plang cu perna in brate cum faceam de obicei. Uneori plansul este vulgar si nu inseamna mare lucru. Acum imi vine sa oftez des si cumva e mai rau. M-a impresionat.

5 comments:

vic said...

filmele italiene pot fi lacrimogene rău (da de bine), sau mai mult de atat, pentru cine plange la filme slabe sau in general mai des
pe mine m-a impresionat cel mai mult, ca să nu zic altfel, cinema paradiso

radu said...

Eu ma tot intrebam "de ce?" dupa ce m-am uitat la "La vita è bella". Cinema Paradisio il am de 3 ani pe DVD si inca nu l-am vazut, am preferat Malèna (deh, Monica Bellucci - stiu, sunt subiectiv), Pentru lacrimi, prefer "Habla con ella" - pentru prima si ultima oara cand am fost un partizan al violului. Hate me for that!

Raluca said...

M-ai convins. Tocmai l-am comandat.

Irene said...

foarte bine, foarte bine. sa-mi zici daca ti-a placut :)

Raluca said...

Si pe mine m-a impresionat. Desi aveam dintii inclestati spre sfarsit, nu am putut rezista si ochii mi s-au umplut de lacrimi la scena finala in care Cabiria iese in strada plina de petrecareti si incearca sa schiteze un zambet, desi ochii ii erau inundati de lacrimi.