:) Frangerea inimii este un eveniment deosebit. Te-ai pregatit pentru el cu multe zile, luni, poate chiar ani inainte. Atatea ore de machiaj, probat haine, cumparat haine, uitat in oglinda, dat cu parfum, spray dar si deodorant solid, asteptat de telefon, de sms, de mail, de aparut pe messenger, "de ce nu este pe messenger??", de pierdut vremea visand la ce a fost si va fi, niciodata la ce este, atatea ore pierdute facand planuri si ingropat undeva intr-un tomberon al mintii, langa cotorul de varza al amintirii cu faza aia jenanta din scoala primara,toate gandurile care-ti zic cu voce de fata de liceu in autobuz: "fatah, ceva nu e in ordine". Pentru ca evident semnele nu mint niciodata, dar care fata se invata minte?
Dintr-o discutie de acum cateva luni, cu Adina, colega mea: te dai atata de ceasul mortii pentru el, el care este atat de complicat, confuz, cinic, deosebit, tulburat de sfasieri launtrice, special, total diferit de restul omenirii, atat incerci sa-l intelegi, sa fii alaturi de el, sa-l ierti cand se poarta intotdeauna urat cu tine, incat incepe sa ti se para normala situatia. Si evident, atunci cand intalnesti un baiat caruia ii pasa de tine, care nu este nici confuz, nici complicat, nici cinic, care are timp si chef sa fie cu tine, ti se pare banal si ordinar. Iti stabilesti un standard gresit si apoi te miri ca nu esti fericita.
PS: Nu trec printr-o nici experienta heartbreaking, doar ma gandeam si eu asa la lucruri evidente :D Am mai spart niste scheleti din dulap si i-am facut pulbere de oase, tocmai buni sa fie folositi in farmacia unui vraci.
