Sunday, May 13, 2007
13 mai
Dimineata, am vazut in metrou un baiat cu aparat dentar. Parea ca are peste dinti niste sine si asteptam sa vad cand deschidea gura cate un metrou treacand in goana peste canini si molari. Uneori vorbea mult si metroul era intesat de calatori, ba avea chiar peste 10 vatmani. Alteori, zambea doar si atunci trecea un metrou alb, in teste.
Imi plac mult diminetile, mai ales cele de mai. De aceea, cand nu dorm acasa, imi place sa plec cat mai devreme, chiar daca supar si contrariez: de ce as lasa un pat si un om cald ca sa fug duminica dimineata la ora 6? Pentru ca diminetile nu par niciodata din plastic, sunt colorate, cu multe locuri pustii, cativa oameni linistiti, se simt ceilalti oamenii dormind in cuburile lor si totul e atat de vulnerabil si de calm. Pana si gunoierii isi conduc masina cu mult mai putina zarva decat o fac martea.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
dimineti de mai ... intre primavara si vara pot sa rodeasca ciresii. pana la urma fiecare floare se naste din incertitudine. daca o sa ne iubim fiecare clipa, drumul pana la fruct, mereu acelasi, o sa pastreze si umbrele noastre frunze. daca nu, ploaia o sa ne curete pacatele si regretele. indrazneste cineva sa impuste diminetile de mai?
Post a Comment