Ceaiurile mele

Ceaiul de azi dimineata, luat in mijlocul patului, printre carti si hartii, pe perne verzi. Lumina este gri-verzuie si rece, dar galbena si calda langa veioza. Veioza sta tot pe o perna. Am carat veioza si cana de ceai in baie, unde era si mai puternic gri-verzuiul venit din afara. Norii si muntii din faianta erau in ceata si gorilele inca dormeau acoperite de liane si ferigi. Nici macar mirosul de ceai nu le-a trezit. Si totul era abur cald, in timp ce afara se auzea batand vantul, aruncand vrabii in sus si in jos.
Afara incepe sa miroasa din nou a ceai de tei. Sunt atat de multe parfumuri de ceai in viata mea. Este mirosul de ceai din Carturesti, amestecat cu mirosul de carte si podele scartaitoare de lemn, acum cu doua-trei amintiri in plus. Este mirosul de ceai limpede cu lamaie din diminetile insorite, cand stau nepieptanata la geam si fac poze la masini si balcoane. Ceaiul cu lapte de la serviciu, care frige intotdeauna genunchii amigdalelor. Ceaiurile medicinale amare si severe, pe care le beau cand imi este rau si se invarte camera cu mine
Ceai cu zahar, cu miere, cu un creion scapat din greseala in el, cu biscuiti in forma de rozete, langa el, langa ea, baut printre rasete, printre saruturi, baut la ziar, reviste sau filme pentru copii, in cana mare, in cana alba, in termos, in balcon, pe scaunul care s-a rupt demult, ascultand Stereophonics sau Mogwai, in fum, in frig cu nasul rece, tinut in palme, de toarta, pe genunchi, pe mapa cu foi, langa o carte, cu lingurita scoasa, pe farfuria lipicioasa, pe o carte de vizita rupta la un colt.