Dispersia Rayleigh

Ce misto ar fi sa pice iar o zi din aia ciudata, in cea mai banala zi a saptamanii.
Sa te duci la farmacie unde sa-ti dea apa oxigenata medulosuprarenala. Sa fie la moda sa cresti erbacee emotionale destepte, un fel de tapiri din frunze, care vorbesc ca din carti cu voci fonfaite si invata oamenii despre sentimente. Psihologi de ghiveci, pentru toate varstele.

Sa mergi pe strada si sa astepti la zebra si toata lumea sa traverseze strada in cel mai neelegant si vulgar mod cu putinta. Ba o fata chiar sa-si rupa un toc de la pantof. Si sa vina agentul de circulatie, sa fluiere si sa zica: Ia va rog, se poate? Repetati scena si intrati-va in roluri asa cum trebuie". Si oamenii sa traverseze din nou, in stilul cocorului. Si dupa fiecare trecere de strada, la fel de diafana si frumoasa ca un spectacol de balet rusesc, zebra sa faca pui, alte zebre mici care sa se maturizeze rapid si sa plece fiecare la strada ei. Si orasul sa fie plin de zebre mici si albe, care alearga ciocnindu-se, se ascund prin scari de bloc si se asaza din greseala pe spinarile oamenilor cand acestia se apleaca si culeg monede de pe trotuar.

Si fiecare om sa fie ca un telefon mare, cu disc si receptor. Si cand vezi ca nu te intelegi si pace cu persoana respectiva, atunci scoti din buzunar o fisa speciala, ridici receptorul persoanei, formezi un PIN secret si vorbesti cu operatorul special din omul ala, care-ti rezolva plangerea trimitand o echipa operativa cu cabluri ( oamenii-telefon sunt o alta inventie desteapta a erbaceelor emotionale).

Si cerul sa nu poata fi explicat prin dispersia Rayleigh si sa poata fi vazute pe el si culorile cu unde lungi si mijlocii, nu numai cele cu unde scurte. Rayleigh aduce a raylight, nu se reduce de fapt totul la raze?
Si altele. Si sa nu stii niciodata cand pica ziua asta ciudata.