E asa, un joc d-al meu devenit obisnuinta. Nu s-a ivit niciodata nimic extraordinar pana acum, dar de fiecare data cand urmeaza sa trec de coltul unei strazi, adrenalina imi porneste la fuga prin corp si d-abia astept sa vad ce ma asteapta dupa cotitura. Imi imaginez ca ar putea sa se iveasca orice: un zeu egiptean agitandu-si toiagul si strigand amarnic: unde mi-e sarcofagul? unde mi-e scarabeul? Sau poate un om cu gat patat si lung de girafa, legandu-si strans esarfa cu imprimeu de leopard. Ori un loc straniu, care sa adune la un loc o puzderie de pustietati. Si cand vad ca nu se iveste nimic iesit din comun, nu simt o dezamagire prea mare. Inca imi tremura mainile dupa invazia de adrenalina asa ca ma calmez si astept sa se iveasca urmatorul colt. Pana acum, cea mai nemaipomenita intamplare a fost doar imaginea unui muncitor dintr-un balcon vechi, care scuipa intentionat in palaria de pai a unei doamne crem, ce se admira intr-o vitrina verde.
Apropo de expresia "a da coltul"- mi-ar placea sa am aceeasi atitudine fata de moarte.
12 comments:
plecashi cu gandurile astea de la reclama aia de la coca cola? :)
paradisul de dupa colt. chiar era acolo.
am trait chestii similare, dar intre timp am imbatranit si dau coltul mai mult cu masina, asa ca nu mai vad madragorele dantuind.
deunazi ma uitam cu melancolie la muntii inzapeziti ai Norvegiei si citeam o parte din Sillmarillon'ul lui Tolkien. Dupa colt, o pixie se prinsese de marginea hubloului si chicotea amuzata de seriozitatea mea.
a plecat cand am ajuns deasupra Groenlandei. eu tocmai citeam sfarsitul tragic al eroului.
dragos: ce reclama la coca cola?
esti oligofrena
Ai spus ca gestul muncitorului a fost apogeul plimbarii... din colt in colt. Dar nu ai specificat: te-a amuzat acel gest? Sau te-a dezgustat? Chiar sunt curios. Nu de alta, dar sa stiu ce m-ar astepta daca dupa colt m-as ciocni de tine...
mai e nevoie sa specific reactia mea?
mi se pare ca tu te astepti sa intalnesti dupa colt numai oameni nesimtiti.
aceea in care un flacau umbla prin orash cu o sticla de coca in care are infipt un pai shi bea impreuna cu diverse aratari impumutand in felul asta din caracteristicile celuilalt. :)
Mi-as dori ca inainte de acel ultim colt sa am entuziasmul scufundarii in necunoscut mai degraba decat regretul plecarii... Pana la ultimul insa mai sunt multe alte colturi si multe alte zambete :).
Dupa cateva saptamani de stat departe de Bucuresti ma asteptam sa dau peste el (peste oras) la fiecare colt de strada. Mergeam aiurea pe strazi si cateodata puteam sa jur ca dupa ce dau coltul o sa fiu undeva pe Lipscani sau pe Eminescu... Le povesteam amicilor si ma intrebau zambind de cand seamana Bruxelles-ul cu Bucuresti. Ei, bine, de cand m-am mutat eu in el, na!
Corners are just some borders of our limited perception:)
Uneori am si eu aceeasi senzatie, dar evident nimic nu se intampla, niciodata :)
PS: Imi place blogul tau.
mersi, Ana :)
Post a Comment